Dumnezeu ne-a iubit ca pe Domnul Isus. Domnul Isus le spune credincioşilor Săi să se iubească între ei şi să fie una, aşa cum este El cu Tatăl (Ioan 17.11,21). Tatăl L-a iubit pe Domnul Isus şi niciodată n-a fost vreo nepotrivire între Fiul şi Tatăl, ci întotdeauna o deplină armonie. Tatăl a spus despre Domnul Isus că în El Îşi găseşte toată plăcerea. Domnul Isus a fost singurul care a făcut în totul numai voia Tatălui, fără abatere. Veţi spune: Nu este deci de mirare că Domnul Isus a fost vrednic de iubit; dar cât despre noi?! Totuşi El spune: „I-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine”. Erau ucenicii Lui vrednici de iubire? Oh, nu merge după vrednicie, ci după har! Dacă ai aştepta să fii vrednic de Dumnezeu, vei rămâne mereu aşteptând.
Dragoste pentru cei în care a lucrat harul lui Dumnezeu. Cine nu are dragoste de fraţi a rămas în moarte, nu este credincios. Bine, dar ce lucruri frumoase să vezi la fraţi ca să-i iubeşti? – Dumnezeu să ne dea tuturor harul să vedem lucrarea Lui într-un suflet sau altul! Firea pământească din fiecare este urâtă, păcătoasă, pornită spre rău, dar când harul lui Dumnezeu lucrează într-un om, face lucruri minunate. „Fiecare să privească pe altul mai presus de sine însuşi” (Filipeni 2.3). Dar cum să-l privesc în felul acesta, când el îmi este inferior?, va zice cineva. Răspundem: dacă te uiţi la lucrarea harului lui Dumnezeu în sufletul acela, poate că îl vei găsi superior ţie. Câţi trec prin mari greutăţi şi totuşi rămân credincioşi Domnului Isus! Câte surori rămân senine şi liniştite în nişte condiţii rele, foarte grele! Privindu-le, ai ocazia să admiri harul lui Dumnezeu, căci îţi zici: dacă aş fi în situaţia aceasta, nu ştiu ce m-aş face; numai harul Tău poate să ţină în picioare un suflet aşa de slăbuţ şi trupeşte şi sufleteşte.
Dragostea de fraţi neprefăcută. Ce mult face dragostea şi ce mare lipsă este când lipseşte ea! Ce frumuseţe să păşeşti într-o casă unde este dragoste; şi ce lipsă mare, chiar dacă ar fi de toate, când vezi că nu este dragoste! Dragostea trebuie să parfumeze atmosfera în care trăieşte cel credincios. Unde este însă egoism, fiecare cu ale lui, unde sunt cuvinte grele, acolo domneşte o atmosferă grea şi încărcată. Dragostea nu se pretinde de la alţii, iată un lucru pe care mulţi îl uită. Dragostea nu se cere de la alţii, ci se dă. Deci nu pretinde să fii iubit, ci fă-te iubit! Aceste nuanţe trebuie prinse de sufletele noastre, ca să înlăturăm părerile greşite despre dragoste şi să închidem gura când este vorba de pretenţii. Într-adevăr, sunt unii care mereu pretind dragoste de la alţii şi care nici nu se gândesc dacă ei dau dragoste sau răspândesc dragoste. A pretinde dragoste de la alţii, în timp ce tu însuţi nu te vezi obligat să dai dragoste este o cugetare lumească şi ea trebuie înlăturată de pe tărâmul evangheliei.
Dragoste, pentru că suntem puţin timp împreună. „Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii; iarba se usucă şi floarea cade jos” (1 Petru 1.24). Într-adevăr, viaţa omenească răsare ca iarba şi înfloreşte. Fânul este în floare, dar vine coasa şi nu mai este. Tot aşa şi cu omul: copilul ajunge tânăr, tânărul ajunge matur, iar omul matur îmbătrâneşte. Când vine coasa morţii, ce se mai alege de el? Omul se crede tare, dar în faţa morţii nimeni nu poate să facă pe grozavul, pentru că de ea nu este scăpare. Te uiţi, să zicem, la doi care s-au căsătorit, dar certurile şi neînţelegerile se ţin lanţ în fiecare zi. Cineva le spune: Ce tot vă certaţi? Mâine, poate, unul dintre voi nu mai este şi atunci ce amintire lasă după el?… Câţi nu s-au despărţit de ai lor certaţi! Dacă am ţine seama de lucrul acesta, cum ne-am iubi! Apostolul Pavel mergea la Ierusalim, ştiind că acolo îl aşteaptă necazuri. Presbiterii din Efes, adunaţi la Milet, au căzut pe grumazul lui, au izbucnit în lacrimi şi l-au sărutat. Plângeau pentru că nu aveau să-i mai vadă faţa. Dacă am şti despre cineva de aici că în noaptea aceasta trece în veşnicie, i-am arăta dragoste, desigur. Ultimul cuvânt cu care te desparţi de cineva poate să fie ori un cuvânt de iubire, ori un cuvânt lipsit de iubire, şi poate fi ultimul cuvânt de pe pământ. Cuvintele noastre se cade să fie pline de har şi drese cu sare, ca să facă bine celor care le aud şi să rămână şi ca o amintire bună şi frumoasă.
Dragoste fierbinte unii pentru alţii. Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate” (1 Petru 4.8). Este vorba de dragostea dintre fraţi, care trebuie să fie fierbinte şi care găseşte scuze pentru multele slăbiciuni ale celor pe care-i iubim. Prin harul Domnului Hristos suntem credincioşi, dar se mai ţin de noi şi slăbiciuni. Dacă mă iubeşti, ai să-mi găseşti scuze; dacă te iubesc, am să-ţi găsesc scuze. Să nu pretinzi însă scuze! Apostolul Pavel spune că dragostea acoperă totul sau găseşte scuze pentru orice; dar să nu facă nimeni din aceasta o pretenţie, cum fac mulţi dintre cei care sunt mustraţi. Trebuia să mă mustre cu duhul blândeţii, nu aşa cum m-a mustrat…!, zice câte cineva. Asta să i-o spună Dumnezeu celui care te-a mustrat, nu tu să ai această pretenţie. Credincioşii se iubesc între ei. Niciunul nu zice că iubeşte destul, pentru că în dragoste totdeauna suntem datori. „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii” (Romani 13.8). Dar şi atât cât ne iubim nu este de la noi, din firea noastră. Această iubire este turnată de sus, prin Duhul Sfânt, în inimile noastre. Iubirea de fraţi este un lucru ceresc şi este dulce şi plăcută.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424.