9.2 C
Campulung Muscel
19/05/2024

Propovăduind Evanghelia Iertării SĂ POSTIM CU BUCURIE!

Timp de meditaţie pentru sufletul nostru există mereu în acest leagăn al vieţii noastre de la naştere la mormânt, binenţeles dacă şi căutăm acest lucru. Pentru că viaţa noastră este foarte aglomerată şi înţesată cu fel de fel de lucrări, cele mai multe legate de viaţa materială şi, din păcate, mai puţin de cea spirituală, ne-am propus să încercăm în a vă atrage privirea peste aceste rânduri şi să vă îndemnăm la meditaţie duhovnicească. Timpul ne este prielnic, căci odată cu răsărirea ghioceilor, Sfânta Biserică a intrat într-o rânduială specială de pregătire duhovnicească, în vederea conştientizării de către fiecare în parte, a sacrificiului suprem, realizat prin întruparea, pătimirea şi învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Din iubire faţă de omul creat şi pentru a nu pierde zidirea mâinilor Sale, de aceea S-a înomenit Dumnezeu. Cât de valoros este fiecare suflet înaintea Domnului, şi cât de puţină dragoste şi recunoştinţă arătăm noi oamenii, deşi suntem datori ca în fiecare zi să aducem mulţumire Domnului Dumnezeu, măcar pentru darul vieţii. Acest om, care este centrul lumii văzute şi al lumii nevăzute şi este numit în Sfânta Scriptură „mare” (Isus Sirah 3, 18), nu este altceva decât un sâmbure care este într-o strânsă legătură cu cele patru feluri de lumi, pe care le-a făcut Dumnezeu în univers. El comunică cu toate existenţele neânsufleţite, adică cu regnul mineral, cu regnul vegetal, cu regnul animal şi cu lumea cea mai presus de toate cele simţite a îngerilor, adică lumea gânditoare, aşa cum bine spunea Părintele Cleopa în cartea sa „Urcuş spre Înviere”. Am pomenit de toate lucrurile acestea, tocmai ca să ne dăm seama, de valoarea omului şi mai precis de valoarea sufletului nostru. Căci, ce va omul în schimb pentru sufletul său? Sau ce ar folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Şi devreme ce este aşa, se cuvine ca fiecare dintre noi să lucrăm pentru mântuirea sufletului nostru. Credinţa tare în Dumnezeu, urmând calea Bisericii şi învăţătura ei, împăcându-ne unii cu alţii şi iertându-ne unii cu alţii ca să putem dobândi iertarea de la Tatăl Ceresc. Şi pentru că Sfânta Biserică, în această perioadă ne îndeamnă la post, îndemnăm cu dragoste şi blândeţe, ca fiecare după cum îi este sănătatea trupească şi dragostea sufletească, să postească atât de mâncărurile de dulce, dar mai ales să pună frâu limbii de a nu judeca pe nimeni, ochilor, de a nu fi pizmătăreţi, auzului de nu asculta cele necuviincioase, picioarelor de a nu aluneca în căi greşite. Să nu fim superficiali, fugitivi, neavând dragoste şi răbdare faţă de cel de lângă noi, fie copil, fie mamă, fie soţie, fie bunic ca nu cumva să fim asemenea preotului şi levitului, care n-au privit la cel tâlhărit. Ni se pare că este destul să ne vedem de treaba noastră, fără a face nici un rău nimănui. Dar, spun marii Părinţi ai Bisericii: nu vom fi judecaţi atât pentru răul pe care l-am făcut, cât pentru binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut. Indiferenţa şi lipsa de iubire este îndepărtarea de Dumnezeu, este moarte. De aceea e bine că ne pregătim duhovniceşte prin post, dar să fim oameni de treabă mai întâi, să ne respectăm unii pe alţii, să ne ajutăm unii pe alţii şi prin faptele cele bune să ne facem bucurie tuturor. Într-un cuvânt, să încercăm să ţinem postul cel adevărat, pe care ni-l arată marele Prooroc Isaia în capitolul 58 din Sfânta Scriptură: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte-l în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine”. În concluzie, ştim ce avem de făcut ca să încercăm să ne curăţim sufletul împovărat de atâtea răutăţi. Ne trebuie un pic de voinţă, osteneală şi multă dragoste, căci dacă nu avem dragoste, se pare că nu o să dobândim nimic. În perioada de început a vieţii creştine, dându-se deplină importanţă Sfintei Împărtăşanii, se slujea Sfânta Liturghie seara. Primii creştini posteau toata ziua, iar seara se împărtăşeau. Aşa înţelegeau creştinii autentici, nemâncarea: toată ziua. Noi am înfiinţat acum un fel de post cu tot felul de delicatesuri, şi cu multiple feluri de mâncăruri, doar, doar nu vom simţi greutatea postului. Uneori, aceste bucate fiind mai gustoase decât cele „de dulce”, ne desfătăm pântecele, neagonisind nici un câştig sufletesc. În concluzie, ştim ce avem de făcut ca să ne curăţim sufletul împovărat de atâtea răutăţi. Şi să nu uităm un lucrul esenţial şi, anume, acela de a ierta pe cei care ne-au greşit şi de a cere iertare celor cărora noi le-am greşit; altfel toată strădania noastră de a posti, de a ne ruga este compromisă şi ni se face chiar osândă. Acestea fiind zise, rugăm pe Domnul să ne ajute să petrecem duhovniceşte această perioadă de post şi să avem mult folos duhovnicesc. Să fiţi sănătoşi şi voioşi! 

Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, din Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!