„Din punct de vedere al pregătirii culturale, în sensul de a cunoaşte ceva, în afară de profesia de bază, medicii sunt de două categorii: medici scriitori şi scriitori medici. Este o diferenţă. Medicul scriitor este cel care, în afara serviciului, îşi găseşte timp să mai şi scrie. Probleme diverse, de ştiinţă, cultură, artă ş.a.m.d., pe care le publică. Scriitorii medici sunt medicii care au renunţat la profesia lor şi au rămas doar scriitori în domeniul ştiinţific, cultural sau artă. Eu fac parte din categoria medicilor scriitori.”, astfel se autodefineşte dr.Mircea Constantinescu, al cărui timp liber a fost alocat studiului şi scrisului. „Cred că am scris destul. Opt cărţi, cinci sau şase broşuri şi două albume. Asta s-a întâmplat în activitatea mea extra-profesională.”, ne spunea despre una dintre pasiunile sale, munca intelectuală, care continuă şi astăzi, la cei 94 de ani.
Atât preocupările erudite, cât şi longevitatea sunt trăsături de familie. Tatăl său, renumitul avocat Nicolae Constantinescu, decedat cu peste trei decenii în urmă, apucase să treacă pragul de 90 de ani. Poate că nu murea nici atunci, dacă nu s-ar fi accidentat în casă. A alunecat cu scaunul, a suferit o fractură de col femural, iar, pe perioada internării, nu i s-a dat atenţia cuvenită, considerându-se, probabil, că are o vârstă prea înaintată pentru a fi trimis la o unitate medicală superioară, care avea medic ortoped. De câte ori fiul mergea la spital, ca să se intereseze de sănătatea părintelui, i se răspundea: „Lasă că ştim noi!” Şi a auzit acest răspuns până când tatăl a închis ochii.
Câmpulungean get-beget, Mircea Constantinescu a văzut lumina zilei pe 21 iunie 1922, într-o familie cu doi băieţi. Cel mare, Nicolae, purta prenumele tatălui şi era născut cu un an înaintea lui Mircea. Tatăl profesa ca avocat, în timp ce soţia sa, Margareta, se ocupa de creşterea şi educaţia copiilor şi treburile casei. Vom prezenta în continuare câteva repere din trecutul uneia dintre cei mai cunoscute personalităţi din domeniul medical muscelean, având certitudinea că povestea de viaţă a dr.Constantinescu va satisface gustul amatorilor de istorisiri despre oameni, locuri şi vremuri apuse.
Bunica din partea mamei a fost sora Mareşalului Constantin Prezan
Începem povestirea de astăzi cu câteva referinţe despre bunicii săi. Mai întâi, despre cei din partea mamei. Părinţii mamei sale s-au cunoscut la Bucureşti. Bunica lui Mircea Constantinescu, Elena Prezan, era sora Mareşalului Constantin Prezan, erou în Primul Război Mondial. După absolvirea colegiului – un liceu cu internat – tânăra s-a căsătorit cu Matei Florian, care era înalt funcţionar al Poştei Centrale, după ce deţinuse, în mai multe locuri din ţară, funcţia de şef de post. Ultimul pe care l-a ocupat a fost cel de la Câmpulung, unde s-a mutat familia proaspăt întemeiată. A locuit pe strada Târgului, denumire datorată faptului că asigura accesul către vestitul târg care se ţinea la Câmpulung, de „Sfântul Ilie”. „Casa n-avea număr, era o locuinţă veche, ţărănească. În spatele Pieţei Centrale este un rând de case cu etaj şi una dintre ele a fost casa părintească.”, spunea despre gospodăria bunicilor dr.Mircea Constantinescu. Mama sa, Margareta Florian, a avut trei surori, Constanţa, Silvia şi Lelia, şi un frate, Constantin. Copiii familiei Florian au urmat şcoala primară la Câmpulung, după care au continuat pregătirea la Bucureşti, unde au fost înscrişi la diferite colegii. După încheierea studiilor, dintre cei cinci copii, doar două fete, una fiind Margareta, s-au mai întors acasă. Ceilalţi trei şi-au făcut un rost în Capitală.
