22.4 C
Campulung Muscel
12/04/2024

Când există riscul să piardă nişte miliarde, juriştii Primăriei cer judecarea recursului (şi) în lipsă!

Eşecul acţiunii în prima instanţă, în care au fost implicate părţile contractului privind reabilitarea Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, Institutul Naţional al Patrimoniului, Romconstruct Holding Grup SA şi Municipiul Câmpulung, a determinat autorităţile locale să formuleze recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Pe 7 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti, căruia Institutul Naţional al Patrimoniului i s-a adresat în vederea anulării contractului încheiat, pe 9 decembrie 2002, cu constructorul Palatului Culturii, a admis cererea reconvenţională a părţii chemate în judecată. Adică a societăţii Romconstruct. În procesul deschis de instituţia subordonată Ministerului Culturii, municipiul, de la care a preluat clădirea în urmă cu aproape 14 ani, a fost chemat în garanţie, însă această cerere a fost respinsă de tribunal. Şi, totuşi, administraţia publică locală a avut de pierdut în acest litigiu, poate, mai mult decât I.N.P., care ne ţine Casa de Cultură, fără să facă nimic cu ea. Deznodământul a fost unul şocant în ceea ce priveşte Câmpulungul, de care şi-a bătut joc toată lumea: şi Ministerul Culturii, nefinanţând investiţia, şi compania bucureşteană, care a executat o treime din lucrare, la aproape dublul sumei cu care trebuia să fie derulat întregul contract. Iar acum şi instanţa, în opinia căreia municipiul este bun de plată faţă de Romconstruct, cot la cot cu Institutul Naţional al Patrimoniului, deşi n-a fost parte în contract. A predat clădirea şi a aşteptat să-i fie înapoiată nou-nouţă, după 18 luni. La finalul procesului deschis de I.N.P., verdictul s-a întors împotriva reclamantului, obligat la plata a 574.471,01 lei. Suma reprezintă penalităţi calculate la datoria privind paza şantierului, pentru intervalul 17 ianuarie 2014 – 19 octombrie 2015. Iar municipalitatea câmpulungeană, martor tăcut al dezastrului lăsat în urmă de firmă şi al nepăsării ministerului, care nu ştie cum să scape mai repede de imobilul-monument, are de achitat 219.525,74 lei, reprezentând debit principal (!), la care se adaugă dobandă, până la data plăţii integrale. Mai mult decât atât, Primăria a fost obligată de completul de judecată al Tribunalului Bucureşti să preia şi paza imobilului. Altfel spus, I.N.P,. parte în contract, are de achitat penalităţi, iar noi, fără nicio calitate în contract, trebuie să suportăm datoria principală!     

“Pisica moartă” a aterizat în curtea Primăriei 

Prin recursul formulat pe 2 august 2016, municipalitatea a invocat nulitatea sentinţei tribunalului, care a cântărit speţa şi a pronunţat hotărârea pe baza prevederilor legale conform cărora proprietarul imobilului este obligat la paza lui. Potrivit juriştilor Primăriei, Primăria nu avea obligaţia de a asigura paza şi conservarea lucrărilor executate de Romconstruct Holding Grup SA, deoarece, în luna februarie a anului 2003, a predat Palatul Culturii celor două părţi ale contractului încheiat în decembrie 2002, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, în calitate de achizitor, şi SC Romconstruct Holding Grup SA, în calitate de constructor. Din luna aprilie a anului 2010, când s-au sistat lucrările, care ar fi trebuit încheiate în vara anului 2004, paza şantierului a fost asigurată de către compania bucureşteană. De altfel, până în acest moment, au fost date „trei hotărâri judecătoreşti definitive, depuse la dosarul cauzei, prin care I.N.P. este obligat la plata cheltuielilor de pază a şantierului şi a lucrărilor executate”, după cum precizează semnatarii acţiunii de recurs.                  

„(…) Blocajul în executarea contractului a fost generat de constructorul SC Romconstruct Holding Grup SA, care, având în vedere angajamentul iniţial, sumele achitate şi termenul lung al contractului, trebuia să finalizeze lucrările şi/sau să justifice lucrările rămase de executat, pentru a obţine finanţarea proiectului. De asemenea, s-a reţinut şi culpa I.N.P., care a întârziat efectuarea plăţilor, direct răspunzător, conform clauzelor contractuale, şi nu a Municipiului Câmpulung, care, aşa cum corect s-a reţinut, nu are nicio culpă în derularea relaţiilor contractuale.”, cităm din acelaşi document. Potrivit legii, „sistarea lucrărilor, care conduce la rezilierea contractului sau modificarea contractului, obligă pe executant la efectuarea de lucrări de conservare. Achizitorul va achita valoarea lucrărilor executate până la data comunicării sistării, cât şi cheltuielile determinate de închiderea şantierului, paza şi conservarea lucrărilor”. Şi cu toate că Institutul Naţional al Patrimoniului trebuie să suporte cheltuielile cu paza şantierului, după sistarea lucrărilor, Câmpulungul s-a trezit, pe româneşte, cu pisica moartă aruncată în ograda sa.      

Autorii recursului s-au legat şi de faptul că municipiul a fost obligat să preia paza clădirii-monument, fără a se stabili “în ce condiţii va avea loc preluarea imobilului, respectiv a lucrărilor efectuate.” Instanţa “nu a dispus încheierea procesului verbal de recepţie a lucrărilor efectuate, a materialelor, a şantierului. Se poate observa superficialitatea cu care prima instanţă a tratat această speţă, cu câtă uşurinţă a obligat municipiul Câmpulung la plata unor sume de bani, ce reprezintă contravaloarea obligaţiei de pază stabilită într-un contract în care nu este parte (ce reprezintă legea părţilor), încălcând flagrant orice dispoziţe legală referitoare la obligaţiile contractuale. (…) Este surprinzătoare soluţia Tribunalului Bucureşti şi în privinta faptului de a obliga municipiul Câmpulung la plata debitului principal (de parcă ar fi existat vreo clauză în contract în sarcina municipiului) şi la plata penalităţilor în sarcina I.N.P. (de parcă acesta ar fi terţ în contract).”, redăm alt pasaj din recursul depus la Curtea de Apel Bucureşti, document semnat de primarul Liviu Ţâroiu, secretarul Nicolae Ghinea şi Emiliea Ilie, şeful Serviciului Juridic.   

Noroc că Ţâroiu angajează avocaţi care vor merge la proces

Finalul strică, însă, toată „poezia” şi trădează cheful furibund al slujbaşilor statului de a apăra instituţia angajatoare, aflată în pericolul de a pierde câteva miliarde bune: 2,2 miliarde, care sunt certe, plus dobândă, plus pază de acum înainte: „Solicităm judecarea şi în lipsă.” Slavă Domnului că le-a venit ideea cu avocaţii, care pentru asta vor fi angajaţi, ca să fie prezenţi la termenele fixate de Curtea de Apel şi să ne apere „pe bune”. Nu ca juriştii Primăriei care au impresia că vor câştiga „în lipsă”. 

Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei de îndată a Consiliului Local, aleşii au fost de acord cu propunerea primarului Liviu Ţâroiu de a angaja o casă de avocatură pentru a scoate municipalitatea din belea. E şi rentabil, motiva acesta, să apelezi la serviciile unor profesionişti, întrucât sumele de reprezentare sunt până în 2.000 de lei. „Vom vedea ce înseamnă ofertele.”, a precizat Ţâroiu, ca replică la remarca opoziţiei de a nu se încredinţa contractul de reprezentare unora „de-ai casei”. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!