Evenimentul de răsunet în fundăturile muscelene populate de comunităţi rudăreşti i-a secătuit de resurse fizice şi psihice pe conducătorii Primăriei, care au lăsat baltă proiecte cu termen limită toamna-iarna acestui an: câinii, „Kretzulescu” şi sursa de alimentare cu apă de rezervă. Atât de tare i-a epuizat organizarea chilomanului „Împreună pentru Câmpulung”, încât viceprimarul nr. 2 a plecat în concediu, după ce a îmbinat atribuţiile de serviciu cu cele de ordin personal, fiind naş de cununie exact în săptămâna de pomină. Asta în timp ce viceprimarul nr.1 îşi reface forţele, graţie bilanţului mobilizator al încasărilor pe seama domeniului public, unde a fost ocupat până şi ultimul fir de iarbă, ultimul muşuroi de furnici, ultima pietricică de tarabe, rulote şi maşinării de produs bani. În fiecare an, ni s-a băgat pe gât scuza că avem nevoie de tămbălău, mirosuri infecte şi tortura la care sunt supuşi şoferii, pentru a plăti artiştii, dansatorii şi staff-ul cu care se deplasează la Câmpulung, premiile, recepţiile şi cinele festive, cazarea invitaţilor şi alte cheltuieli care îi lasă muţi pe primarii de la Piteşti şi Mioveni, care, deşi îşi permit, nu transformă sărbătoarea localităţii într-o megalomanie paralizantă a activităţii cotidiene. Una dintre lucrările urgente, abandonate în favoarea unei îndeletniciri, care, după pesedistul cu atribuţii de primar, produce sute de milioane, „arendarea” domeniului public către bişniţari, este sursa de apă constituită ca rezervă la aducţiunea veche, fragilă şi nesigură. Ocupat cu contabilizarea cheltuielilor şi încasărilor pe seama bâlciului-foileton, care a încorporat Marina, Sfântul Ilie, Pantelimonul şi puţin a lipsit să se unească şi cu Sfânta Maria, Liviu Ţâroiu a lăsat baltă alimentarea de rezervă, fiind sigur că incidentele din martie nu se vor repeta până când va fi gata lucrarea.
Până şi colegii de partid ai înlocuitorului de primar nu şi-au mai putut reţine nemulţumirea faţă de ritmul bătrânicios în care înaintează rezolvarea urgenţelor Câmpulungului. Înainte să-l trântească în corzi Nicolae Dumitrescu, inclusiv cu „împuţiciunea” din centru, Ţâroiu şi-a făcut încălzirea cu muştruluiala Mariei Cotenescu, pe care aşa-zisul primar a repezit-o că repetă temele care s-au mai discutat şi la precedentele întâlniri. Normal că le repetă! Dacă nu le-a rezolvat! Aşa şi trebuie. Să-l bată la cap până când câmpulungenilor li se asigură varianta de a-şi face provizii de apă, câteva ore pe zi, în caz că cedează din nou magistrala Câmpulungului. Dacă cedează mâine, proviziile le vom face ca în martie: din Kretzulescu, de la supermarket, de la izvoare de mult uitate şi netestate, de la orăşenii şi sătenii cu puţuri în curte. Asta pentru că, într-o jumătate de an, conducerea municipiului n-a fost capabilă să se prezinte în faţa contribuabililor cu o amărâtă de lucrare, pe care, slavă Domnului, au făcut-o nişte lideri ca lumea, cu 40 de ani înaintea lor, şi le-au lăsat-o moştenire. Ce-au făcut urmaşii? Au abandonat şi dezafectat sistemul de puţuri de la Măgura-Lereşti, pe care acum caută să-l repună în funcţiune. Iar repunerea în funcţiune le dă aleşilor o bătaie de cap cum n-au avut nici mâncătorii de orez care au construit Marele Zid Chinezesc.
Tovarăşa de partid a lui Liviu Ţâroiu le-a ridicat mingea la fileu liberalilor, din rândurile cărora unul face parte din comisia însărcinată cu monitorizarea realizării acestui sistem de rezervă, care ar fi trebuit să existe dintotdeauna. Dar e inutil a mai consuma spaţiul rezervat acestui articol amintind că ridicăm pretenţii prea mari de la nişte aleşi pentru care chefurile comunale au fost prioritatea, nu infrastructura de utilităţi, pentru care le suntem recunoscători nemţilor şi comuniştilor. Subiectul apei a fost deschis, la şedinţa din iulie, de Maria Cotenescu, Iustinian Stănescu, alesul desemnat în comisie, nemaiavând ce să informeze, de vreme ce comisia nu s-a mai întrunit de două luni.