Tatăl, tânăr avocat, s-a căsătorit cu fiica şefului Poştei din oraş
Bunicii din partea tatălui au avut nouă copii, cinci fete şi patru băieţi. Întrucât nu puteau să le susţină educaţia la şcoli superioare, numai Nicolae a urmat Facultatea de Drept, la Bucureşti. Cele cinci surori s-au căsătorit, la Câmpulung ori la Piteşti, iar băieţii s-au format într-o meserie şi s-au angajat. Unul a lucrat ca electrician la Uzina Electrică Schitu Goleşti, altul a fost mecanic la fabrica de hârtie şi celuloză, care a funcţionat pe amplasamentul Uzinei ARO. Alt frate al tatălui său a pierit în luptele purtate în Primul Război Mondial. Al patrulea băiat al familiei, Nicolae, a urmat gimnaziul la Câmpulung. Ca să-şi continue studiile, a fost nevoit să meargă la Piteşti, la un unchi, care l-a găzduit cu condiţia de a-i pregăti pe cei doi băieţi ai lui. „Tatăl meu a făcut liceul meditând copiii gazdei. Când a terminat liceul, a plecat la Bucureşti, întrucât îşi dorea să studieze Dreptul. Dar n-avea bani, n-avea unde să stea. A avut noroc că a găsit serviciu de noapte la telegrafia fără fir.”, a continuat dr.Mircea Constantinescu povestirea despre tatăl său.
Aşadar, ca să se poată întreţine la şcoală, tânărul student a găsit acest post de telegrafist, la Poştă, unde lucra pe timpul nopţii. La absolvirea facultăţii, a venit la Câmpulung, unde s-a remarcat profesional, câştigându-şi o bună reputaţie în domeniu. A cunoscut-o pe Margareta, una dintre fiicele şefului Poştei din oraş, cu care s-a căsătorit. Cei doi au devenit părinţii a doi băieţi, Nicolae şi Mircea, amândoi absolvenţi ai Facultăţii de Medicină. Mai târziu, familia s-a mutat într-o altă casă, mai spaţioasă, situată tot în apropierea Pieţei Centrale. „Am avut o copilărie frumoasă. Dacă mama era acasă… pe vremea aceea, nu era televizor, ca să stăm în casă. Aşa că… la joacă! În faţa casei nu era piaţa de astăzi, ci un teren viran. La sfârşitul săptămânii, se ţinea târgul de vite. În rest, era liber. Bineînţeles, se făcea curăţenie după târg. Ne jucam cu cercul, ţurca, apoi ne duceam în Parcul Ştefănescu şi ne jucam „hoţii şi vardiştii”, mergeam peste tot, pe dealuri, pe „Flămânda”. Acum, copiii n-au unde să se joace. Primarii care au fost au vândut terenurile locurilor de joacă, pe care s-au ridicat construcţii, în detrimentul copiilor. Nu era atât de aglomerat oraşul. Erau terenuri întinse, cu verdeaţă multă, foioase şi conifere. Nu mai este copilăria de altădată. Dimineaţa, mă uitam la copiii care mergeau la şcoală. Nu mai văd figura copilului de odinioară. Sănătos, bucălat, roşu la faţă, frumos. Îl vezi obosit, trist, cu o figură îmbătrânită, din cauza statului în casă. Şi nu numai prin statul în faţa televizorului este afectată sănătatea copilului, dar este poluarea aceasta enormă, şi nu numai în Câmpulung, ceea ce nu exista înainte. Nici vorbă de aşa ceva la Câmpulung!”, descria acesta atmosfera în care s-au derulat anii copilăriei sale.
