S-o fi răsturnat carul cu proşti la Caracal, dar nu e cazul Câmpulungului să simtă ruşinea ori ciuda de a fi mai prejos, căci, în negura istoriei, şi-o fi rupt roţile în hârtoapele târgului o teleguţă cu nebuni. Altfel nu se explică aberaţiile monstruoase care ne violentează timpanele, slobozite de gândirea unor oameni tobă de carte. Prea multă carte strică, şi posesorului, şi celor din jur, a căror lectură se rezumă la etichetele aliniate pe hipnotizantele rafturi din Kaufland. Şi bine fac, căci învăţaţii mor înainte de vreme, iar cine are zile le petrece cu judecata rătăcită de la atâta ştiinţă. Dacă s-ar perinda pe la bibliotecă măcar un sfert dintre „cititorii” plimbăreţi prin supermarketurile deschise graţie ospitalităţii fostului primar, părintelui Ştefănescu nu i-ar ajunge toată Casa de Cultură, ca să se întindă cu activitatea destinată minţii şi inimii. „Noroc” că musceleanul nostru este sclavul propriei burţi, pe care o îndoapă până la sacrificiu, salvând „etajul superior” de sminteală timpurie.
Absolut fără nicio legătură cu introducerea – înşirată de necaz că unii dintre oamenii cu şcoală multă şi grea fac dovada şocantă că sunt rupţi de realitate, de parcă ar trăi într-un glob de cristal, izolaţi de incultura, mizeria şi sărăcia din jur – avem un exemplu de cetăţean, ale cărui idei numai a patriotism local nu miros. WC-ul din Grădina Publică are nevoie de patru angajaţi ca să funcţioneze! Ce frapează la auzul acestei fraze nu este neapărat conţinutul, deşi trebuie să recunoaşteţi că propunerea (care este, de fapt, o avertizare) întrece orice închipuire a unui om cu picioarele pe pământ, în condiţiile în care sunt firme care funcţionează cu mai puţin de patru angajaţi. Ce uimeşte până la pierderea cuvintelor este faptul că autoarea – căci este o ea – crede cu străşnicie în treaba asta! Crede că o localitate prăpădită ca a noastră, populată de o grămadă de prăpădiţi şi condusă de altă grămadă de prăpădiţi, îşi permite să plătească salariile a patru bucăţi de angajaţi pentru un WC!
Cel atenţionat în privinţa unei asemenea nevoi urgente a fost, fireşte, Don Ţâroiu de la manşa Primăriei plecate fără frâne către dezastru garantat. A făcut-o Anca Coşa, al cărei nume este asociat cu conceperea proiectului „Kretzulescu”, susţinut, comandat, dirijat frenetic de Călin Andrei, de la naştere până la deces. Datoria cetăţenească a determinat-o pe arhitectă să ia cuvântul la dezbaterea publică a bugetului local aflat la discreţia autorităţilor, cele care sunt şi cele care vor veni de la vară, şi să înştiinţeze că proiectul prevede angajări. Adică, în al treilea an de când stăm şi ne uităm la râmăturile pentru care am plătit peste 100 de miliarde, de când a început să se manifeste „tanti Roza şi scleroza” la vârful administraţiei publice locale, e musai să facem angajări!
Nici nu ştii cum să cataloghezi o asemenea pretenţie sfruntată: o halucinaţie a ascultătorului, care are impresia că n-a auzit bine. O sfidare a muncii noastre, a celor care plătim dări la Primărie. O neobrăzare din partea celor care, moral, sunt responsabili de aspectul total dezamăgitor al Grădinii Publice şi al Complexului „Kretzulescu”, chiar dacă ar fi fost încheiate lucrările. Proiectul, din start, era „subţire”, deprimant, pricăjit.
Aflăm şi câte angajări prevede proiectul: 28, pentru gestionarea parcurilor! Asta în condiţiile în care tot personalul ADP-ului cu atribuţii de curăţenie în lungul şi-n latul Câmpulungului se rezumă la 24 de capete! Mai pe înţeles, cei 24 de ADP-işti, teoretic, mângâie cu măturoaiele tot obrazul municipiului (practic, nu dovedesc nici centrul la câtă nesimţire zace în „porcul” dominat de viciul fumatului, însoţit de sorbitul cafelei din paharul de plastic, sfârşit, laolaltă cu chiştocul, sub pingelele trecătorilor). Iar 28 de inşi, angajaţi că aşa vrea proiectul „Kretzulescu”, sunt suplimentari muncitorilor Primăriei. Nu întrebaţi ce atribuţii vor avea. Probabil, ştergerea statuilor de găinaţ, supravegherea jetului de apă al fântânii arteziene care trebuie să aibă presiune constantă, luminarea turiştilor în privinţa coloritului becurilor inspirat de pasărea paradisului şi altele asemenea.
Patru dintre fericiţii salariaţi produşi de „regenerarea urbană” sunt strict pentru toaletă. Unul să zicem că face informare turistică, fiindcă buda are dublu rol. Dar ceilalţi trei? Mai ştii? O fi nevoie de un comitet de primire cu pâine şi sare, de un ghid pentru turul closetului şi de unul care ţine cartea de oaspeţi. Serios vorbind, bănuim că nu s-a investit atâta bănet într-un WC, ca să mai aibă parte clientul de peticul de hârtie igienică întins în contul leului de creştina care stătea cu sulul în buzunar şi măsura din ochi de cât are nevoie. Deci angajata cu sulul, cu mopul şi cu încasarea pică din organigrama budei. Dimpotrivă, la atâta scumpătate, dotările grupului sanitar – de la taxare până la relaxare – ar fi trebuit să elimine complet cheltuiala cu personalul.
De aceea spuneam la început: dacă acceptăm un moţ al jafului „Kretzulescu”, înseamnă că suntem nebuni de legat.