Artista, cu o deosebită sensibilitate la frumos, cu mare bunătate şi generozitate, a plecat dintre noi spre Raiul pe care, de multe ori, l-a pictat în numeroase pânze sau acuarele, reprezentând o floare, o pădure, o livadă…
Iubea florile, aceasta fiind tema celor mai multe lucrări ale sale, îmbina culorile cum numai dânsa ştia şi, la final, rămânea „poza” frumoasă în care punea atât de mult suflet.
S-a născut în 1928, la Berevoeşti, Muscel. A absolvit Şcoala de Arte din Câmpulung, clasa profesorului Alexandru Donici. A urmat cursuri postliceale de arte frumoase la Bucureşti, în 1968, şi a fost membru fondator al Cenaclului de Arte Plastice „I. D. Negulici”. În 1999 a făcut o importantă donaţie de 47 de lucrări localităţii natale, pentru înfiinţarea unei colecţii, acestea fiind expuse la Muzeul „Mihai Tican Romano”. La 28 august 1999, Consiliul Local al comunei Berevoeşti i-a oferit titlul de “Cetăţean de Onoare” al comunei natale atât de mult iubită. A completat colecţia donând alte tablouri şi obiecte personale în 2002. În anul 2008 a fost decorată ca “Cetăţean de Onoare” al municipiului Câmpulung. Marele poet Mihai Moşandrei spunea: „Maestră Jinga, mult a trebuit să iubiţi florile, pentru a vă apleca la cea mai umilă floare”.
Doamna Maria Proca Jinga a iubit toamna, anotimpul preferat al dumneai. Aceasta spunea despre pictură: “Pictura nu este o lucrare exactă din natură; ea este o metaforă ce izvorăşte din suflet uimind ochii, emoţionând sufletul. Pictura – o floare. Să-i simţi seva şi parfumul ei. Pictura este aceea că în armonia Culorilor, în buna lor organizare, îţi oglindeşti sufletul. Pictura este broderia vieţii, bucuria vieţii. Pictura îţi dă calmul şi buna organizare a vieţii. Pictura bună te înalţă pe culmi de fericire, prinzi aripi; pictura slabă îţi frânge aripile. Pictura, dacă o iubeşti, munceşti, nu te mai poţi lăsa de ea, îţi intră în sânge, în fibre. Pictura e tot frumosul din suflet, oferind-o publicului de două ori nobleţe. Pictura este muzica cea mai sublimă a vieţii; un tablou bun are melodia lui. Pictura îţi cere o viaţă de sacrificiu, dar îţi plăteşti tributul ei prin fericirea unei singure lucrări bune. Pictura este leagănul sufletului, pictura este totul; nu desenezi pentru bani, pentru elogii, ci pentru fericirea sufletului tău şi a celor ce privesc. Singura şi singura fericire este munca în care te adânceşti, te frămânţi, munceşti. Judecător exigent al lucrărilor mele sunt eu”.
Frumoase cuvinte despre Maria Proca Jinga au fost scrise şi de doamna Carmen Oprescu: „A fost o fiinţă minunată. Vorba blândă şi măsurată, privirile şi chipul numai zâmbet, deşi viaţa a supus-o la multe încercări. Iubea fără limite, necondiţionat: îşi iubea fetele şi nepoţii, iubea pictura şi poezia, iubea florile, iubea oamenii, nu era în stare să spună o vorbă rea nimănui. Dăruia oricui orice, mai ales tablouri semnate de ea, pentru a genera un moment de bucurie. Avea în privire acea strălucire de sfinţenie, acea lumină pe care doar sufletele mari, generoase, pătrunse de credinţă şi-o pot însuşi. Dacă a suferit chinuitor pentru ceva în ultimii ani de viaţă, a suferit atunci când nu a mai putut colinda dealurile în căutarea unui colţişor de rai pe care să îl poată descrie în culoare şi atunci când, puţin câte puţin, nu a mai putut merge la vernisajele de la „Galeria Arta”, când nu a mai putut picta şi când nu a mai putut să îşi descrie în cuvinte sentimentele ce o năpădeau, dorinţele ce o ardeau. A fost „Mama Eta” pentru copii şi nepoţi. A fost Marieta Proca Jinga, cetăţean care şi-a onorat oraşul şi comuna natală, Berevoieşti, iubită şi respectată de câmpulungeni.
Drum bun printre îngeri, doamna Maria, sigur veţi avea peisaje frumoase de pictat în Raiul Domnului! A fost o mare onoare să te cunoaştem, doamna Maria Proca Jinga!