Viceprimarul Liviu Ţâroiu, fost director la ARO, parcă se bucură că s-a închis uzina
În stilul de discurs cu care ne-a obişnuit Liviu Ţâroiu, a cărui gură este cu zece paşi înaintea minţii, acesta a făcut, de curând, o afirmaţie care denotă “boala” gravă de care suferă: o persistentă durere în cot de prăbuşirea industriei locale, în special, a industriei constructoare de maşini, unde, în anii de final, n-au suferit în niciun caz directorii, ci muncitorii. Nu este singurul ocolit de nostalgii, sentiment care îi încearcă, după cum am remarcat în dialogul cu oamenii, tot pe cei cărora le-a fost greu la uzină, nu pe cei cărora le-a fost bine cu uzina. Liviu Ţâroiu ne dădea o replică, la finalul unei conferinţe de presă, cum că el candidează, chiar dacă a fost director la ARO, şi că n-are nicio legătură cu falimentul fabricii, de la care a plecat în 1999. Dar ce-am zis noi că n-are voie să candideze că a fost director la ARO? Dimpotrivă, la ce electorat posedă Câmpulungul, umil până la podea în faţa foştilor şi actualilor cocoţaţi într-o funcţie, va fi un avantaj pentru Ţâroiu faptul că a condus la ARO. O grămadă de oameni i se adresează şi-n lipsă, când e pomenit în discuţii, cu „domnul director”. Cât despre luatul tălpăşiţei în 1999, când treaba se împuţise la ARO – în ’98-’99 s-a produs cererea de intrare în insolvenţă, rămasă „în aer” – nu suntem atât de siguri că s-a rupt complet de ARO când zice el că s-a întâmplat. Potrivit unui act adiţional autentificat printr-o încheiere din 25 octombrie 2002 a Biroului Notarului Public Margareta Petrescu, este desemnat ca administrator (membru al Consiliului de Administraţie de la ARO) Liviu Ioan Ţâroiu. S-a întâmplat pe fondul demisiei lui Vasile Râpea din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie de la ARO. Aşadar, cu un an înainte de catastrofala privatizare a societăţii, prin vânzarea ei investitorului Perez, Ţâroiu era la vârf. Dar, cum am spus, nu-i dăunează, fiindcă ARO, pentru alegătorul care e în stare să facă o reverenţă după ce-a votat, e subiect „îngropat”.
“La această oră, forţa de muncă este peste nivelul care a fost”
Recent, Liviu Ţâroiu a împărtăşit semenilor, de la care are aşteptări mari, o teorie personală, care ne-a lăsat mască. Fostul director de la ARO mai că nu s-a aplaudat singur în timp ce rostogolea în spaţiul public, la o conferinţă de presă, la partid, concluzia cu care îşi va “sparge” concurenţa. Ce-i drept, n-a spus: „Ce bine că s-a închis ARO, căci acum lucrează mai multă lume pe fosta platformă!”, dar înţelesul vorbelor sale nu erau departe. Lecturaţi mesajul fostului lider de uzină producătoare de maşini, care nu contează că s-a închis, la câtă lume mai lucra acolo când “s-a stins lumina”.
„Susţin o teorie pe care mi-o însuşesc, e a mea. La momentul vânzării ARO către investitorul Perez, pe platforma ARO mai lucrau circa 2.500 de muncitori. La această oră, sunt peste 3.000. Forţa de muncă s-a reconvertit. Sunt două fabrici de cablaje, plus o fabrică de conducte, care face conductele pentru Dacia. Forţa de muncă este peste nivelul care a fost.”, ne-a pălit cu leuca în moalele capului politicianul care a construit maşini la viaţa lui. Ce se face Ţâroiu că nu înţelege (şi mulţi procedează ca el) este faptul că în povestea ARO nu e vorba despre câţi mai lucrau la finalul finalului, ci de ce s-a ajuns la 2.500 de oameni, de ce s-a ajuns ca muscelenii să nu mai aibă de muncă la ARO, de ce atâta îndârjire să dispară maşina şi uzina?! Şi, mai ales, faptul că nimeni n-a plătit pentru ştergerea platformei de pe harta industriei româneşti.
Muscelul nu se mândreşte cu cablaje, cu conducte şi deşeurile de la ARO. În schimb, 50 de ani, s-a mândrit cu o maşină de care candidatul Liviu Ţâroiu a uitat. Acum, compară forţa de muncă din momentul falimentului, care era sub nivelul a ceea ce se întâmplă astăzi pe locul defunctei ARO. Va fi şi mai bine în viitor, întrucât – l-a completat deputatul Gheorghe Marin – fabrica de conducte a cumpărat teren în plus şi se extinde.