Părintele său, şef al Baroului şi primar
Avocatul Nicolae Constantinescu a fost adeptul politicii naţional-ţărăniste. „Erau două partide puternice la Câmpulung. Liberalii, care aveau ca preşedinte de partid tot un avocat, Mitică Vlădescu. Şi ţărăniştii, care îl aveau ca şef pe tata.”, spunea acesta despre părintele său, care a evoluat profesional până la funcţia de şef al Baroului. Reputatul avocat a ocupat funcţia de primar de două ori, în timpul a două guvernări naţional-ţărăniste. „Cât a fost primar, el a cumpărat Parcul Ştefănescu pentru Primărie. Plus că a făcut multe lucrări în mandatele sale. „Să laşi loc de „bună ziua” şi să ai bun simţ!”, îmi spunea tata. „Cădea” partidul şi se organizau alegeri. “Ne duceam în propagandă, în primul rând, la membrii noştri de partid. Adică la ţărăniştii noştri. Ne mai duceam şi la oameni despre care ştiam că nu fac politică, pentru a-i convinge să se alăture ţărăniştilor. Ne-am dus odată la un om simplu, căruia i-am spus: „Vin alegerile, sigur că ne votezi tot pe noi.” Cetăţeanul, membru de partid, a zis: „Nu, domnul Constantinescu. Eu îl votez pe domnul Mitică Vlădescu, şeful liberalilor, că m-a felicitat de ziua mea.” Îmi spunea tata: „Vezi ce importanţă are, când cunoşti pe cineva, acordă-i o mică atenţie de ziua lui ori de sărbători!” Omul era foarte sensibil la aşa ceva. În prezent, oamenii au devenit mai duri, mai egoişti. Sunt vremuri mai grele, care influenţează educaţia copiilor, fiindcă ambii părinţi sunt la serviciu, îi scapă de sub supraveghere încă de mici. Îmi povestea cineva că, dacă mergi în spatele unui grup de fete şi băieţi, te îngrozeşti de vocabularul lor! O lipsă de educaţie totală! Mergeţi la Muzeu! Aţi văzut pe cineva care să viziteze? Nu. Din două motive: dezinteresul pentru cultură şi, probabil, şi din cauza faptului că Muzeul nu întreprinde ceva ca să atragă.”
Fratele, de profesie tot medic, s-a stins la 75 de ani, în urma unei infecţii
Nicolae Constantinescu, fratele mai mare al lui Mircea, a urmat cursurile gimnaziale şi liceale la „Dinicu Golescu”, apoi, în 1940, a reuşit admiterea la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Un an mai târziu, l-a urmat Mircea, care a ales aceeaşi facultate, urmată între 1941-1947. Nicolae s-a orientat către Anatomie patologică. „Avea 75 de ani când a murit. A fost şi puţin hipertensiv, dar, la fel ca tata, şi el s-a prăpădit din vina unui medic (n.r. a stomatologului). L-a infectat cu microbi anaerobi – foarte agresivi – a făcut o infecţie severă, care n-a răspuns la antibiotice. A fost internat la spital, unde a intrat în comă. Timp de zece zile, a fost în comă totală. La Reanimare a fost bine tratat de medicul Dandescu.”, povestea acesta împrejurarea în care şi-a pierdut fratele.
Cât a fost ginecolog, s-a specializat în Hematologie şi Laborator clinic
Dr.Mircea Constantinescu a absolvit facultatea în anul 1947, moment în care a venit să lucreze la Circumscripţia Sanitară Jugur, etapă cu o durată de doi ani, până în 1949. Ca o paranteză, din 1945, până în 1947, tânărul student a lucrat în spital, susţinând examen de medic extern. „În ultimii doi ani de facultate, studenţii puteau să dea examen de externat şi aveau dreptul să lucreze în spital. Circumscripţia Jugur era formată din trei comune: Jugur, Măţău şi Poienari. Dispensarul – sediul Circumscripţiei – se afla la Jugur.”, acolo şi-a găsit post tânărul medic. „Când m-am dus la Circumscripţie, ea nu era înregistrată, n-avea medic. Atunci, s-a înfiinţat postul de medic, pentru care salariul a fost acordat peste şase luni. A durat până s-au întocmit formalităţile. Am rămas acolo, chiar neplătit, fiindcă mi-a convenit. Am locuit în dispensar şi, în timpul acesta, m-am înscris la doctorat. Astfel, între 1947 – 1949, mi-am dat doctoratul la Bucureşti, cu teza „Contribuţiuni la studiul profilului psihic”, pe care am lucrat-o, timp de doi ani, la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti. Profesorul Parhon încă trăia pe atunci.”
