Printr-o adresă din 23 martie 2016, conducerea Spitalului Câmpulung le-a solicitat finanţatorilor să aprobe completarea Regulamentului Intern al instituţiei cu „Planul Alb – managementul incidentelor cu victime multiple”. Cum a fost cazul tragediei naţionale „Colectiv”, care a impus existenţa unui plan de intervenţie şi în municipiu, ce „permite gestionarea situaţiilor de urgenţă în afara Spitalului şi care necesită resurse umane, logistice, financiare suplimentare, precum şi o pregătire adecvată.” Modificarea cu pricina a constituit obiectul unui act adiţional, care face parte integrantă din Regulamentul Intern al Spitalului Municipal. Actul a fost avizat în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din 22 martie 2016. „Planul Alb” îl are ca autor pe directorul medical Toma Berevoianu şi a fost întocmit pe 28 ianuarie 2016, fiind avizat de prefect, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. La sfârşitul lunii martie, l-au votat şi consilierii locali.
„În cazul unei situaţii de catastrofă, Spitalul are potenţialul estimat de a primi 20 de victime”
Potrivit documentului lucrat de dr.Berevoianu, „Planul Alb” reprezintă „planul de acţiune în cadrul Spitalului pentru organizarea activităţii în cazul unei situaţii de catastrofă, în cazul unui aflux masiv de pacienţi, în urma unui accident colectiv, a unei calamităţi, epidemii sau pandemii”, aşa cum este definit în Ordinul nr.2021/691 din 12 decembrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului IV „Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat” din Legea nr.95/2006 privind Reforma în domeniul sănătăţii.
Ca măsuri generale, planul stabileşte că este necesară prevederea unei celule de criză, al cărei sediu este în biroul farmacistului şef, la subsolul clădirii, a unui depozit pentru situaţii de urgenţă al fiecărei secţii şi a unui lot suplimentar de minimum 6 brancarde pentru deservirea Spaţiului de Primire Urgenţe şi a ariei de îngrijire a urgenţelor relative (Cod Galben). Cod Galben însemnând între 21 şi 30 de victime, cifră după care se declanşează Codul Roşu. „Planul Alb”, un document stufos, întins pe 25 de pagini, cuprinde prevederi referitoare la crearea Comandamentului de Criză al Spitalului, rolul membrilor săi, atribuţiile, constituirea Celulei de Criză la nivelul Compartimentului de Primiri Urgenţe, dar şi la nivelul secţiilor, organizarea primirii urgenţelor, triajul victimelor, primirea urgenţelor cotidiene ş.a.m.d.
„Comandamentul de Criză al Spitalului – stabileşte Planul Alb – îşi va desfăşura activitatea în biroul farmacistului şef (la subsolul Spitalului), spaţiu care este accesibil în permanenţă, dar care nu este amplasat în mijlocul operaţiunilor. Are căi de acces separate de cele pentru pacienţi, victime, personal, etc. Există spaţiu pentru mobilă, furnituri de birou, documente şi resurse necesare operării (telefon interior, telefon şi fax exterior, sisteme informatice). Amplasarea îi conferă capacitatea de a rezista şi supravieţui efectelor dezastrului.”
Ca o concluzie a „Planului Alb”, despre care liberalul Constantin Chiţulescu spunea că este „frumos ca o lucrare de licenţă”, cu precizarea că vorbeşte din poziţia unui om care ştie ce înseamnă un astfel de plan: „În cazul unei situaţii de catastrofă, prin reorganizarea internă a Spitalului Municipal Câmpulung (…), Spitalul are potenţialul estimat de a primi 20 de victime, într-un timp de aproximativ 60 de minute, fără perturbări majore ale activităţilor medicale.” Concomitent, poate asigura îngrijirea urgenţelor cotidiene.
„În cazul Colectiv au fost spitale mari care n-au putut asigura urgenţa la 20 de victime”
Ancăi Dumitrescu, medic TBC şi consilier local PNL, i s-a părut uriaş numărul victimelor pe care conducerea Spitalului se angajează că le poate primi în cazul unei tragedii colective. „Am studiat şi eu această completare şi, din punctul meu de vedere – nu sunt un specialist în situaţii de urgenţă – dar pare în regulă. Singura problemă este că mi se pare că angajamentul dumnealor pe 20 de victime este foarte riscant şi foarte mare. „Spitalul poate asigura eficient şi în urgenţă 20 de victime la o eventuală stare de urgenţă.” În cazul „Colectiv”, au fost spitale mari care n-au putut asigura urgenţa la 20 de victime. Noi probabil că va trebui să susţinem financiar, iar dumnealor, să se orienteze mai bine. Mi se pare un număr foarte mare, ar fi bine să fie aşa.”, a afirmat medicul Anca Dumitrescu.
