Prezenţa maşinilor inscripţionate cu iniţialele ANAF tinde să intre în cotidianul câmpulungean, fiind sesizate la intervale de timp destul de scurte, semn al unei normalităţi care este de dorit să se instaleze în activitatea comercială din municipiu. Peste două săptămâni, încep Zilele Câmpulungului, un paradis al comerţului la negru, străin de noţiuni precum casă de marcat ori bonuri fiscale. Aşa că tragem nădejde că printre invitaţi se vor afla şi „turiştii” de la Antifraudă, care, anul trecut, au venit să încheie simfonia de zgomote şi mirosuri, culminând cu o explozie a bişniţei încurajată de autorităţile locale, de dragul de a scoate banii cu care să plătească artiştii. De atunci şi până în prezent, cuvântul „ANAF” s-a aflat permanent pe buzele temătoare ale celor care se ştiu în culpă, apariţia echipajelor în vehiculele albastre pe străduţele câmpulungene nemaisurprinzând cu aceeaşi intensitate a emoţiilor, cum se întâmpla la început.
Anul trecut, una dintre societăţile comerciale controlate de lucrătorii Antifraudă, tot mai prezenţi pe teritoriul Câmpulungului şi al Muscelului, aşa cum am precizat, a fost Mibos Project, cunoscuta firmă de panificaţie, care n-a fost scutită de problemele inerente unei afaceri ce-şi propune să reziste pe piaţă, unele tranşate de instanţa de judecată. Dacă ne uităm la cele mai recente sancţiuni aplicate de instituţiile statului, societatea a reuşit să iasă cu bine din neplăcuta situaţie de a plăti amenzi în contul a ceea ce inspectorii au găsit în neregulă la verificările întreprinse.
De pildă, diferendul cu ANAF, musafir nepoftit în câteva rânduri la brutăria de la intrarea în Câmpulung, s-a soluţionat în favoarea Mibos Project, care a fost câştigătoare în prima instanţă. Pe 9 martie 2015, omul de afaceri a ripostat, la Judecătoria Câmpulung, cu o plângere contravenţională la procesul verbal de contravenţie din 20 februarie 2015. Judecarea litigiului având ca părţi societatea Mibos Project, plus punctul de lucru de la Câmpulung – ea fiind înregistrată cu sediul social în comuna Dragoslavele – în calitate de petent, şi ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi ANAF – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, în calitate de intimate, s-a înheiat la finele anului trecut. Producătorul sancţionat şi-a susţinut poziţia cu înscrisuri şi cu trei martori pe care i-a adus la proces personal. A existat şi un al patrulea martor, în privinţa căruia instanţa a dispus, din oficiu, audierea lui, însă, cum bărbatul din Bughea de Jos nu s-a prezentat benevol, a fost nevoie să se emită pe numele lui mandat de aducere, cu executare efectivă.
După trei înfăţişări la instanţă, pe 2 decembrie 2015, plângerea firmei de panificaţie a fost admisă, fiind anulat în totalitate procesul verbal de contravenţie. Pe 9 februarie 2016, Antifrauda a formulat apel împotriva celor hotărâte la Câmpulung, primul termen dat de Tribunalul Argeş fiind 13 septembrie 2016.
O victorie a fost înregistrată, tot la Judecătorie, în acţiunea formulată în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş. Plângerea contravenţională a SC Mibos Project SRL, care a contestat procesul verbal din 2 iunie 2015, întocmit de ITM Argeş, a fost admisă, în parte, pe 23 noiembrie 2015, în sensul că instanţa a hotărât modificarea sancţiunii, înlocuind amenda contravenţională în cuantum de 10.000 de lei cu sancţiunea avertismentului. Pe 15 februarie 2016, ITM Argeş a formulat apel, cu prim termen tot pe 13 septembrie 2016.
În schimb, acţiunea declanşată de creditorul Pajura SA împotriva Mibos Project nu s-a finalizat cu un deznodământ pozitiv pentru partenerul chemat în judecată. Cererea, prin care se solicita instanţei să încuviinţeze executarea silită a debitoarei, a fost formulată, în numele creditoarei, de Biroul Executorului Judecătoresc Moromete Constantin Cosmin. Solicitarea a fost admisă pe 27 iunie 2016, iniţiatorii obţinând de la instanţă încuviinţarea de a executa silit firma, în baza a trei bilete la ordin, fiecare în valoare de 1.623,297 lei, „emise fără protest de SC Mibos Project SRL la ordinul SC Pajura SA”. Creditorul a fost nevoit să procedeze astfel, pentru a-şi recupera sumele pentru care au fost emise cele trei bilete la ordin. „E.M.”