De opt ani, după moartea lui Ticu Dumitrescu, Octav Bjoza conduce Asociaţia Naţională a Foştilor Deţinuţi Politici
Cel decorat de Klaus Iohannis, în prima zi a mandatului său de preşedinte, cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, s-a aflat, sâmbătă, 16 aprilie 2016, la Câmpulung, la ceremonia de sfinţire a crucii înălţate în memoria luptătorilor anticomunişti din Munţii Muscelului. Este vorba despre Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, care mărturisea că a avut prilejul de a cunoaşte Muscelul şi oamenii acestor locuri cu mult înainte de a fi păşit vreodată pe aici. Le-a cunoscut din temniţele şi lagărele de exterminare, unde a avut tovarăşi de suferinţă musceleni. Acesta a povestit în faţa publicului din Sala Mare a Primăriei, venit s-o cinstească pe sora fraţilor partizani, Elena Ion Arnăuţoiu, la împlinirea a 97 de ani, prilej care a coincis cu inaugurarea noului monument de la Mateiaş, că a avut în intenţie de a ridica un astfel de edificiu (chiar mai modest; de fapt, cât de modest, numai să fie) la Nucşoara. Se întâmpla la mijlocul anilor ’90, când mai multe persoane din Capitală, printre care şi Ticu Dumitrescu, membri ai unui partid politic, pe care nu a dorit să-l numească, au venit la Nucşoara, ca să ia legătura cu autorităţile comunei. N-a fost posibil – şi-a amintit Octav Bjoza, de parcă s-ar fi întâmplat ieri – deoarece s-a opus primarul. „Am plecat cumva destul de dezamăgiţi. Este o onoare să vii în această zonă, un adevărat leagăn al rezistenţei anticomuniste din România. Au şi rezistat o perioadă atât de îndelungată, nu că nemaiîntâlnită pe cuprinsul României, ci în întreaga lume comunistă europeană. Nimeni n-a mai rezistat 14 ani după război luptând în munţi cu arma în mână.”, a afirmat acesta. Bjoza a cerut asistenţei să nu facă greşeala de a crede că luptătorii anticomunişti au fost prinşi ca urmare a măiestriei ofiţerilor de Securitate. „Nici vorbă de aşa ceva! Pentru că, în anii ’50, marea lor majoritate erau nişte imbecili, fără carte, care, vorbea aceea, de-abia ştiau să scrie şi să citească. Am fost prinşi prin trădare. Peste tot, în România, cei mai mulţi dintre noi am fost prinşi prin trădare. Foarte trist, dar adevărat. Nu pot să nu leg trădarea şi de scindare.”, a continuat acesta.
Bjoza a făcut o propunere pentru autorităţile locale care se „evaporaseră” din sală
În ciuda duratei fără egal a mişcării anticomuniste din Munţii Muscelului, la congresele internaţionale ale ex-deţinuţilor politici din fostele ţări comuniste europene se vorbeşte, în principal, despre rezistenţa armată din Polonia, Ungaria, Germania, Cehoslovacia, iar din România, mai deloc. „Trebuie să ne dea de gândit acest lucru. Noi nu ştim să ne facem cunoscuţi. Este foarte greu să te faci cunoscut atunci când constaţi, fără putinţă de tăgadă, că, în decembrie ’89, a căzut un regim totalitar, dar ne-a scăpat, poate, cel mai important lucru: i-am lăsat la putere pe aceiaşi. Atunci, ce să fi obţinut mai mult decât atât? Cei tineri nu au de unde să cunoască faptul că, în anii ’90, „fauna” parlamentară era populată de copiii şi nepoţii criminalilor care ne-au trimis la moarte. Nu toţi, dar o parte importantă, care avea cuvântul cel mai greu de spus, în acei ani, în Parlament, şi, prin urmare, în această ţară.”, a declarat preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
