Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Mircea Aron, şi-a început cariera în magistratură pe meleaguri argeşene. Primul loc de muncă a fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş (atunci Procuratura), unde şi-a făcut stagiatura, profesând în perioada 1981-1984. Mircea Aron este bihorean, fiind născut pe 28 aprilie 1952. După numirea în noua funcţie, numele noului şef al CSM, Mircea Aron, a ajuns în atenţia publică, fiind legat de anul 1991, atunci când mai multe documente ale Securităţii au fost aruncate şi arse într-o groapă de la Berevoeşti. Toţi cei implicaţi în „cazul Berevoeşti” au fost anchetaţi de procurorul militar Mircea Aron pentru „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri” şi „neglijenţă în păstrarea secretului de stat”. La sfârşitul anchetei, procurorul a stabilit că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală faţă de niciunul dintre ofiţerii şi subofiţerii SRI care s-au ocupat de transportul documentelor Securităţii către locul unde trebuiau distruse.
Povestea documentelor Securităţii arse la Berevoeşti
Povestea a început în iunie 1990, când locotenent-colonelul SRI Nicolae Bordeianu primeşte ordin să distrugă 82 de saci plini cu documente ultrasecrete, în special, dosare informative. Ulterior, avea să se afle că multe dintre aceste documente proveneau din zona artă, cultură, învăţământ, din care aveau să provină o mare parte din conducătorii României postdecembriste. Procedura era ca tot materialul să fie trimis la Fabrica de Hârtie Scăeni, judeţul Prahova, unde tonele de hârtii urmau să fie tocate şi reciclate. Însoţit de câteva cadre SRI, ofiţerul s-a deplasat iniţial spre Fabrica din Scăeni, dar, pentru că se făcuse târziu, a hotărât să amâne manevra pentru a doua zi, deturnând camionul spre casa unei rude de-a lui, din Berevoeşti. Aici, s-a pus, laolaltă cu subordonaţii săi, pe mâncare şi băutură. Între timp, nişte ţigani care treceau la ora aceea pe uliţă şi-au făcut de lucru cu marfa din camionul parcat la poartă. Ţiganii au dat prelata la o parte şi au furat patru saci cu documente fără să-i fi văzut careva. A doua zi, Bordeianu şi ai lui, odihniţi şi nebănuind nimic în legătură cu sacii din camion, au pornit-o, din nou, spre Scăeni. Aici, surpriză.
La recepţia mărfii, la cântar, reprezentantul fabricii de hârtie constată că faţă de ce era înscris în documentele de transport şi ordinul de distrugere lipseau vreo sută de kilograme de documente, iar transportul a fost refuzat. Bordeianu intră în panică şi ia decizia să distrugă pe cont propriu documentele. Se întoarce la ruda lui, Ion Scarlat, şi îi cere să-l ajute. Tentativa de ardere într-un cuptor de pâine eşuează. Cunoscând împrejurimile, conduce camionul pe malul pârâului Râuşor, într-o văioagă parţial împădurită. Îşi pune oamenii la săpat, îndeasă sacii acolo apoi încearcă să le dea foc. Neavând răbdare, maschează totul cu un strat superficial de pământ, astfel ca totul să ardă mocnit şi părăseşte zona. Ceva mai târziu, un cioban însoţit de un copil observă fumul. Cei doi răscolesc şi dau de nişte hârtii. Ceva mai târziu, locotenent colonelul Bordeianu aduce cu camionul de la Mină steril, cu care acoperă groapa cu documente. În toamnă, însă, un învăţător din Berevoeşti intră în posesia unor documente sustrase din camionul SRI. Învăţătorul îl sună pe Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului România Liberă, şi îi comunică descoperirea.
Petre Mihai Băcanu, directorul de atunci al publicaţiei România Liberă, avea să scrie, la un moment dat, rememorând evenimentele acelor zile: „În 18 mai 1991, am întreprins primele săpături. În stratul de steril adus de Bordeianu de la Mina Câmpulung (zece basculante) am săpat o zi la un fel de puţ, dând la câţiva metri de primul „filon” al „zăcământului” Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989 şi altele din 1990, de la PNL şi PNŢ-CD. Certificau participarea noilor sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Un document, datat 18 mai 1990, dezvăluia urmărirea din oră în oră a „obiectivelor”. Am dat de plicuri cu sigla SRI, de alte note informative privind „activităţile” din Piaţa Universităţii, interceptări telefonice (Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu, Ştefan Augustin Doinaş). Stenograma convorbirilor telefonice ale obiectivului „Tulceanu” – Andrei Pleşu – cu pictorul Sorin Dumitrescu s-a păstrat aproape intactă”.
Soluţia dată în „dosarul Berevoeşti”, contestată de Asociaţia 21 Decembrie 1989
Judecătorul Mircea Aron, ales preşedintele CSM, pentru ultimul an al Consiliului în componenţa actuală, a fost acuzat de membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 pentru soluţia dispusă în „Dosarul Berevoeşti”.
Noul preşedinte al CSM a precizat pentru Evenimentul Zilei: „Am făcut anchetă în “Dosarul Berevoeşti”, am dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală sau de neîncepere a urmăririi penale, nu îmi mai amintesc exact, fiindcă au trecut douăzeci de ani de atunci. Dar soluţia a fost motivată temeinic, pe textele de lege care erau atunci în vigoare. (…) Nu îmi amintesc exact cum am motivat, pentru că a fost o situaţie extrem de complicată. Unii au avut de profitat de pe urma “Dosarului Berevoeşti” şi care au ajuns şi politicieni. Spun că ar fi avut de profitat, pentru că actele acelea reconstituite după cele arse nu au fost date publicităţii niciodată. Era şi Vadim Tudor numit prin acele documente şi acesta este doar un exemplu. (…) Ştiu că am audiat foarte mulţi oameni. Pe atunci, era şef la SRI Virgil Măgureanu, el a sesizat chestiunea asta în contextul acela tulbure. Nu ştiu cât de bună credinţă ori rea credinţă a avut Măgureanu când a făcut-o. (…). Eu am primit dosarul de la şeful meu, Dan Ioan, care era şeful SPM. Îmi amintesc vag, dar ştiu că actele nu le-am ridicat eu, alţi colegi de-ai mei au mers la groapă. Mergeţi la arhive şi aflaţi totul. Iar documentele acelea reconstituite din groapa de la Berevoeşti ar trebui desecretizate şi publicate.”, le-a declarat jurnaliştilor preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
La acea vreme, s-a vehiculat ideea că „Dosarul Berevoeşti” a fost o diversiune, acreditându-se ideea că acolo au dispărut şi cele „delicate” şi care, de fapt, fuseseră puse la păstrare de oamenii noii puteri de după 1989. S-a vehiculat chiar cifra de 100.000 de dosare şi documente dispărute din arhiva fostei Securităţi.