„Depinde de gravitatea cazurilor care vin. Dacă sunt cazuri complexe, pot să fie multe şi două.”, a replicat dr.Toma Berevoianu, căruia Anca Dumitrescu i-a răspuns că în materialul prezentat nu scrie nimic despre gravitatea cazurilor. „Eu vorbeam de numărul total, am discutat şi acolo, la şedinţă (n.r. în Consiliul de Administraţie), şi este singura remarcă.”, a precizat liberala. A mai avut o remarcă, tot din tabăra PNL, Constantin Chiţulescu, a cărui recomandare a fost ca schemele care însoţesc documentul de amploare să fie expuse pe pereţi. „Unui om care trebuie să ia o decizie în cinci-zece minute îi va fi foarte greu. Ca atare, vă rog să stabiliţi o dată când am putea să vedem acest centru de comandă, despre care spuneţi că este biroul farmacistului şef, să fie concretizat cu planşe, cu planuri mici pe fiecare activitate, ca omului care conduce să-i fie foarte uşor. Intrând în acest plan, omul nu mai ştie ce trebuie să facă la fiecare nivel de alertă. Vă rog să-l completaţi, ca, în momentul în care se întâmplă un astfel de incident, omului să-i fie foarte uşor să ia deciziile.”, i-a recomandat autorului Chiţulescu.
Iată cum arată lista concepută în scopul mobilizării, cu precizarea că fiecare dintre cei enumeraţi este alertat de o instituţie sau persoană, iar, la rândul său, alertează personalul din subordine, după „principiul alertării în cascadă, conform planurilor de mobilizare pe secţii/compartimente”:
=Grigore Stănescu, manager: este alertat de ISU, secretariat, CPU; îl alertează pe directorul medical;
=Toma Berevoianu, director medical: este alertat de medicul coordonator CPU; îi alertează pe membrii CCS, medici şefi şi coordonatori;
=Florin Pană, director de îngrijiri: este alertat de directorul medical; le alertează pe asistentele şefe;
=Florin Bălăceanu, medic coordonator CPU: este alertat de medicul de tură CPU; îl alertează pe directorul medical;
=Carmen Fătu, medic CPU: este alertată de medicul coordonator CPU; îl alertează pe medicul coordonator CPU (când este de tură);
=Onorius Stuparu, medic CPU: este alertat de medicul coordonator CPU; îl alertează pe medicul coordonator CPU (când este de tură);
=Stelian Belu, şef Secţie Chirurgie: este alertat de comandantul CCS; îi alertează pe medicii din secţie;
=Florica Berevoianu, şef Secţie Boli Interne: este alertată de comandantul CCS; îi alertează pe medicii din secţie;
=Stela Mateescu, şef Secţie Obstetrică-Ginecologie: este alertată de comandantul CCS; îi alertează pe medicii din secţie;
=Reasilvia Miloş, şef Secţie Pediatrie: este alertată de comandantul CCS; îi alertează pe medicii din secţie;
=Marinela Cristian, director financiar-contabil: este alertată de comandantul CCS; îi alertează pe şefii de compartimente TESA.
Alocarea rolurilor de comandă şi coordonare
Comandantul Comandamentului de Criză al Spitalului – dr.Toma Berevoianu
Ofiţer de legătură – ing.Vladimir Matei
Responsabilul cu securitatea şi siguranţa – dr.Erika Dudu
Expert 1 – jr.Petrina Florea
Expert 2 – ec.Marinela Cristian
Expert 3 – dr.Toma Berevoianu
Expert 4 – ec.Nicolae Alexe
Responsabilul cu operaţiunile medicale
Comandantul Celulei de Criză la nivelul Compartimentului de Primiri Urgenţe – dr.Florin Bălăceanu
Director Îngrijiri – As.Florin Pană
Şef celulă criză Farmacie şi Magazie – farm.Nicoleta Lădaru
Comandantul celulei de criză a secţiei 1 – dr.Stelian Belu
Comandantul celulei de criză a secţiei 2 – dr.Erika Dudu
Comandantul celulei de criză a secţiei 3 – dr.Florica Berevoianu
Comandantul celulei de criză a secţiei 4 – dr.Reasilvia Miloş
Comandantul celulei de criză a secţiei 5 – dr.Stela Mateescu
Comandantul celulei de criză a secţiei 6 – dr.Daniela Prunoiu
Responsabilul cu Planificarea
Responsabil evidenţă stocuri – ec.Erica Savu
Responsabil evidenţa resurse umane – ec.Elisabeta Matei
Operator documentare 1 – Camelia Biţan
Operator documentare 2 – Marinela Moraru
Operator documentare 3 – ec.Corina Vasile
Operator documentare 4 – Dumitru Avram
Responsabil Logistică
Responsabil service şi întreţinere – teh.Georgică Tătulea
Responsabil IT şi comunicare – ing.Ionuţ Bălan
Responsabil financiar – ec.Marinela Cristian
Responsabil achiziţii – ing.Virgil Stoica
Responsabil salarizare – ec.Elisabeta Matei