25.2 C
Campulung Muscel
16/04/2024

La Festivalul “Covrigilor cu Ou” va fi inaugurat muzeul soţilor Marin din Ateneul VoineŞti

Soţii Elena şi Ionel Marin, organizatori, prin Asociaţia „Alunelul”, ai Festivalului „Covrigilor cu Ou”, au reuşit să contureze expoziţia de obiecte personale din impresionanta colecţie adunată într-o viaţă de om. Familia deţine peste 300 de exponate, foarte multe cu o vechime care depăşeşte un secol, căruia i-au supravieţuit într-o formă bună, ce a permis recondiţionarea şi salvarea lor. De restaurarea şi întreţinerea pieselor s-au ocupat tot posesorii lor, care au investit muncă, timp, răbdare şi migală, având ca rezultat un mic muzeu amenajat la etajul Ateneului din Voineşti. Deschiderea lui pentru public, pe care îl asigurăm că are ce admira, se va produce duminică, 19 iulie 2016, cu prilejul sărbătorii dedicate produsului culinar preparat de Paşte de gospodinele din Lereşti. Elena şi Ionel Marin au dorit să ne prezinte noutatea festivalului ajuns la a IX-a ediţie şi ne-au invitat la Voineşti, numărându-ne astfel printre primii vizitatori ai secţiunii administrate de aceştia în viitorul Muzeu al Comunei Lereşti. Comorilor ieşite din mâinile sătencelor noastre şi ale gospodarilor care îşi confecţionau singuri uneltele de lucru li se adaugă obiecte de mobilier franţuzesc, aduse în România de bunica unei prietene a mamei doamna Elena. Iniţiatorii au dedicat acest proiect nepoatei lor, al cărei nume dă titulatura aşezământului, „Casa Alexandra Mihaela”. Cei doi musceleni, ea din Valea Româneştilor, el de la podul uzinei, sunt gata să le fie gazde celor care, la sfârşitul săptămânii, vor asista la momentele din programul Festivalului „Covrigilor cu Ou”.            

Familia deţine un birou la care a lucrat Nicolae Iorga

Primăria Lereşti a pus gratuit la dispoziţia soţilor Marin o parte a etajului, întrucât, şi datorită Asociaţiei „Alunelul”, iniţiatoare a unor acţiuni în beneficiul comunităţii, s-a obţinut finanţarea europeană pentru reabilitarea Ateneului din Voineşti. Mai mult decât atât, prin crearea acestui mic muzeu, care va fi urmat de unul realizat de autorităţile locale, comuna are ceva în plus de arătat turiştilor. În cealaltă aripă a Ateneului, o clădire de dimensiuni impresionante, va fi realizat Muzeului Satului, prin contribuţia lereştenilor, care au făcut şi vor face în continuare donaţii. 

În timp ce urci scările interioare ale Ateneului din Voineşti, pentru a ajunge la colţul arhaic purtând semnătura soţilor colecţionari, am remarcat că traseul ne este însoţit de texte transcrise de doamna Elena, în ideea de a-l introduce pe vizitator în starea de spirit potrivită vizionării expoziţiei. Cele trei încăperi şi holul arată impecabil. Totul a fost aranjat cu grijă, cu bun gust şi cu dorinţa de a mulţumi cele mai pretenţioase priviri, obişnuite cu secţii etnografice adevărate. Stând atâtea decenii între „averea” născută din pasiune şi dragoste sinceră pentru folclorul românesc, soţii Marin au lucrat la amenajarea spaţiilor încredinţate ca nişte profesionişti. Aflat în oricare dintre încăperi, ai sentimentul că te-ai întors în timp, dată fiind vârsta multora dintre preţioasele exponate. 

În prima cameră, recunoaştem că ne-a atras atenţia o canapea, care se încadra mai degrabă într-un salon de conac boieresc decât într-o casă ţărănească. De la doamna Elena am aflat istoricul ei: a fost adusă din Franţa, a fost făcută cadou mamei sale şi pe ea a dormit în copilărie. În ciuda delicateţii lui, divanul a rezistat secolului, chiar secolelor trecute peste el. Piesa s-a aflat tot timpul în locuinţa interlocutoarei noastre, care s-a gândit că a venit timpul să se bucure şi alţii de ea. La fel, oglinda şi tablourile, a căror vechime este de ordinul sutelor de ani, nu al deceniilor. În trecut, omul nu se debarasa de mobilierul moştenit şi, la rândul său, îl transmitea mai departe urmaşilor. Aşa a ajuns la doamna Elena, care a respectat tradiţia familiei, păstrând cu sfinţenie ce i-au lăsat înaintaşii. Nu sunt singurele, căci acasă mai are o bibliotecă, un şifonier, un pat, un scrin, un birou la care a lucrat marele istoric Nicolae Iorga, pe care n-are unde le expune, din cauza mărimii lor, spaţiul alocat fiind redus.  

