Pe 20 mai 1997, Fondul Proprietăţii de Stat a mandatat doi reprezentanţi AGA pentru a-l înlocui pe Ion Giuvelcă cu Sorin Olteanu.
În dimineaţa zilei de 21 mai, Giuvelcă şi-a pus oamenii să-l reclame pe Olteanu la preşedintele F.P.S., Sorin Dimitriu, acuzându-l de fapte vechi de doi ani, uitând că, la data săvârşirii lor, Sorin Olteanu era în concediu.
„Oraşul Câmpulung este izolat, trăieşte numai din ARO. Noi ce facem?”, îl întreba pe preşedintele F.P.S. conducerea de la ARO, la finalul reclamaţiei.
Controalele efectuate au demontat toate acuzaţiile făcute împotriva lui Olteanu, dovada fiind documentele publicate la acea vreme – ediţia din 20-23 iunie 1997 a Evenimentului Muscelean – reluate astăzi, pentru a ne reaminti cum s-au succedat evenimentele respective.
Pe 26 iunie 1997, era programat ca Adunarea Generală a Acţionarilor să-l schimbe pe Giuvelcă de la ARO şi să-l numească manager general interimar pe Sorin Olteanu.
ARO avea, la acel moment, datorii de 140 de miliarde de lei vechi – la nivelul anului 1997! – circa 3.500 de autoturisme în stoc, iar salariile se plăteau din credite bancare.
Evenimentul Muscelean a relatat despre modul defectuos în care echipa Giuvelcă – Drăcea a condus SC ARO SA, societatea aflându-se pe „lista neagră” a Guvernului, la poziţia 85.
Când a simţit că scaunul de director i se clatină, Ion Giuvelcă a reacţionat în stilul recunoscut de cei păţiţi din pricina lui. Înaintaşul său, de pildă, s-a trezit că este chemat să dea explicaţii, după ce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a întocmit, pe 4 noiembrie 1995, o notă axată, în principal, pe „aspecte de proastă gospodărire şi administrare a patrimoniului în perioada octombrie 1992 – noiembrie 1994”. Înainte de a-i preda ştafeta succesorului, a procedat oarecum asemănător, punând să se întocmească o sesizare către acţionarul majoritar de la ARO, F.P.S., în care arăta de ce nu trebuie să-l desemneze director pe Sorin Olteanu. În presa centrală apăruse deja informaţia referitoare la intenţia Fondului de a instala altă conducere la uzina de la Câmpulung, fără a fi nominalizat înlocuitorul lui Giuvelcă. Iată ce declara deputatul Barbu Piţigoi, vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, la acel moment, pe acest subiect: „În ceea ce priveşte conducerea SC ARO SA Câmpulung, plecând de la ideea că actuala conducere are nerealizată o sumedenie de puncte din angajamentul cu care a câştigat conducerea managerială, având în vedere şi situaţia precară a societăţii comerciale, precum şi starea conflictuală pe care a declanşat-o cu vechea conducere (…), la care se adaugă şi reclamaţiile din partea sindicatelor în legătură cu prostul mers al lucrurilor în întreprindere (este vorba despre nişte afaceri cu petrol), în aceste condiţii, cred că o soluţie optimă ar fi schimbarea conducerii manageriale a SC ARO SA Câmpulung cu o echipă tânără, competentă, care să poată să sprijine şi să redreseze situaţia actuală (…). Avem în vedere să promovăm o echipă managerială nouă şi ce vă pot spune la ora actuală este că echipa va fi formată din tehnicieni care au lucrat în cadrul societăţii ARO. Problema este în studiu la F.P.S.” (sursa declaraţiilor: Jurnalul Naţional, 19 mai 1997)
În continuare vom prezenta atât sesizarea făcută de subalternii lui Giuvelcă la F.P.S. la adresa celui aflat în cărţi pentru a-i lua locul, cât şi rezultatul constatărilor declanşate de respectiva informare.
ARO SA – Direcţia Generală Domnului SORIN DIMITRIU,Preşedintele F.P.S. Bucureşti
Am aflat despre intenţia de a fi numit director general la SC ARO SA inginerul OLTEANU SORIN. Este o măsură care va duce la o situaţie proastă la Uzinele ARO. Sunt în uzină mulţi ingineri şi specialişti mai buni, care pot asigura funcţionarea societăţii. Sorin Olteanu nu a condus efectiv până acum decât un serviciu de service extern, unde este cunoscut că a trimis mecanici în străinătate după preferinţe şi relaţii, le-a acoperit sosiri repetate în ţară, fără să le întrerupă plăţile în valută, ceea ce a dus la plăţi necuvenite.
În acest sens, să se controleze paşapoartele şi plăţile pentru:
Oancea Gheorghe – delegat în Germania;
Poştoacă Daniel – delegat în Polonia;
Trandafir Mihai – delegat în Polonia;
Ceauşescu Nicolae – delegat în Polonia.
Lista ar putea continua. Să se verifice, vor fi multe surprize. Când s-a descoperit acest lucru, a fost înlocuit din funcţie.
Sorin Olteanu este apropiat al fostului prefect Constantin Nicolescu, care, de altfel, l-a şi promovat pe Olteanu la Service Câmpulung, sub patronajul lui Nicolescu, ca director comercial, după ce Olteanu a fost schimbat din funcţia de şef serviciu.
Domnule Preşedinte, verificaţi bine pe cine puneţi director. Oraşul Câmpulung este izolat, trăieşte numai din ARO, răspunderea dumneavoastră este foarte mare. Noi ce facem? Vă cunoaştem activitatea şi avem încredere. Mai verificaţi o dată.”