Făcând trimitere la incidentul de la Târgovişte, un nefericit „copy-paste” al celui de la Câmpulung – conducta de apă avariată şi lăsarea municipiului şi a împrejurimilor fără apă, câteva zile – a determinat-o pe Maria Cotenescu să-l chestioneze pe Ţâroiu în legătură cu ce se mai aude de sursa de rezervă. „Noi ne-am liniştit acum, am văzut că avem apă, conducta este bine mersi. Ar trebui să vedem ce facem, împreună cu Edilul. Eu am întrebat la Edilul şi au spus că au rămas aşa, deci, nu s-a mai făcut nimic acolo.”, a dat pe faţă Maria Cotenescu lâncezeala instalată într-o chestiune care, vorba lui Stănescu, în două luni, trebuia să fie pusă la punct. Nu şi în varianta Ţâroiu, după care e treaba Edilului, dacă aducţiunea plesneşte din nou. „E partea lor, deocamdată.”, s-a apărat viceprimarul, de parcă el, împreună cu restul consilierilor, „patronii” Edilului, n-ar avea nicio legătură cu deciziile luate la nivel de conducere. „Nu e partea lor, pentru că, dacă, Doamne fereşte, păţim ceva, este partea noastră, a tuturor. Că vom rămâne fără apă. Neapărat trebuie să facem ceva ca să avem această sursă de rezervă de apă.”, a ordonat Maria Cotenescu.
Lui Ţâroiu îi convine numai funcţia, nu şi răspunderea: “De 20 de ani nu s-a făcut nimic şi vreţi să fac eu în patru-cinci luni!”
Conducta de apă de rezervă este, cu două săptămâni înainte de încheierea verii calendaristice, la stadiul de hârtii. Liviu Ţâroiu îi anunţă pe câmpulungeni că nu s-a putut mişca mai repede, din cauză că a dat comandă de proiect tehnic şi studiu de fezabilitate, fără de care nu putea întreprinde investiţia. „Au fost comentarii că există un proiect la Edilul, dar acel proiect nu poate fi reluat, fiindcă şi după părerea celor de la Edilul, şi după părerea noastră, a celor de la Investiţii, este un proiect vechi.”, a argumentat viceprimarul de ce, la şase luni distanţă de avaria cu repetiţie, tot ce s-a făcut a fost o denisipare a puţurilor, precedată de tratative cu proprietarii lereşteni ai terenurilor retrocedate împreună cu forajele, într-o manieră cel puţin curioasă. Dar cum greşelile trecutului nu mai pot fi reparate, autorităţile câmpulungene au fost nevoite să deschidă punga, ca să „cumpere” bunăvoinţa lereştenilor de a permite accesul utilajelor de lucru pe proprietăţile lor.
Studiul de fezabilitate, despre care vorbea viceprimarul, trebuia să fie predat săptămâna trecută şi supus dezbaterii şi aprobării într-o şedinţă extraordinară, odată cu o rectificare de buget, în vederea alocării sumelor necesare execuţiei lucrărilor de repunere în funcţiune a puţurilor. Când Maria Cotenescu l-a “înţepat” cu posibilitatea spargerii conductei principale în orice moment, Ţâroiu, căruia îi convine doar titulatura de primar, nu şi răspunderea, a explodat: „De 20 de ani nu s-a făcut nimic şi vreţi acum să fac eu în patru-cinci luni!” În două luni, insistă Iustinian Stănescu, se putea face. Două luni – 60 de zile lucrătoare – erau suficiente, conform programului întocmit de el, care pentru echipa de specialişti grupată în jurul pesedistului, n-a fost bun. „Am susţinut, susţin şi voi susţine: proiectul există. Această lucrare ar fi trebuit terminată. Faptul că s-a cerut încă un studiu, deşi studiul exista, încă un proiect tehnic de execuţie, deşi proiectul tehnic de execuţie exista şi pentru care vom plăti 40.000 de lei, probabil, este ca să ne acoperim de hârtii. Şi să cheltuim nişte bani pe un studiu care s-a făcut la un moment dat. Această staţie a funcţionat atâta vreme şi ne-a venit nouă, prin anii ’90, s-o demontăm. Dar asta este altă discuţie. Şi nu numai s-o demontăm, dar să retrocedăm şi pământurile acelea, care sunt în albia majoră a Râului Târgului.”, a răscolit Iustinian Stănescu un trecut care nu mai poate fi îndreptat.
Dacă documentaţia este gata, cum a dat de veste primarul-surogat, atunci, n-are motive ca să întârzie şedinţa de îndată, pentru a o aproba şi a trece la execuţia lucrării. E greu de spus dacă Ţâroiu, devenit alergic la subiectul apei, va fi cel care o va inaugura.