Unui doctor îi place foarte mult – prea mult, dacă ne gândim că practică, poate, cea mai dificilă specialitate a Medicinei, care impune vigilenţă maximă – să iasă în faţă. Şi profesional, nerefuzând o funcţie de conducere, pe care, probabil, pusese ochii de când era ocupată de alt coleg, şi personal, cu un templu pe post de locuinţă. Omul nu ratează nicio cameră de filmare, fiind nelipsit oriunde este televiziune, oriunde se taie o panglică, socializând cu invitaţii, în detrimentul pacienţilor, deşi, după ţinuta de serviciu, se vede limpede că este în timpul programului. Toate aceste îndatoriri suplimentare au generat o neglijenţă în profesia de bază,
pentru practicarea căreia nu mai are timpul de altădată. Absorbit de problemele administrative – una dintre acestea fiind eliberarea în curând a unei funcţii şi mai bune decât a lui, de care se vorbeşte că este mai mult decât interesat – acesta are scăpări nepermise în actul medical. El, care lăuda unitatea din târg că poate face ce n-au făcut instituţii mari din ţară, a ajuns să greşească repetat în activitatea principală. Din cauza prestaţiei dezamăgitoare, care, de la o vreme, înseamnă rateu după rateu, se vorbeşte în rândul subalternilor, dar şi al oamenilor din oraş, la urechile cărora au ajuns isprăvile doctorului, că ar face bine să se lase şi de funcţie, şi de meserie. Musceleanul de pe bulevard