Vreau să-mi aduc prietenii la Câmpulung, vreau să aduc la Câmpulung oameni din Bucureşti, din alte colţuri ale ţării şi din afara ei, dar nu prea mai am ce să le arăt. Sunt cuvintele câmpulungencei care se bucură de cea mai largă popularitate şi promovare la nivel naţional dintre oamenii desprinşi de aceste locuri, datorită preocupărilor sale în domeniul antreprenoriatului, în special al celui feminin. Şi, mai nou, datorită unui concept pur românesc, cu care a reuşit să atragă atenţia creatorilor de modă de talie internaţională, care au inclus cămaşa cu altiţă în colecţiile lor şi au arătat-o lumii întregi. Iar când ţi-o spune omul care face României o publicitate fantastică în străinătate că n-ai ce să arăţi turiştilor în Câmpulung, sigur nu bate câmpii. I-a bătut suficient încât să lase în urma lui un câmp lung şi pârjolit de deciziile-i bezmetice primarul de care ne-a scăpat instanţa şi, după cum cu dezamăgire constatăm, tinde să facă aceiaşi paşi greşiţi şi succesorul său, împrumutându-i ideile făţarnice. Că noi, ăştia din interiorul „carantinei”, vedem rău Câmpulungul, însă cei din afara lui au o părere bună despre „Cetatea Întemeietorilor de Ţară”, sloganul cumpărat din taxele şi impozitele contribuabililor. 10 miliarde, nu uitaţi această valoare prăpădită pe o falsă promovare turistică din banii dumneavoastră, ai celor care vă aruncaţi ochii peste aceste rânduri, căci europenii au decontat o foarte mică parte din proiectul ce s-a vrut preludiul lui „Kretzulescu”.
Liviu Ţâroiu să fie sigur – dar suntem siguri că ştie şi el asta, căci doar e „vulpe bătrână” – că musafirii care îl complimentează cu frumuseţea Câmpulungului o fac din politeţe. N-o să-i spună niciunul dintre invitaţii la recepţiile festive, ajutaţi, să zicem, cu bani de la buget ca să-şi lanseze ceva: „Primare, ce oraş urât conduci! Ce murdar, ce dezordonat, ce populaţie indisciplinată şi ce subalterni leneşi ai!” N-o să-i spună niciodată adevărul pe care îl văd la fel de limpede ca noi şi ca el, primarul, mai ales dacă le-a creat un avantaj.
Cristina Chiriac, căci ea este personalitatea cu origini câmpulungene intens mediatizată de presa naţională, se numără printre cei din exteriorul municipiului, care văd corect şi spun pe şleau, cu amărăciune, cu neîncredere în dorinţa şi cheful de muncă al autorităţilor de a reda României orăşelul idilic de altădată. Oaza de sănătate, căutată şi de suferinzi, şi de cei în putere, interesaţi să-şi refacă tonusul în timpul concediului la munte, la aer curat şi parfumat de teii bulevardului. Cristina Chiriac a spus-o franc: bulevardul nu mai este frumos. Nu mai are nimic din bulevardul amintirilor sale. Nici asfaltul pe care calci – iar ea calcă destul de des, fiindcă obişnuia să-şi viziteze frecvent părinţii, până să-şi piardă tatăl de curând, însă vine în prezent să-şi vadă mama – nu mai este ce-a fost odată. Elegantă în discurs, n-a spus că nu mai este deloc asfalt în multe locuri din oraş. De pildă, în Vişoi, cartier cu al cărui aspect pare bine pusă la curent. În faţa blocului în care locuieşte mama sa a remarcat că a dispărut piatra, în locul ei fiind turnat asfalt. Pentru prima oară în 25 de ani! Iar motivul înnoirii carosabilului şi a trotuarelor a fost, de fapt, o altfel de mită electorală, consumându-se în campanie, în insultătorul obicei românesc de a fi “cumpăraţi” votanţii cu o lucrărică pe repede înainte.
Ce nu văd Ţâroiu şi oaspeţii lui cu vorbe mieroase a văzut această femeie directă: iarba netunsă, copaci atârnând, aşa cum atârnă „instrumentarul” pe lângă ADP-işti, în marea scârbă a începutului zilei de lucru. Cristina Chiriac aproape că a implorat autorităţile şi comunitatea să iasă din starea de lehamite şi să repoziţioneze Câmpulungul acolo unde a fost odinioară în rândul aşezărilor urbane ale României. Nu se mai poate prin industrie, se poate prin turism. Orice fel de turism. Chiar şi-a arătat disponibilitatea de a-i convinge pe antreprenorii cu cifre de afaceri de milioane de euro să redirecţioneze cei 2% din impozitul pe profit către ONG-urile axate pe dezvoltarea locală, dornice să colaboreze cu Primăria. Asta pentru că numele ei este atât de puternic încât constituie o garanţie că banii acelor potenţi oameni de afaceri vor fi folosiţi cu chibzuinţă. Cu condiţia ca autorităţile şi comunitatea să lupte alături de ea pentru dezvoltarea Câmpulungului. Mai mult de atât ce vreţi? Dacă omul vine şi spune: vă aduc bani, vă ajut, dar trebuie să mă ajutaţi să vă ajut?!
Ce-a înţeles un ins din sală din îndemnul la trezire al unei doamne veritabile, care vorbea cu patimă şi chiar durere despre Câmpulungul natal adus la ruină? Mai bine să facă lobby pentru legalizarea prostituţiei, căci aşa ajunge să duduie economic Câmpulungul. Probabil, „berbecul”, căruia i se scurg ochii la imperiile clădite în târg din prostituţie, care susţine municipiul şi fără a fi legalizată, se visează antreprenor în domeniu, dar n-are legea de partea lui. Auzindu-l pe tembel, care ar fi trebuit să-şi reţină gândul idiot numai din simplul motiv că se afla în faţa unei doamne, poţi să spui altceva decât că ne merităm soarta? Doamna Cristina Chiriac, ajutaţi-i pe alţii! Câmpulungul, condamnat prin propria-i lene şi prostie, este o cauză pierdută.