Biserica romano-catolică „Sfântul Iacob” sau „Bărăţia” (aşa cum se spunea mănăstirilor catolice la Sud-Est de Carpaţi) este, probabil, cel mai emblematic monument istoric prin care este reprezentat Câmpulungul. Însuşi marele pictor Nicolae Grigorescu ne-a lăsat imortalizată, pe pânză, clopotniţa Bărăţiei, alături de prăvăliile vecine.
Nicolae Iorga spunea că la intrarea clopotniţei era zugrăvit însuşi Sfântul Nicolae, în odăjdii de Episcop catolic. Pe timpul comuniştilor, Sfatul Popular a silit parohia să văruiască clopotniţa. Formula actuală datează de la 1730, clădită de Nicolaus Wolf, vechimea întregului complex fiind mult mai mare, de pe la anul 1300, mărturia fiind piatra funerară a comitetului (mai marele saşilor) Laurenţiu de Longo Campo. Primii veniţi care au colonizat zona Câmpulungului au fost cavalerii teutoni. Biserica, iniţial, era mult mai mare, forma actuală fiind doar o parte din cea veche. Stilul săsesc îl revedem în asemănarea „ochilor” din acoperiş ale casei parohiale la cele ale multor clădiri săseşti din Hermanstadt (Sibiu). Biserica a fost arsă de turci în secolul al VIII-lea. Actualmente, turnul este într-o stare de degradare care avansează de la an la an. Este necesar ca, pe lângă construirea atâtor noi biserici, să fie luate măsuri pentru restaurarea acestei „Bărăţii” pe care au moştenit-o atâtea generaţii. Este adevărat ca romano-catolicii sunt o comunitate mică, dar Vaticanul este atât de puternic şi bogat.
Să sperăm că, în curând, Turnul Bărăţiei va fi restaurat, ca, de altfel, şi Hotelul Regal şi alte zeci de case şi clădiri frumoase odinioare, care arată de parcă a trecut Apocalipsa.
Trebuie să ne implicăm toţi pentru strălucirea acestui frumos oraş, care a dat atâţia oameni luminaţi, oraş cu o istorie bogată, frumos, care în prezent este prost gestionat şi nu se găsesc soluţii pentru redresarea lui economică, plin de ruine, care altădată erau o mândrie (Uzina ARO, Grulen, Minele din bazinele carbonifere de la periferia Câmpulungului, fostele mici făbricuţe şi întreprideri). Vorba legendară a lui Cicero: „O tempora! O mores!” („Ce vremuri! Ce moravuri!”)