10.1 C
Campulung Muscel
19/05/2024

Noul adăpost de câini, care trebuia inaugurat în decembrie 2015, a ajuns la “cota zero”!

La fel ca în chestiunea taxelor şi impozitelor locale pe imobile, care se vor înăspri până la durere pentru proprietarii delăsători, subiectul câinilor l-a separat pe unul dintre membrii majorităţii liberale de grosul taberei dispuse la a treia concesie în favoarea „Anima”. Reamintim că în privinţa procentului de majorare a obligaţiilor datorate de câmpulungenii posesori de pământuri agricole şi a celor posesori de imobile, cu terenuri aferente, amplasate în intravilan, liberalul Constantin Chiţulescu a cerut o penalitate de 500% din prima. Adică maximul prevăzut de lege, pe principiul lucrului bine făcut cu biciul, de vreme ce vorba bună, în 26 de ani, ne-a dus la mizeria şi dezordinea aproape iremediabile. În privinţa maidanezilor lăsaţi de 12 ani în braţele „Anima”, radicalul a fost, ca de fiecare dată, Iustinian Stănescu, susţinut de George Bălan şi Dan Şipoteanu. Executivul condus încă de Liviu Ţâroiu a propus Legislativului să accepte a treia prelungire a contractului de asociere cu „Anima”. Cererea a venit din partea celuilalt viceprimar, Bogdan David, devenit coordonator al ADP-ului. La căderea primului fulg de nea, ca să-l cităm pe liderul administraţiei publice locale, ar fi trebuit inaugurat noul adăpost, de la intrarea în Câmpulung, dinspre Godeni. Însă şi acest obiectiv a fost îndeplinit, tot aşa cum a fost îndeplinit angajamentul asumat, în decembrie 2013, de Liviu Ţâroiu, în faţa unei instanţe de judecată, de a strânge toţi câinii din Câmpulung, până în martie 2015. 

“N-au băgat chiar atât de mulţi bani rapid, ca şi constructorul să demareze puternic lucrarea”                                            

Atât în cazul pedepsirii locuitorilor leneşi, cât şi în cazul încetării relaţiei cu „Anima”, aveau dreptate cei care făceau notă discordantă cu partidul şi cu restul Consiliului. Numai că opoziţia lor n-a „deturnat” votul majorităţii, căreia pare că-i convine lungirea bolii cu asociaţia iubitoare de maidanezi decât să se complice, preluând şi gestionând o activitate, pe care 95% din administraţiile locale ale ţării, conform procentului comunicat de Stănescu, o derulează prin forţe şi societăţi proprii. A fost nevoie de prelungirea contractului de asociere cu „Anima”, întrucât cea de-a doua perioadă de graţie expira la 1 decembrie 2015. Iar ADP era pus în situaţia de a nu putea achita utilităţile adăpostului din Grui: apă, gunoi, container, energie electrică, etc.     

Când a auzit ce cere Primăria – încă şase luni peste anul de clemenţă acordat deja, în condiţiile în care, în decembrie 2015, trebuia tăiată panglica inaugurală a investiţiei germano-române – Iustinian Stănescu a condiţionat votul: ultima prelungire pe care o mai “pupă” „Anima”. Dacă, nici la sfârşitul lui iunie 2016, nu este finalizat adăpostul din zona Grădişte, Primăria să ia taurul de coarne. Fără „Anima”, fără nemţi, fără scuze şi motive! Adică fie Primăria preia activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân, fie licitează serviciul, după cum i-a „suflat” David, speriat de ce-l aşteaptă în caz că ajunge primar la alegerile de anul viitor. Însă nici varianta licitaţiei, susţine directorul ADP, n-a produs un rezultat care să înlăture din peisaj indezirabila asociaţie. „Noi, în ianuarie 2015, am prezentat în SEAP, am cerut licitaţie pentru aceste servicii de ecarisaj, dar nu şi-a arătat disponibilitatea nicio firmă. Am documentele însoţitoare.”, a afirmat Liviu Popescu. 