Investitorii vin dacă ne ţinem pliscul. Nu cum am făcut cu moldoveanul care juca învârtita cu otrăvuri la ARO
Aceste preţioase consideraţii despre progresul industriei muscelene în cei zece ani scurşi de la intrarea Uzinei ARO în faliment au fost lansate în contextul în care şeful PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, le povestea jurnaliştilor din Câmpulung câtă zbatere a existat pentru salvarea exponenţilor economici de la Mioveni: Institutul de Cercetări Nucleare şi Dacia. „Eu m-am luptat pentru platforma nucleară, căci Berceanu voia să-mi închidă şi mie. Eu ştiu ce înseamnă să te lupţi să trăiască o unitate economică românească. Platforma nucleară de la Mioveni era închisă până acum şi, uite, o duce “bine merci”! O parte face combustibil pentru Cernavodă, o parte lucrăm cu agenţia de la Viena şi cu americanii. E foarte bine. Vin asemenea valuri. Nu poţi să le salvezi pe toate. Dar n-a fost niciun fel de intenţie şi niciun fel de delăsare sau nepăsare (n.r. în cazul ARO, analizat prin comparaţie cu unităţile de la Mioveni). Aici nu mai este o industrie şi oamenii au suferit din cauza lipsei de locuri de muncă, acolo (n.r. la Mioveni) platforma nucleară am salvat-o, la uzină a investit Renault şi, în momentul în care oamenii au serviciu, au cu ce să-şi ducă copiii la şcoală, având minimul necesar, sunt mulţumiţi. Atunci, e firesc ca PSD să stea mai bine la Mioveni şi un pic mai rău la Câmpulung.”, ne-a încurajat liderul PSD Argeş cu exemplele pozitive de care Câmpulungul n-a avut parte.
Dar şi la noi se vor dezvolta afaceri de succes dacă ne ţinem pliscul. Nu cum am procedat cu bietul moldovean cu deşeuri periculoase, care, trei ani, a jucat o învârtită cu otrăvurile în bătătura lui Raţiu de i-a luat ameţeala în câteva rânduri pe angajaţii Gărzii de Mediu. Dacă tăceam, probabil că n-aveam nici incendiu, iar „imperiul” toxic al lui Tofan – completat cu al altor colegi de breaslă atraşi de generozitatea spaţiului – era întins până la Matriţe. Însă, pe viitor, susţine Valeca, „dacă nu suntem vocali peste o anumită limită, găsim şi investitori care să vină în zonă. La Schitu a venit băiatul cu matriţele, Lear-ul a venit cu cablaje… Când nu mai este o aversiune foarte mare, încep să vină investitorii.”
Ţâroiu l-a înlocuit pe Andrei ca apărător al proprietarului ARO
Când Valeca şi-a dat cu părerea că la Câmpulung se pretează un parc industrial, Liviu Ţâroiu a comis-o din nou, făcând pe avocatul companiei Landmark Management, cu al cărei director a avut ocazia să se împrietenească de când nu mai este primar Călin Andrei. „Intenţia lui Landmark de a face parc industrial a fost, rămâne în continuare şi va trebui să-i sprijinim. Trebuie să ne-o însuşim şi noi, să ne-o asumăm şi să ducem proiectul la capăt.”, vorbea ca un veritabil purtător de cuvânt, care aproape că a învinovăţit Consiliul Local pentru faptul că, în 2013, le-a respins bucureştenilor avizul de principiu, de care aveau nevoie pentru demararea formalităţilor în vederea dobândirii statutului de „parc industrial”. Însă Consiliul a refuzat acordarea avizului până când gazda scăpa de chiriaşul cu deşeuri.
Preşedintele PSD Argeş vorbeşte despre cu totul alt tip de parc industrial: o investiţie susţinută cu fonduri europene. „Ceea ce cred că se poate face la Câmpulung… nu mai ştiu cum este cu platforma ARO. România are aprobate, pe fonduri europene, cinci parcuri industriale. Am vorbit la Bruxelles. Nu aşteaptă Argeş, Zimnicea şi Cluj. Tot bugetul european este pe principiul „primul venit, primul servit”. Dacă începeţi un proiect pentru parc industrial, finanţat de Bruxelles, cu cel care deţine platforma şi cu 4-5 posibili investitori… trebuie făcut proiectul şi venit pe fonduri europene. Noi avem cinci aprobate şi, până acum, nu s-a mişcat nimeni.”, a încheiat senatorul Valeca. Parcul industrial public-privat, finanţat de UE, la Câmpulung va fi poveste, aşa cum a fost şi cea cu mega-investiţia din Grui, unde a fost adus în vizită Leonard Cazan, ministrul Dezvoltării şi Prognozei, în Guvernul Adrian Năstase.