4 C
Campulung Muscel
18/01/2025

Foştii nu se lasă

În multe dintre localităţile Muscelului, inclusiv la Câmpulung, nu lipsesc de la startul alegerilor din 5 iunie foştii primari, care şi-au făcut planuri de revenire în funcţie. În municipiu candidează chiar doi ocupanţi ai celei mai importante poziţii din administraţia publică locală. Cei doi aspiranţi la şefia Primăriei Câmpulung au în trecutul politic cel puţin două lucruri în comun: sunt ex-PSD-işti şi amândoi au pierdut conducerea localităţii în acelaşi an, 2004, când electoratul a ales primari de altă coloratură. Să le “deconspirăm” identitatea. Primul este George Bălan, despre care mulţi au impresia că şi-a depus candidatura ca să se afle în treabă. Însă actualul PRM-ist este opţiunea unei mase de votanţi care nu trebuie neglijată, formată din cei care nu-l vor nici pe Ţâroiu, nici pe David. Şi nici pe Cicu, şi el creditat cu şanse să intre în Top 3. 

Cel de-al doilea fost primar, care se vrea „back in business”, este Alexandru Hubert, a cărui carieră de gospodar de localitate s-a consumat la Schitu Goleşti. De departe, Hubert, actual adept al lui Băsescu, fiind alegerea PMP-ului pentru Câmpulung, nu este ce ne trebuie. În primul rând, îl dezavantajează vârsta, alegătorii din municipiu preferând, după cum o reflectă scorul, candidaţii tineri. Cu excepţia lui Gheorghe Oancea, toţi primarii de după revoluţie (îi punem la socoteală pe cei cu mandate integrale, nu cu frânturi de mandat) au fost tineri: Sorin Buta, George Bălan, Călin Andrei, cel aflat în ceafa lui Andrei, în 2012, Cristi Creţu, care avea cele mai mari şanse să iasă primar în 2016, dacă PNL-ul i-ar fi permis să candideze, aveau sub sau puţin peste 40 de ani. Iar acum, când tendinţa generală este de a impune oameni tineri în funcţii publice de conducere, Mişcarea Populară ne propune un candidat aflat în pragul a 70 de ani. Şi asta n-ar fi tot, dar nici ca primar n-a excelat, Palaghiu preluând de la el o localitate cu o grămadă de carenţe pe partea de infrastructură rutieră şi de utilităţi, pe care nici el n-a pus-o la punct în totalitate. Ca drept dovadă, localitatea poziţionată în buza Câmpulungului n-are reţea de canalizare, deşi s-a ales cu o mândreţe de drum, cum nici la „case mari” nu găseşti. 

Printre candidaţii cu CV de primar – şi de viceprimar, el fiind ghinionistul schimbat prin efectul formării majorităţii liberale în Consiliul Local – se numără, la vecinii de la Poienarii de Muscel, Viorel Petrescu. Şi el, membru cu state vechi în PSD, a renunţat la partidul care l-a consacrat în administraţia locală în favoarea UNPR, pe ale cărui liste candidează la conducerea comunei pedelisto-liberale de două mandate. UNPR a mai pus mâna pe un fost primar, în ale cărui forţe se încrede pentru înlăturarea PSD-ului: Iosif Ciurea, la Stoeneşti.      

ALDE deţine cel mai mare număr de „foşti” aruncaţi în lupta pentru putere la nivelul localităţii. Primăriţă la Dragoslavele, până când PSD a zdrobit orice concurenţă, în 2004, cu Mihai Gheorghe Tarbă, retras din motive de sănătate, liberala Tatiana Cârstina a găsit suport de campanie la partidul condus de parteneriatul format din Tăriceanu (PLR) – Constantin (PC). Este posibil ca preoteasa să se fi dat cu ALDE şi datorită faptului că a fost colegă de serviciu cu Sergiu Cicu, la Exploatarea Minieră. Altă achiziţie sonoră este Titi Ghica, fostul primar al Rucărului, posesor de experienţă de primar şi experienţă de partid(e). Fost democrat, graţie legăturilor de cumetrie cu Petre Roman, rămas pe dinafara partidului şi a instituţiei în care părea că a prins rădăcini, Ghica a căscat gura şi pe la PPDD, când Dan Diaconescu a asediat Primăria Câmpulung. Apoi, tot de la ALDE, avem trei foşti şi un actual viceprimar care visează să aibă viceprimari. Ca primari, bineînţeles. Unul este Onu Dragomir, care acum se afişează cu duşmanul din mandatul 2008-2012, împreună cu care a condus Primăria Lereşti, fostul primar Cristel Tonghioiu. Sunt notorii certurile dintre cei doi, culminând cu lăsarea fără atribuţii a vicelui, care venea la serviciu fără să aibă nimic de făcut. Alt fost secund cu năzuinţe de primar este Ninel Ceauşu, viceprimar la Mihăeşti în două mandate, consilier local tot în două mandate şi consilier judeţean timp de un mandat. ALDE l-a cooptat şi pe actualul vice de la Dâmbovicioara, Ioan Florescu, pus să încerce imposibilul: eliminarea unuia care a acumulat mai multă vechime în muncă în funcţia de primar decât în profesia în care s-a format. 

Alt fost primar care încearcă recâştigarea funcţiei pierdute în 2012 este Cristinel Moise, de la Vlădeşti, care l-a urmat pe ex-preşedintele PDL Argeş, Mircea Andrei, la PAM. Partidul pentru Argeş şi Muscel o are, dintre adepţii PDL-ului, şi pe fosta viceprimăriţă de la Cetăţeni, Antonella Ninela Enache, care râvneşte să înceapă munca de primar în clădirea cea nouă. Au pretenţii mai scăzute, limitate la un scaun de consilier local, fostul primar PSD de la Valea Mare Pravăţ, Ion Bălăşoiu, care figurează acum pe lista PNL, pe poziţia a doua, şi fostul viceprimar de la Bughea de Sus, Petre Lădaru, tot locul II, dar la UNPR.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!