Să ne mutăm de la adăpostul din Grui la cel din Sud-Vestul izlazului din punctul Valea Unchiaşului, ale cărui lucrări sunt la „cota zero”, adică s-a făcut nivelarea terenului. Şi aceste puţine intervenţii s-au executat de către Primărie, nu de către „dezvoltatorul” neamţ, colaborator al protectoarelor băştinase ale maidanezilor. De ce investiţia se află în acest hal, când lătrături voioase ar fi trebuit să se audă dincolo de zidurile realizării anului 2015, a explicat “înşurubatul” în funcţie Liviu Ţâroiu. „A durat foarte mult obţinerea avizelor. Avizul de la Mediu l-au obţinut foarte, foarte greu. N-am înţeles de ce, probabil că şi din cauza proiectantului. A doua problemă: se pare că n-au băgat chiar atât de mulţi bani rapid, ca şi constructorul să se angajeze să demareze puternic lucrarea. Eu am discutat cu constructorul, domnul Cotescu este în stare să facă această treabă. Condiţia este ca cei de la „Anima” să aibă finanţele pe care le-au propus şi să rezolve situaţia.”, au fost cele două motive ale stadiului inacceptabil de înapoiat în care se află facilitatea destinată câinilor comunitari.  

“În 95% dintre localităţi, administraţia locală se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân”

Când a auzit cuvinte precum „bani”, „finanţe” într-un context anticipat nu doar de unii dintre consilieri, ci şi de Liviu Ţâroiu, care şi-a exprimat, încă din martie, îndoiala că sponsorul german al construcţiei va strânge suma totală, Dan Şipoteanu le-a propus colegilor o întoarcere în trecutul apropiat, la întâlnirea cu blondele tatuate şi decorate cu pearcing-uri. „Voiam să vă aduc aminte despre întâlnirea cu personajele care au venit aici, pentru această lucrare. Îmi aduc aminte cât de vehement a fost domnul Stănescu, la acea vreme, când a spus că n-are rost să ne combinăm, că o se vedeţi că… A avut mare dreptate. Atunci, nu l-am crezut. Acum se adevereşte că a avut dreptate 100%. Cred că nici nu are rost să mai discutăm şi să-i mai luăm în calcul pe dânşii. Să ne gândim de acum, pentru la primăvară, să ne apucăm să facem noi, pentru că pierdem timpul. Consiliul acesta nu va mai fi. Stăm să treacă timpul sau ce facem?! Trebuie luată o hotărâre rapidă, ca să se facă lucrările începând din primăvară. Primăria să preia… ce să aşteptăm, dacă nu s-a făcut până acum, în atâţia ani?!”, s-a manifestat mai categoric decât Iustinian Stănescu Dan Şipoteanu, care a militat pentru ruperea colaborării la sfârşit de 2015.