Dacă ar fi fost remunerat la Circumscripţia Jugur, probabil că n-ar mai fi putut să plece de la serviciu, ca să-şi desăvârşească pregătirea. Însă, chiar şi atunci când a făcut-o, n-a plecat lăsând unitatea sanitară descoperită. „Am rugat un coleg, care lucra în Bazinul Carbonifer, să-mi ţină locul, o lună-două, cât stăteam la Bucureşti, ca să-mi fac doctoratul. Mă întorceam acasă, după care iar plecam la Bucureşti. După şase luni, am fost încadrat pe post, cu salariu.” Chiar şi după acest moment, având lucrarea de doctorat în lucru, a continuat să facă „naveta” la Bucureşti, mai cu seamă că avea cine să-l înlocuiască. În Bazinul Carbonifer activau mulţi medici, existând chiar şi un spital, cu două secţii: Interne, condusă de dr.Scarlat Enescu, şi Chirurgie, coordonată de dr.Constandache. „Apoi erau mulţi medici de circumscripţie ai Bazinului Carbonifer şi unul dintre ei mă înlocuia. Mi-am făcut meseria cu pasiune şi ataşament faţă de bolnav. În afară de cei din Jugur, veneau bolnavi şi de la Boteni, şi de la Drăghici, şi din alte părţi.”, a adăugat acesta.
Până la sfârşitul anului 1949, a lucrat la Circumscripţia Jugur, unde a practicat o medicină generală, în cadrul căreia, ca să-l cităm pe dr.Mircea Constantinescu, faci de toate. Din 1950, a ocupat un post de medic ginecolog în cadrul Maternităţii Câmpulung, muncă pe care a derulat-o în următorii şase ani. Tânărul medic a căpătat notorietate la nivelul zonei, fiind apreciat şi căutat. În acest timp, a mai făcut două specializări: Hematologie clinică – bolile de sânge, o specialitate foarte grea, şi pe cea de medic de laborator. Iată de ce: „Mi-am dat seama că, dacă un clinician nu cunoaşte laboratorul, nu poate desfăşura activitatea clinică aşa cum trebuie. Am considerat că nu atât să lucrezi este necesar, dar cel puţin să ştii ce analize să recomanzi într-o anumită boală.” Dr.Mircea Constantinescu este medic specialist de hematologie clinică şi medic primar de laborator clinic.
În 1950, când a fost chemat la Câmpulung şi repartizat la Maternitate, a fost numit şi la Centrul de Transfuzii cu o jumătate de normă. Centrul de Transfuzii Câmpulung funcţiona într-un spaţiu improvizat, într-o clădire situată peste drum de Spital, pe strada Elena Doamna, unde locuieşte în prezent familia dr.Miloş. „Într-o clădire mică, particulară, cu trei camere şi un hol, să organizezi un Centru de Transfuzii! În ţară, majoritatea unităţilor de acest fel aveau clădiri construite special pentru aşa ceva. Or în Câmpulung eram într-o clădire improvizată. Centrul de Transfuzii a fost înfiinţat la insistenţele Crucii Roşii Raionale, pentru că era greu să se aducă sângele de la Piteşti. Spitalul avea la Maternitate, unde lucram eu, un punct de transfuzii. Mi-am dat seama că este greu să aduci repetat sânge de la Piteşti şi, atunci, am organizat într-o cameră de la Maternitate un punct de transfuzie, cu frigider, unde stocam sângele venit, în mare, tot de la Piteşti. Dar aveam permanent o rezervă, nu mai trimiteam mereu salvarea după sânge.”, a încheiat dr.Mircea Constantinescu.