Copilaşi, tineri şi bătrâni în adunare. Tinerii luptă pentru adevăr. Ei sunt plini de râvnă, arată avânt şi, unde văd întuneric, rătăcire, acolo se reped. Sunt plini de vigoare şi luptă să dărâme minciuna, neadevărul, ignoranţa. Pe de altă parte, ei sunt foarte atacaţi de cel rău, dar luptă lupta credinţei şi sunt învingători. Ei ştiu să mânuiască sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Oriunde s-ar ivi o rătăcire, o abatere, ei sunt numaidecât acolo. Alţii însă sunt părinţi. De obicei, tinerii sunt cam nemulţumiţi de bătrâni, li se pare că bătrânii sunt prea înceţi, prea lipsiţi de energie şi că, dacă ar face ei toate, lucrurile ar merge mai bine. Părinţii însă sunt mai prudenţi, mai aşezaţi, au o experienţă mai bogată. Ei îi îndeamnă pe ceilalţi să lupte mai departe, să vestească evanghelia, să se ferească de orice rău, dar n-au atâta vigoare, cât mai ales blândeţe, înţelepciune, un duh potolit. Ei nu sunt luptători, au fost altădată, au trecut prin multe şi de aceea au ajuns părinţi, oameni plini de experienţă. Părinţii Îl cunosc mai bine pe Domnul Isus, ei s-au adâncit mai mult în Cuvântul lui Dumnezeu.
Aceste trei cete se găsesc în orice adunare de copii ai lui Dumnezeu. Dar, oricum ar fi, copilaş, tânăr, părinte, toţi se ştiu făcând parte din trupul Domnului Hristos. Toţi trebuie să rămână la porunca pe care au auzit-o de la început: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. Să nu umble după noutăţi, chiar dacă ar fi vorba de umblare după sfinţenie. Noutăţile sunt periculoase, ele depărtează sufletele de la centru: „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi”.
Familia lui Dumnezeu. Când Domnul Isus era în Capernaum şi vorbea mulţimilor, cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi caută să stea de vorbă cu Tine”. Domnul Isus a răspuns: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”. Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Marcu 3.31-35). În Împărăţia lui Dumnezeu nu contează legăturile trupeşti, ci cele duhovniceşti, legături care sunt între cei născuţi din nou. Poate să-ţi fie cineva mamă; o iubeşti, ţii la ea, dar, dacă nu merge pe calea lui Dumnezeu, nu este între tine şi ea legătura care rămâne în veci. Poate, tot aşa, să-ţi fie cineva frate sau soră de trup; îi iubeşti, ţii la ei, dar, dacă nu merg pe calea lui Dumnezeu, nu este între tine şi ei legătura aceea care rămâne în veci. Cei care L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor personal, aceia sunt fraţii tăi, surorile tale. Ştii ce a făcut Dumnezeu cu ei, ai acelaşi Mântuitor ca şi ei, ai acelaşi Călăuzitor, pe Duhul Sfânt, aceeaşi viaţă din Dumnezeu şi aceeaşi moştenire în cer. Ei alcătuiesc familia lui Dumnezeu. Cât este de mare familia aceasta, numai Dumnezeu ştie. Credincioşii ştiu că, atunci când merg în vreun sat sau oraş unde nu este niciun credincios, le vine greu. Ar dori să fie măcar un suflet cu care să poată lega o vorbă despre Domnul Isus. Chiar dacă ar fi acolo aer curat, chiar dacă sănătatea lor ar spori, totuşi, dacă nu găsesc acolo un frate sau o soră, nu se simt bine. Le arde inima de dor după adunarea din care au plecat şi în care sufletele le sunt înviorate.
Dragostea de fraţi, dovada naşterii din nou. „Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii” (1 Ioan 3.11). Dar de unde putem căpăta această iubire? Din Domnul Isus. Toţi câţi au fost născuţi din nou au această origine, în Domnul Isus care i-a iubit şi, având parte de acest izvor de dragoste, este natural ca ei să se iubească. Ei se iubesc pentru că această iubire le-a fost turnată în inimi. Dragostea de fraţi este un lucru de seamă în viaţa unui om întors la Dumnezeu. Ioan evanghelistul face din dragostea de fraţi semnul deosebitor al celor născuţi din nou. Dacă n-are cineva acest semn, să nu se mai amăgească. Dragostea de fraţi este lucrată prin Duhul care a fost dat celor care cred în Domnul Isus. Aceşti oameni îi văd pe fraţi aşa de frumos, încât nu le caută cusur. Cei care nu-i iubesc pe fraţi se lasă duşi de gândurile lor, cerând desăvârşirea de la alţii, în timp ce ei nu se gândesc la aşa ceva pentru ei.
Iubirea de fraţi, gata să se jertfească. „Şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3.16). Iubirea este gata de jertfă, ea poate să meargă până acolo încât să-şi dea chiar viaţa. Este important lucru să trăieşti slujind altora, după darul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Dacă-L iubeşti pe Domnul Isus, îi iubeşti şi pe fraţi şi le slujeşti. Unul le slujeşte cu vorba, altul ajutându-i pe săraci, altul mângâindu-i pe cei întristaţi, altul îmbărbătând pe fraţi, altul în alt fel. Toate acestea, când sunt puse în faţa celorlalţi fără niciun interes material, aduc asupra celor ce le fac multe binecuvântări. Ca să începi să-ţi dai viaţa pentru fraţi, începe să le dai măcar ceva din timpul tău, … da, un timp pentru lucrul lui Dumnezeu este un lucru bun, care aduce şi înviorare. Dragostea este foarte practică, nu este un sentiment trecător, o înflăcărare şi atâta tot. „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3.18). „Iubesc pe toţi, dar nu fac bine nimănui” – aceasta este dragoste?
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Telefon contact: 0745.021.424