Cu aceiaşi de dinainte de ’89 la putere, este de părere Octav Bjoza, poporul acestei ţări, în marea lui majoritate, trăieşte în cea mai cruntă mizerie materială, din cauza crizei morale. „Dacă, în această ţară, mai există uşoare urme, ultimele fărâme ale moralei, ele, desigur, trebuie căutate undeva între zidurile A.F.D.P.R.-ului. Acolo este „kilometrul zero” al moralei româneşti. Dar, cum criza morală a atins cote fără precedent, nu putem decât constata că s-a ajuns acolo unde suntem. Locul I la tuberculoză, apare şi poliomielita, locul I la persoane fără dinţi în gură, locul I la sărăcie şi tot locul I la numărul de îmbogăţiţi, dar şi ca dimensiuni ale averilor dobândite în doar 25 de ani. Iată ce a însemnat criza morală. Se pune întrebarea: o fi meritat această luptă? Atunci când, în ţara noastră, cei care pretindeau că ne-au eliberat erau în continuare prin toate pădurile patriei, diviziile de tancuri şi de infanterie ale Armatei Roşii eliberatoare? De-abia după 14 ani au părăsit această ţară. Cu certitudine, eram conştienţi că cu o armă ZB, cu nişte grenade, nu poţi lupta împotriva Armatei Roşii. Nici chiar jertfa supremă nu ni se părea prea mult atunci când era vorba despre salvarea demnităţii acestui neam. Prin gestul lor şi al tuturor deţinuţilor politici am demonstrat că a meritat acest sacrificiu. Am demonstrat că, în această ţară, nu toţi am fost nişte lingăi ai Partidului Comunist şi ai Moscovei. Au existat bărbaţi adevăraţi şi femei care au pus mai presus de propria fiinţă şi familie dragostea de neam, de patrie şi de tricolor. Iată trei noţiuni care, astăzi, nu mai înseamnă mai nimic pentru tinerii patriei. Pentru că n-a avut cine să-i educe în acest sens. Plecăm să le culegem căpşunile, să le spălăm picioarele, să le tăiem lemnele! Foarte trist! Din România n-am exportat numai buştenii, pădurile patriei, ci, în ultimii 25 de ani, am exportat tinereţe şi inteligenţă, care nu se vor mai întoarce niciodată. Şi ne facem că nu vedem căderea demografică de sub ochii noştri. Ne facem că nu vedem că am rămas o ţară de bătrâni şi de bolnavi. Este foarte trist. Şi iar mă întreb: să fi meritat, oare, sacrificiul nostru? Rămânem la aceeaşi părere că da.”, a fost mesajul liderului A.F.D.P.R., care le-a adresat o întrebare autorităţilor – în lipsă, deoarece Ţâroiu şi Tecău îşi luaseră tălpăşita de mult – dacă vreunul dintre suferinzii în închisorile comuniste a devenit “Cetăţean de Onoare” post-mortem al acestui orăşel al martirilor din România. Dacă nu, le-a sugerat Octav Bjoza, nu e prea târziu să se facă acest pas.
Alt monument în cinstea luptătorilor anticomunişti va fi dezvelit la Bucureşti, pe 7 mai
În 1990, erau în viaţă 120.000 din sutele de mii de foşti deţinuţi politici. Astăzi, numărul depăşeşte cu puţin 40.000. Deţinuţi politici autentici – spunea Octav Bjoza – nu mai trăiesc nici 2.500 la nivel de ţară. „În urmă cu 50, 60, 70 de ani, atunci când în anchetele Securităţii ţâşnea sângele din noi, eram mândri că suntem români. Nu m-am simţit în ţara mea mai umilit ca în ultimii cinci-şase ani, indiferent cine au fost aceia care s-au perindat la putere. Indiferent de culoarea lor politică. Prin ceea ce trăim, nu putem să nu constatăm că patria, în cei 25-26 de ani, n-a avut nevoie de aceste ultime jaloane în ale moralei, ca tinerii de azi şi chiar de mâine să le urmeze. Iată de ce este necesar să existe un monument închinat acestor luptători. Ca, măcar o dată pe an, să ne ducem tinerii acolo.”, a încheiat preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, nu înainte de a anunţa că, pe 7 mai, la Bucureşti, pe „locul spurcat de statuia lui Lenin” va fi dezvelit şi sfinţit, indiferent de stadiul lucrărilor, Monumentul Naţional al Luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă. Graba de a fi inaugurat un edificiu nefinalizat a fost justificată prin faptul că, în fiecare lună, mor peste 300 de foşti deţinuţi politici.