Mai toate obiectele prezentate, mobilă, decoraţiuni interioase, articole vestimentare, creează impresia unei camere dintr-o locuinţă deţinută de oameni cu stare. Pe unul dintre pereţi tronează fotografia lui Dumitru Alimănişteanu, filantropul care a donat terenul pentru construcţia Ateneului.

Mobila franţuzească foarte veche creează aspectul unui salon de conac boieresc   

Celelalte două spaţii au fost umplute cu ceea ce este specific caselor ţărăneşti, deşi într-una doamna Elena a mai strecurat câte ceva primit din Franţa, fără a altera armonia care încântă ochiul celui aflat în mijlocul exponatelor. Să nu omitem a doua cameră, în care şi-au găsit loc, între obiectele întâlnite în majoritatea căminelor de odinioară, lucruri personale, de care soţii Marin sunt legaţi afectiv. „Aceasta este o cameră obişnuită. Avem aici patul în care mi-am crescut copiii, lampa la a cărei lumină am scris eu, radio-ul la care am ascultat Europa Liberă (printre primele aduse în ţară), cărţi vechi.”, a făcut pe ghidul Elena Marin. Una dintre aceste cărţi, foarte dragă lui Ionel Marin, este „Istoria românilor”, apărută în 1888. „Ia, pe care a cusut-o mama, când avea copiii mici. Este prima ie a noastră. Am păstrat păpuşa pe care am primit-o ca mireasă. Are 37 de ani şi mi-a dăruit-o  doamna Gabriela Ghinescu.” 

Neputând  enumera elementele care compun colecţia, multe şi variate, cel mai bine este să vizitaţi, duminică, expoziţia, pentru a vă clăti ochii cu splendidele costume populare, covoare, basmale purtate de înaintaşele doamnei Elena, şervete şi şerveţele, cutia de valori, fuse, suveici, furca de tors lâna, vesela din ceramică, lingurile mai sănătoase ca mărime decât cele de astăzi, perdelele cusute de mână, care n-au nimic în comun cu ceea ce se poartă în prezent. 

În cea de-a treia încăpere, proprietarii unei comori depozitate, datorită mărimii ei, atât în casa părintească de la Valea Româneştilor, cât în cea din Lereşti, unde s-au mutat după pensionare, au combinat obiecte specifice lucrului intelectual cu cele folosite la muncile din gospodărie. Bunica unei cunoştinţe a familiei Elenei a fost căsătorită în Franţa, cu un cetăţean francez. Întoarsă în România, a adus pe lume o fată, care, la rândul ei, a avut tot o fată. Pe această nepoată a „franţuzoaicei”, Nicolau după căsătorie, a cunoscut-o mama interlocutoarei noastre. Cele două îşi dăruiau diverse lucruri şi aşa au ajuns în posesia familiei din Valea Româneştilor, de unde se trage Elena Marin, piesele de mobilier franţuzesc. O comodă şi-a găsit loc în a treia cameră, fără a-i compromite aspectul tradiţional românesc. Mai cu seamă că aici au fost prezentate obiecte care, la fel ca în prima încăpere, exprimă un anumit statut social al deţinătorului. Ca, de pildă, o ie pe care o purtau persoanele bogate. „Are şi fluturi, şi mărgele. O ie ca aceasta nu mai găseşti.” Doamna Elena accesorizat preţiosului costum popular colierul pe care singură şi l-a confecţionat şi l-a purtat în ziua nunţii, „mezinul” expoziţiei, în care nimic, exceptând această mică bijuterie artizanală, nu are sub o sută de ani. „În piua aceasta se făcea grâul pentru colivă. Acesta este un obuz din Primul Război Mondial.”, a continuat prezentarea Ionel Marin. Şi multe alte lucruri inedite pot fi văzute: o Biblie foarte veche, o pereche de ochelari ca ai lui Petre Ţuţea, un aparat de fotografiat adus de tatăl doamnei Elena din război, „pomul vieţii” confecţionat din mărgele, copaia în care se preparau covrigii, sulul de pânză ţesută la război, în urmă cu peste 100 de ani, butoiul de ţuică, feţe de pernă, ciucurii pentru împodobirea patului, crinta folosită la scurgerea zerului din caş, o pereche de opinci tocite de atâta purtat, ştergare şi multe altele.   

Casa „Alexandra Mihaela” este locul potrivit pentru viitoare lansări, fotografii de nuntă ori alte ocazii, singura pretenţie a administratorilor fiind aceea de supraveghere atentă, pentru a nu se deteriora obiectele la conservarea cărora au muncit enorm. Cât despre timpul alocat realizării acestui colţ mirific, noroc cu vremea rea, care i-a forţat pe soţii Marin să lase lucrul la grădină în favoarea acţiunii de amenajare a muzeului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!