Botezul în apă: îngroparea împreună cu Hristos! „Fiind îngropaţi împreună cu El, în botez, în care aţi fost şi înviaţi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi” (Coloseni 2.12). Când vine cineva şi vorbeşte de botez celor care au crezut, noi le putem spune: îl avem, adică în înţeles duhovnicesc. Fie că sunt băgat în apă ca şi copil, fie ca om mare, simbolul îl am, dar ceea ce-mi trebuie este să-l am în duh. Dacă Îl am pe Domnul Isus, am botezul în duh, sunt botezat cu Duhul Sfânt. Atunci care este înţelesul botezului cu apă? Îngroparea! „Fiind îngropaţi împreună cu El”. Evreii aveau tăierea împrejur; dar apostolul le spune (în versetul 11) că nu este aceea făcută de mână, ci ea constă în dezbrăcarea de trupul poftelor firii pământeşti. Îngroparea, al cărei simbol este botezul cu apă, o am din momentul în care L-am primit pe Domnul Isus şi am fost născut din nou. La Romani 6.3,4 se spune: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Isus Hristos am fost botezaţi pentru moartea Lui? Noi deci prin botezul pentru moarte am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat dintre cei morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Romani 6 şi Coloseni 2 stau în foarte strânsă legătură; în amândouă locurile se vorbeşte de îngropare şi de înviere. Îngroparea înseamnă moarte. În alte părţi, în loc de îngropare se spune că am murit împreună cu Hristos. În chip firesc, toţi ştim ce este îngroparea, dar nu toţi trec la înţelesul duhovnicesc. „Toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine” (Psalmul 42.7). Când trec talazurile şi valurile peste cineva, înseamnă că l-au acoperit, l-au îngropat. Când talazurile şi valurile mâniei şi pedepsei lui Dumnezeu au trecut peste Domnul Isus, L-au îngropat. Lucrul acesta l-a făcut El pentru noi, dar şi noi împreună cu El: „Aţi fost îngropaţi împreună cu El”. Când a murit Domnul Isus pentru mine, am murit şi eu împreună cu El, m-am făcut una cu El în moartea Lui. Moartea Lui este moartea mea, îngroparea Lui este îngroparea mea. Cine este îngropat este luat din ochii celorlalţi, nu mai există pentru lume; este îngropat, s-a terminat. Unii din lume nimeresc destul de bine câte o vorbă, numai că noi n-o prindem bine: „Te-am pierdut!”, „S-a dus şi acesta!”, „Ce om de viaţă erai, dar acum te-am pierdut!”, adică pentru petrecerile noastre, pentru păcatele noastre, pentru stricăciunea noastră… Aşa este. Iar dacă în vreun fel mai facem şi noi ca lumea, auzi pe câte cineva zicând: Aşa fac pocăiţii?… Ei se aşteaptă ca noi să nu mai existăm pentru lucrurile acestea.
Botezul cu apă: un simbol, ca şi tăierea împrejur. Simbolul material îl avem, alţii îl repetă; dar înţelesul lui este îngroparea, adică să nu mai exişti pentru faptele firii pământeşti; iar prin înviere să exişti pentru Dumnezeu. Cum vedem, botezul cu apă este un simbol, iar aici (în Coloseni 2.11,12) este pus în legătură cu tăierea împrejur; şi aceea tot un simbol este (Geneza 17.11). Tăierea împrejur nu se repetă, nici botezul nu trebuie să se repete. Nu vreau să stărui asupra acestui lucru. N-are importanţă când şi de câte ori este făcut, ci dacă trăim ceea ce ne vorbeşte botezul. Botezul vorbeşte numai de îngropare, nu şi de înviere. Credinţa însă te face una cu Domnul Isus: pe unde a trecut El trec şi eu. A stat El pe cruce sau a intrat El în mormânt, şi eu am fost cu El. A înviat El, şi eu am înviat cu El. Botezul nu este un simbol al învierii, ci „aţi fost şi înviaţi împreună cu El prin credinţă” (versetul 12). Cu voi s-a petrecut deci o moarte şi o îngropare, iar pe acestea le simbolizează botezul; s-a petrecut însă şi o înviere, iar aceasta este prin credinţă. Învierea nu s-a făcut deci nici prin inteligenţă, nici prin filozofie, nici prin practici religioase, ci prin puterea lui Dumnezeu, care s-a arătat atunci când L-a înviat pe Domnul Isus din morţi.
Botezul creştin: cererea unui cuget curat către Dumnezeu. „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum şi pe voi, adică botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci cererea unui cuget curat către Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos” (1 Petru 3.21). Cuvintele trebuie luate întregi, aşa cum sunt, căci, dacă le ciunteşti, iese altă învăţătură. De pildă, „icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, adică botezul”. Dacă pui aici punct, atunci botezul te mântuieşte, ceea ce este o mare rătăcire. Aici îl şi explică, spunând: „El nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci cererea (dorinţa) unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”. Nu ne lasă deci să dăm alt înţeles, căci ne spune: „prin învierea lui Isus Hristos”. Deci un cuget curat nu pot să-l am decât prin învierea lui Isus Hristos. Epistola aceasta este scrisă în primul rând către evrei şi, desigur, şi pentru credincioşii dintre neamuri. Ce a făcut botezul din evreu? L-a despărţit de neamul său peste care este mânia lui Dumnezeu. Apostolii Domnului spuneau oamenilor din vremea lor să fugă de pedeapsa lui Dumnezeu care are să vină asupra poporului evreu. Poporul evreu spusese: „Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27.25). De aceea li se spune: „Ieşiţi din mijlocul lor, despărţiţi-vă de ei!”. Evreul făcea lucrul acesta prin faptul că primea botezul creştin.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr.3, Câmpulung Muscel