20.1 C
Campulung Muscel
23/04/2025

Musceleanul Ion Jinga, ambasador extraordinar al României la ONU

Joi, ambasadorul Ion Jinga a fost primit la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, pentru a-i fi înmânată scrisoarea de acreditare în funcţia de ambasador extraordinar al României la ONU. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 7 mai 2015, decretul privind rechemarea lui Ion Jinga din postul de ambasador în Marea Britanie, după ce, pe 30 aprilie, a aprobat propunerea de numire a sa în funcţia de Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU la New York.

Ion Jinga a prezentat scrisorile de acreditare, arătând că „este o onoare şi un privilegiu să-şi reprezinte ţara pe lângă singura organizaţie internaţională globală”, potrivit unui comunicat de presă emis de Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite. Ban Ki-moon i-a urat bun venit lui Jinga şi a apreciat că provocările cu care se confruntă în prezent comunitatea internaţională necesită un efort sporit al diplomaţiei internaţionale, în centrul căreia se află ONU. Sosirea la post a noului ambasador al României „are loc în cel mai bun moment posibil”, odată cu adoptarea obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru perioada 2015-2030 şi într-un an aniversar simbolic – 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei, potrivit aceleiaşi surse. Într-o notă personală, secretarul general al ONU a remarcat experienţa diplomatică şi formaţia profesională anterioară a ambasadorului român, apreciind că „ambasadorii cu pregătire ştiinţifică înţeleg foarte bine sistemul ONU”. Ion Jinga a subliniat că România are o tradiţie remarcabilă în domeniul diplomaţiei, cu standarde profesionale înalte, stabilite de Nicolae Titulescu, care a ocupat de două ori postul de preşedinte al Ligii Naţiunilor.

Noul ambasador extraordinar al României la ONU este muscelean get-beget, născut pe 1 septembrie 1961, în comuna Mioarele, şi absolvent, în 1980, ca şef de promoţie, al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”. În 1986, a absolvit Facultatea de Fizică din Bucureşti, Secţia Ingineri fizicieni, iar primul său loc de muncă a fost la Institutul de Reactori Nucleari Energetici din Mioveni. Între timp, a început şi Facultatea de Drept, anticipând avantajul şi utilitatea unor studii juridice după Revoluţie. După 1990, s-a transferat la Prefectura Argeş, unde a ocupat funcţia de inspector de specialitate, avansând rapid în funcţia de consilier al prefectului, apoi şef de Serviciu pentru Relaţii Externe, perioadă în care a urmat şi cursurile Facultăţii de Administraţie Publică din Bucureşti. Vastul său CV cuprinde licenţe în Fizică, Drept, Administraţie publică, primele două facultăţi terminate cu nota 10, doctorat în Drept şi un master în Integrare Europeană la Colegiul Europei de la Bruge. Din 1992, începe să activeze în domeniul diplomaţiei, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind reprezentant al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, la Bruxelles. De asemenea, se poate mândri şi cu o bursă NATO de cercetare, făcută la Bruxelles, în perioada 1997-1999. Este autor al numeroase cărţi şi studii despre Uniunea Europeană, membru în diverse foruri europene, distins cu ordine naţionale şi internaţionale. De asemenea, este şi „Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului. În perioada 2003-2008, a fost Ambasadorul României în Regatul Belgiei, iar, începând cu  7 martie 2008, a devenit Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, până pe 30 aprilie 2015. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!