Fiul cuiva mare din târg şi-a consumat tinereţea, până în pragul a 40 de ani, într-o beţie continuă: petreceri cu multă, multă băutură, fete, una şi una, droguri, zic cei care au luat parte la orgiile organizate de beizadea, şi accidente, chiar grave, din care tipul a scăpat cu bine. Odată, pe când era criţă, starea lui naturală, de altfel, la volan, s-a răsturnat cu una dintre maşinile din impresionantul parc achiziţionat de tătucul cu afaceri prospere. Accidentul s-a petrecut la vecinii de la Valea Mare. În scurt timp, hop Salvarea, ca să salveze victima incidentului, care de-abia articula vorbele. S-au apropiat salvatorii de maşina “şifonată” bine, de la al cărei volan şoferul, cu un zâmbet imbecil pe figură, le făcea cu mâna şi îngâna, cât îi permitea limba cherchelită: “Io sunt! Io sunt!”, în timp ce flutura bezmetic mânuşiţa. N-a vrut să meargă la spital, n-a vrut să fie îngrijit, fiind sigur că n-are nimic. Personalul ambulanţei l-a pus să semneze procesul-verabl şi a plecat. La scurt timp, telefon: accident cu victimă la Valea Mare! Au îngheţat salvatorii! Hai înapoi la Valea Mare! O fi alt accident, şi-au zis oamenii, care au găsit aceeaşi maşină răsturnată şi acelaşi şofer imbecil, care le zâmbea şi le făcea cu mâna, trezit din somnul bahic. Maşina Salvării s-a întors la bază, unde personalul a mai primit patru-cinci telefoane în acea noapte. Ce se întâmpla? Cum trecea câte un şofer pe lângă colegul de trafic “deraiat” pe margine, cum suna la Salvare!
Musceleanul de pe bulevard