6.7 C
Campulung Muscel
23/01/2025

“Primarul” Ţâroiu acoperă în continuare bomba cu URMĂRI ÎN TIMP de la ARO

Prima acţiune oficială a Asociaţiei “Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, luată în derâdere de Ţâroiu

Primul demers oficial al Asociaţiei “Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” a fost luat peste picior de viceprimarul-primar Liviu Ţâroiu, care a dat dispoziţie unuia dintre cei mai slabi angajaţi ai Primăriei Câmpulung să înşire un răspuns în doi peri şi să scape de obligaţie. Asta ca să nu zică petenta că destinatara solicitării n-a răspuns. Spre deosebire de Primăria Câmpulung, unde superficialitatea este literă de lege, A.S.C.M., o entitate cu proiecte, idei şi iniţiative cât se poate de serioase, aştepta o reacţie pe măsură din partea autorităţilor locale, cărora, de altfel, le-a oferit sprijinul, dorinţa de colaborare şi disponibilitatea de a se face utilă, prin acţiunile sale, comunităţii câmpulungene. 

Reamintim că, pe lângă activităţile interne ale Asociaţiei “Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, care au debutat imediat după constituire şi au continuat într-un ritm pozitiv, datorită receptivităţii membrilor, a fost întreprinsă prima acţiune vizând autorităţile locale din municipiu, prin intermediul unei adrese formulate atât către Primăria Câmpulung, cât şi către Consiliul Local. Prima temă, care necesita informaţii deţinute de conducerea administraţiei publice locale, utile în viitoarele acţiuni întreprinse de A.S.C.M., o reprezentau urmările celui mai grav incident de mediu produs la Câmpulung: deşeurile rămase pe fosta platformă ARO, demolarea halei şi măsurile gândite de aleşi.

Pe 18 decembrie 2015, Primăria a emis Asociaţiei un răspuns redactat în bătaie de joc. Dacă autoarei nu i se poate imputa reaua-credinţă, ci faptul că mai mult de atât nu poate, în schimb, în cazul lui Liviu Ţâroiu suntem tentaţi să credem că are un interes să nu dezvăluie mai mult de “apa de ploaie” livrată membrilor Asociaţiei. Ce altceva am putea să credem decât faptul că încearcă să acopere în continuare “bomba” cu urmări în timp rămasă pe fosta platformă ARO? Reamintim că, înainte de incendiul devastator din toamna lui 2013, se vehicula că toată întinderea fostei uzine era în planurile de fructificare a spaţiului în favoarea unor operatori de deşeuri, de vreme ce, din mai 2007, de când a fost cumpărată ARO de compania lui Nicolae Raţiu, n-a venit nimeni ca să dezvolte afaceri aici. Însuşi Vasile Tofan, moldoveanul care transporta, depozita, sorta, neutraliza deşeuri la Câmpulung, avea planuri de extindere. 

Cât despre Ţâroiu, care dezamăgeşte încă o dată, umblă vorba că l-ar angaja Sergiu Filip, directorul de la Landmark Management, ca şef la fosta ARO, ceea ce ar putea fi o posibilă explicaţie pentru răspunsul jenant pe care îl prezentăm mai jos. Dacă ar fi părăsit Primăria acum un an, când a fost schimbat, avea şanse să se angajeze la Apele Române. Dar planurile au picat, la fel şi cele cu Edilul, luată în calcul pentru o viitoare carieră.          

 

Nr. 1/04.12.2015

Către, 

Primăria Municipiului Câmpulung

În atenţia domnului primar

 

Cu privire la: 

Incendiul izbucnit pe 2 octombrie 2013, pe fosta platformă ARO, în depozitul de deşeuri periculoase şi nepericuloase deţinut de SC GLOBAL ECO CENTER SRL 

Domnule Primar,

Aşa cum ştim cu toţii, în data de 2 octombrie 2013, în incinta societăţii Landmark Management, mai precis în hala închiriată la acea dată de firma Global Eco Center, din Iaşi, a avut loc un incendiu de proporţii, în urma căruia au ars cantităţi însemnate de deşeuri, dintre care unele extrem de periculoase. Din păcate, nici până astăzi, la mai bine de doi ani de la incidentul de mediu, nu avem un rezultat oficial al anchetei, vinovaţi şi sancţiuni, nici măcar o informare despre felul şi cantitatea substanţelor distruse, din arderea cărora a rezultat norul de fum negru şi dens ce a persistat deasupra Câmpulungului şi împrejurimilor. Singura comunicare oficială referitoare la stocurile de deşeuri, apropiată acelui moment nefericit, este cea a Gărzii de Mediu. Într-un raport al instituţiei se face menţiunea referitoare la „mii de tone de deşeuri cu conţinut de cianuri”.           