Decorarea lui Bjoza, contestată, pe motiv de legătură cu legionarii
Fiu de ceferist, Octav Bjoza s-a născut la Iaşi, în 1938. În 1956, a absolvit Colegiul „Andrei Şaguna” din Braşov, după care a fost admis la Facultatea de Geografie-Geologie a Universităţii Iaşi. Pe 25 iunie 1958, la finalul examenelor care au încheiat primul an de facultate, a fost arestat de Securitatea ieşeană. Într-un interviu acordat ziarului Gândul, după decorarea sa, în decembrie 2014, de către preşedintele ţării, Bjoza a dezvăluit motivul arestării sale, redând un fragment din sentinţă. “Inculpatul şi alţi 14 inculpaţi s-au constituit şi au activat în cadrul organizaţiei subversive Garda Tineretului Român din Braşov, care avea drept scop înlăturarea pe calea violenţei a regimului democrat popular din ţara noastră”. Cei 15 tineri, cu vârste între 17 şi 19 ani, au fost condamnaţi la muncă silnică de la 15 la 25 de ani. Tânărul Bjoza a primit 15 ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.
“Garda Tineretului Român – a precizat acesta pentru ziariştii de la Gândul – nu avea nicio legătură cu Garda de Fier. Pe la începutul anilor ’50, era o adevărată modă cu denumirea asta. Ni se trăgea de la Tânăra Gardă din URSS, o organizaţie care lupta împotriva ocupaţiei fasciste”. După trei ani şi jumătate, la cererea procurorului general al RPR, sentinţa din 10 octombrie 1958 a fost casată, fiind condamnat la patru ani. Astfel, în 1962, a fost eliberat. „Am trecut prin Securitatea din Iaşi, unde am fost anchetat de Gasparovici Eugen şi David Isidor, unul fost strungar – acum locotenent major, celălalt frizer, mai nou, căpitan. Apoi, am trecut scurt, pe la Uranus, în Bucureşti, unde l-am cunoscut pe Gheorghe Enoiu. Mi-a tras ăsta un şut în spate, pe care îl mai simt şi azi, şi un pumn după ceafă, de m-a aruncat în peretele din fundul celulei. Din Bucureşti am fost transferat la Securitatea din Braşov, unde era comandant faimosul Gheorghe Crăciun. Şeful serviciului de anchete, altă bestie: Stelian Alexandrescu. M-au bătut ăştia crunt. Dar nu atât în calitate de mare luptător anticomunist, cât de catâr ce eram, de încăpăţânat. Am luat-o cu “nu” de la început şi aşa am ţinut-o până la sfârşit: “nu ştiu, “n-am fost de acord”, “n-am vrut”… Iar ei aveau dovezile. Din Braşov am trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Fortul 13 – Jilava şi Văcăreşti. Prin lagărele de muncă din Balta Brăilei, de la Strâmba, de la Stoeneşti – saivane şi prin faimosul lagăr de la Salcia. În Delta Dunării, am fost pe bacul plutitor, “Bacul 4”, la recoltat de stuf, apoi la Periprava Centru şi la Periprava Secţia Grindu, de unde m-am eliberat în 23 iunie 1962.”, a povestit Octav Bjoza.
Decorarea sa de către preşedintele Klaus Iohannis, pe 22 decembrie 2014, a fost contestată de Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, pe motiv că cea mai înaltă distincţie a statului român i-a fost acordată „unui deţinut politic care se afişează public cu un partid susţinator al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului.” Octav Bjoza a negat vehement orice legătură cu mişcarea legionară.