Semnează Gheorghe Drăcea şi Horia Cristea
Notă constatatoare în urma „sesizării manageriale”
Domnul inginer OLTEANU SORIN are o vechime în industria constructoare de maşini de 19 ani. În funcţia de şef Serviciu Asistenţă Tehnică, domnul inginer OLTEANU SORIN nu putea da decizie asupra plecării tehnicienilor în străinătate. La propunerea serviciului pe care îl conducea, domnii GIUVELCĂ ION şi DRĂCEA GHEORGHE nominalizau tehnicienii cărora urma a li se întocmi documente de plecare în străinătate. Ca urmare, prezentăm în anexa 2 – anexa 1 reprezentând activitatea profesională (Curriculum Vitae) a lui Sorin Olteanu – un referat, ca toate celelalte, de nominalizare a trei persoane care au plecat în Polonia, şi anume Ceauşescu N., Trandafir M. şi Poştoacă D. A se observa în colţul din dreapta sus aprobarea nominalizării făcute de domnul director DRĂCEA GHEORGHE.
Nominalizarea tehnicienilor s-a făcut după preferinţele şi relaţiile domnilor directori şi anume:
=Tehnicianul POŞTOACĂ DANIEL este văr cu domnul director DRĂCEA GHEORGHE.
=Domnul TRANDAFIR MIHAI este „omul de încredere” al familiei GIUVELCĂ ION, cumpărând chiar apartamentul doamnei Tania Ariciu (actuală GIUVELCĂ). Tehnicianul TRANDAFIR MIHAI este de meserie tinichigiu şi este în prezent plecat în Slovacia.
Prin urmare, aceşti tehnicieni continuă să plece în străinătate chiar după transferul inginerului OLTEANU SORIN. DECI, ACEŞTI TEHNICIENI NU ERAU PROTEJAŢII INGINERULUI OLTEANU SORIN.
Se poate verifica câte maşini ARO şi Dacia au fost aduse în ţară şi care a fost destinaţia lor. În atribuţiile de serviciu ale domnului inginer OLTEANU SORIN nu intrau deconturile tehnicienilor plecaţi în străinătate, acestea fiind în sarcina Direcţiei Economice, în baza declaraţiei pe propria răspundere a fiecărui tehnician şi a documentelor prezentate şi necesare.
În perioada în care se presupune că tehnicienii menţionaţi au venit în ţară (decembrie 1995), domnul inginer OLTEANU SORIN a fost în concediu de odihnă (anexa 3). Menţionăm că domnul inginer OLTEANU SORIN a fost în concediu de odihnă şi medical în perioada 07.12.1995 -21.01.1996. În anexa 5 se poate observa că, în perioada menţionată mai înainte, situaţia delegaţiilor ARO în străinătate a fost semnată de inginerul BOIERU DRAGOŞ (înlocuitorul inginerului OLTEANU SORIN, care era în concediu).
Din discuţiile purtate cu diferite persoane s-a constatat că, în acea perioadă, tehnicienii numiţi mai sus, cât şi alţii (ŞAIN VIOREL, TONGHIOIU GHEORGHE), au venit în ţară pentru a aduce „protectorilor” lor câte o atenţie (maşina ARO).
În data de 11.11.1996, domnul inginer OLTEANU SORIN a cerut transferul la SC IATSA DACIA CÂMPULUNG, unde este manager general inginerul NICOLESCU EMIL, care nu are nicio legătură de rudenie cu fostul prefect, domnul inginer NICOLESCU CONSTANTIN.
SC IATSA DACIA CÂMPULUNG este o societate cu personalitate juridică, independentă de GRUPUL IATSA PITEŞTI, care a rămas ca simplu acţionar (29%).
Referat Către Consiliul de Administraţie
Conform contractului de asistenţă tehnică şi service încheiat cu firma SILVAPOL SA POZNAN din Polonia, în luna februarie 1995, asistenţa tehnică la cele 500 auto ARO 10, echipate cu motoare de 1400 cc, se asigură de către ARO SA, prin trei tehnicieni (un tehnician la 150 auto).
Având în vedere reintroducerea pe piaţă a produsului ARO, a menţinerii pieţei şi a măririi volumului vânzărilor de autoturisme pe acest segment de piaţă, este necesară realizarea unei pregătiri de vânzare în Polonia, fapt pentru care, pe lângă cei trei tehnicieni, ARO SA să mai trimită încă doi reprezentanţi, pe o perioadă de 30 de zile, care să participe efectiv la pregătirea de vânzare, împreună cu ceilalţi.
Pentru această acţiune propunem următorii tehnicieni:
1.Subing. Ceauşescu Nicolae – coordonator service;
2.Stan Victor – mecanic auto;
3.Tarbă Virgil – mecanic auto;
4.Negru Ion – mecanic auto;
5.Grecu Adrian – mecanic auto;
6.Ciortan Marius – mecanic auto;
7.Trandafir Mihai – mecanic auto;
8.Nicolae Victor – mecanic auto;
9.Poştoacă Daniel – mecanic auto.
Urmare a celor menţionate, vă rugăm, nominalizaţi trei tehnicieni care se vor deplasa în Polonia pentru 12 luni şi doi tehnicieni care se vor deplasa pentru 30 de zile. Mulţumim,
Director comercial, ing. Liviu ŢÂROIU
Director Vânzare şi Comerţ Exterior,
ec. Mihaela BĂDESCU
Şef Serviciu Asistenţă Tehnică Post Vânzare,
ing. Sorin OLTEANU
Notă: Rezoluţia pe referatul aprobat este scrisă şi semnată de către managerul adjunct Gheorghe Drăcea: poziţiile 1, 7 şi 9, pentru 12 luni, poziţiile 2 şi 3, pentru 30 de zile, cu confirmarea directorului economic pentru încadrarea în costuri (preţ). Data: 08.03.1995.