Cred că toată lumea a observat faptul că, în zilele noastre, oraşul este plin de maşini, probabil că ajung să depăşească numărul locuitorilor, şi asta se observă cu ochiul liber, atunci când sunt sărbători sau chiar în zilele obişnuite. Parcările sunt mai tot timpul pline, fie cu maşini de vânzare, fie cu bolizi prost parcaţi. Şi dacă în centrul municipiului situaţia este critică de nu mai ştii pe unde trebuie să meargă pietonii, pe unde maşinile, am vrut să vedem cum stau lucrurile în cartierele şi zonele din împrejurimi. Aşa că prima zonă vizată a fost Vişoiul, unde mă aşteptam ca automobilele să fie parcate regulamentar, însă situaţia nu este diferită de “zona zero” a târgului. Pe lângă faptul că sunt şi şoferi care respectă legislaţia rutieră, sunt şi alte personaje care fac tot cum consideră ele că ar fi mai “şmecheresc”, astfel, în acea zonă, pietonii nu au vreun drept, ba mai mult, cei din urmă sunt obligaţi să meargă pe stradă, pentru că pe trotuare nu au loc. Aceasta e o veche problemă românească, deoarece, în general, şoferii nu se consideră egali cu pietonii, aceştia cred că ei au mai multe drepturi decât unul care merge pe jos. Şi dacă în “buricul târgului”, şoferii mai au puţin obraz, nu neapărat pentru pietoni, cât din cauza faptului că riscă să fie amendaţi, ei bine, în zonele mai lăturalnice nu mai au nicio jenă. Se parchează pe toată suprafaţa trotuarului, cu toată suprafaţa maşinii, indiferent de ce este prevăzut în lege. Nici în cartierul Rotunda situaţia nu este mai roz, căci, zilnic, vezi maşini parcate pe trotuare şi oameni nevoiţi să le ocolească sau să se strecoare printre ele cu grijă, ca nu cumva să le facă ceva maşinilor. Şi unde mai pui că trebuie să mai ocoleşti şi ditamai balta sau groapa, pentru că, na, eşti pieton şi trebuie să te loveşti de tot felul. Fotografii imortalizate în mai puţin de o jumătate de oră.
Articolul precedent