În urma incendiului au rămas descoperite, în ploaie şi în bătaia vântului, cantităţi însemnate de cenuşă, moloz şi substanţe periculoase amestecate cu apa folosită la stingerea focului, precum şi cu apa provenită din intemperiile ulterioare incendiului. În cei doi ani trecuţi de la producerea celui mai mare incident de mediu din istoria recentă a Câmpulungului, deşeurile, care nu sunt securizate în niciun fel, se descompun în continuare, pătrund în sol şi în apă, unele sunt chiar volatile, afectând grav calitatea aerului şi a apei din municipiu.

Am reţinut, din informaţiile apărute în presă şi pe portalul instanţelor de judecată, că firma Global Eco Center este în faliment şi în imposibilitatea de a mai ridica miile de tone de deşeuri depozitate pe platformă.

Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” are, printre principalele obiective, încă de la înfiinţare, protejarea sănătăţii comunităţii locale, prin combaterea poluării de orice fel.

Din acest motiv, în temeiul Legii nr.544/2001, vă solicităm să ne informaţi despre planul de măsuri adoptat de Primărie, dacă există unul, pentru izolarea şi securizarea zonei, pentru a nu periclita şi mai mult siguranţa mediului în care trăim. Deşeurile trebuie evacuate din localitate în cel mai scurt timp posibil, pentru că ele se degradează constant.

Totodată, în contextul intenţiilor proprietarei Landmark Management de a demola hala distrusă, vă solicităm să ne informaţi: 

-Dacă instituţia pe care o conduceţi a solicitat, la eliberarea autorizaţiei de demolare, un raport de analiză a resturilor rezultate din incendiu şi a celor care vor rezulta din demolarea construcţiei, pentru a se constata în ce măsură şi cu ce sunt contaminate;

-Ce se va întâmpla cu molozul contaminat şi resturile rezultate din acţiunea de demolare.

Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” este interesată de colaborarea cu toţi factorii responsabili pentru rezolvarea acestei situaţii, prin accesarea de programe specifice şi prin conştientizarea tuturor celor care pot să ajute la rezolvarea acestei probleme majore pentru municipiu.

Aşteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră şi vă asigurăm de disponibilitatea şi implicarea totală a asociaţiei. 

Cu stimă, Consiliul Director

 

Rãspunsul batjocoritor al lui Țâroiu

Referitor la adresa dumneavoastrã înregistratã la Primãria municipiului Câmpulung sub nr. 37680/04.12.2015, vã facem cunoscut urmãtoarele:

-APM Argeș emis un plan de mãsuri prin care sunt stabilite obligații și rãspunderi de mediu pe care SC Global Eco Center SRL trebuie sã le îndeplineascã;

-periodic sunt efectuate verificãri de comisia mixtã constituitã prin Ordin al Prefectului nr. 256/13.08.2015,privind stadiul de realizare a obligaþiilor de mediu la încetarea activitãții SC Global Eco Center SRL pentru punctul de lucru din municipiul Câmpulung, strada Traian, nr. 223, emis de APM Argeș, comisie din care face parte și Primãria Câmpulung;

-autorizația de demolare Halã parțialã industrialã a fost eliberatã cu respectarea Acordului de Mediu emis de cãtre Agenția pentru Protecția Mediului Argeș.

Totodatã, vã comunicãm cã Primãria Câmpulung ține legãtura cu SC Landmark Management privind obligarea generatorilor de deșeuri de a-ți ridica deșeurile proprii predate spre neutralizare la SC Global EcoCenter SRL. Viceprimar Liviu Ioan Țâroiu, Compartiment Protecția Mediului, Viorela Bâlã

 

Fata de la Mediu este angajată la Poliţia Locală

Cea care a redactat răspunsul mediocru, lipsit de substanţă, care, probabil, l-a făcut mândru pe Liviu Ţâroiu – şi de conţinutul pentru conceperea căruia au fost necesare două săptămâni, şi de profesionalismul subalternei – este o angajată a Poliţiei Locale! Departamentul de Mediu al Primăriei, care funcţionează cu un angajat, face parte din structura Poliţiei Locale. Cât timp Viorela Bâlă, fostă Albescu (coincidenţă de nume cu numele de fată al soţiei lui Liviu Ţâroiu?), s-a aflat în concediu de maternitate, locul i-a fost ţinut de un coleg care face de toate în Primărie. De la a împărţi corespondenţa între serviciile Primăriei, a suplini absenţa angajaţilor aflaţi în concediu, până la a aşeza cafelele pe masa consilierilor locali! Aşadar, într-o localitate precum Câmpulungul, unde deşeurile periculoase rămân un subiect la ordinea zilei, atribuţiile Primăriei în acest domeniu sunt încredinţate unor oameni de “umplutură”. Cel puţin, aceasta este impresia lăsată de doamna Bâlă, de paralelism cu gunoaiele aruncate la întâmplare, cu arderile de resturi, toxice sau nu, şi, în general, cu tot ce ţine de mediu. Cu excepţia alegerilor, când nu lipseşte din componenţa vreunei comisii de votare, n-am remarcat să se “omoare” făcând teren. 

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!