Consilierul local PRM n-a propus degeaba „trimiterea la plimbare” a parteneriatului româno-german până la încheierea anului. Dacă aleşii votau o prelungire a contractului cu „Anima”, era limpede că nu aveau de gând să rezerve în bugetul pe 2016 suma necesară administrării unei activităţi care continuă să stârnească nemulţumiri, teamă şi revoltă, atunci când se lasă cu victime. Iustinian Stănescu a insistat că el a făcut o documentare „la sânge” despre cum procedează alţii, reticenţi la colaborări cu asociaţii, care, din prea multă dragoste pentru patrupede, le lasă să zburde prin cartiere. Ori le lasă în grija orăşenilor care confundă scara blocului cu ograda de la ţară, de vreme ce ţin coteţe sub balcoane, cu logistica necesară hranei înşirată în jurul lor. Potrivit documentării lui Stănescu, în peste 95% dintre localităţi, serviciul nu este atribuit firmelor particulare, ci administraţia locală îl derulează. „Au trecut 12 ani, în care doar am dat acest serviciu domnilor de la „Anima”, care este „Vier Pfoten”. Nu e „Anima”, este „Vier Pfoten”. Şi ce s-a întâmplat în aceşti 12 ani? S-a îmbunătăţit calitatea serviciului de grijă asupra câinilor comunitari? Nici gând! Nu putem spune că firmele particulare, vezi Doamne, urmăresc rezolvarea serviciului. Firmele particulare urmăresc profitul. În ţara aceasta, 95% dintre localităţi au administraţia locală care se ocupă de gestionarea situaţiei câinilor fără stăpân. Noi găsim motive, că nu putem face o firmă a Primăriei, că n-avem fonduri. M-am dus şi am văzut, fonduri sunt şi la Curtea de Argeş, şi la Costeşti, nu mai zic de Mioveni, nu mai zic de Piteşti. Noi tot încercăm s-o dăm, crezând că în felul acesta scăpăm de povara câinilor fără stăpân. Nicicum! Dacă nici acum nu se rezolvă problema, tot noi vom fi judecaţi, nu firma „Anima”!”, a încercat, fără succes, liberalul să-şi convingă colegii să nu se mai ascundă după fustele de la „Anima”.  

Pe aleşi i-a durut în cot să impună penalităţi Asociaţiei „Anima” în caz că nu termină adăpostul până la vară     

Şeful său de la partid, Bogdan David, de când are în grijă ADP-ul plătitor al întreţinerii adăpostului câinesc din Grui, a făcut pe ecoul pentru Liviu Ţâroiu. „Nu ştiu dacă putem să-i bănuim pe aceştia (n.r. cei de la „Anima”) de intenţii rele sau bune, dar s-au apucat de lucrare imediat ce au primit avizele de la Mediu. Ei s-au apucat în momentul în care noi am semnat autorizaţia şi au primit o parte din bani. Bănuiesc că au semnat un contract cu prestatorul, cel care face lucrarea acolo. Nu s-a apucat privatul să-i facă degeaba lucrarea.”, a repetat liberalul explicaţiile pesedistului. 

În acord cu colegii Şipoteanu şi Stănescu, George Bălan a pledat pentru luarea unor măsuri asiguratorii în caz că noul refugiu de maidanezi nu va fi gata până la 30 iunie 2016. Adică să li se prezinte contractul de asociere modificat, cu clauze, cu penalităţi, cu despăgubiri şi pe acela să-l voteze. „Noi antrenăm resurse şi, la un moment dat, ei spun: n-am putut. Ce facem cu banii? Haideţi să revizuim un pic actul de asociere, iar actul adiţional văd că nu este prezentat aici. Eu, unul, nu pot ridica mâna. Pentru că am tot tergiversat acest lucru, ei sunt “Lacryma Christi”, foarte imaculaţi şi ajungem în situaţia în care, nici până la ora actuală, nu avem soluţia definitivată. Nu sunteţi dumneavoastră de vină, ei sunt şi n-au nicio răspundere.”, a căutat Bălan să-i determine pe membrii Legislativului să manifeste prudenţă şi toleranţă zero în acest ultim răgaz de şase luni, prin amânarea materialului, pentru completarea lui. Din păcate, nimeni n-a ţinut cont de propunerea lui. Cu excepţia unui vot împotrivă şi a două abţineri, restul au ridicat mâinile după cum au dirijat Ţâroiu şi David. Dacă dă Domnul vreo iarnă lungă, până în aprilie, iar adăpostul va „îngheţa” la stadiul de teren nivelat, poate, doar Fortuna electorală să le sufle în pânze celor doi candidaţi la Primărie. Altfel nu-i vedem pe cetăţenii oripilaţi de câini înghesuindu-se să-i voteze, când aceştia, într-un an, au stat şi au contemplat „natura moartă” de la Grădişte!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!