Momente de excepţie pe Stadionul Municipal
Cel mai important eveniment fotbalistic al anului din Câmpulung a avut loc, joi, pe Stadionul Municipal. Fotbaliştii care au făcut istorie pentru echipa câmpulungeană s-au întâlnit pentru un meci amical de vis. Jucătorii care au promovat şi au menţinut formaţia în liga secundă a fotbalului românesc au jucat un meci amical cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la barajul de promovare, împotriva celor de la ICIM Braşov. Aproximativ 2.000 de musceleni au aplaudat din tribune fostele glorii ale lui ARO Câmpulung.
Peste 2.000 de musceleni au aplaudat fostele glorii ale lui ARO Câmpulung
Mult aşteptata „Gală a Fotbalului Muscelean” s-a consumat joi, când cei mai buni fotbalişti care au făcut istorie pentru ARO Câmpulung s-au întâlnit, pe Stadionul Municipal, pentru a sărbători 20 de ani de la promovarea echipei în Divizia B. Evenimentul a fost organizat de Constantin „Ţil” Popescu, fost preşedinte al grupării muscelene, şi a fost cuprins în programul Zilelor Câmpulungului, fiind un adevărat succes. La iniţiativa organizatorilor au răspuns prezent peste 30 de fotbalişti din mai multe generaţii, care, după ce au plecat de la ARO, au jucat la cele mai mari echipe din ţară, dar şi în străinătate. Printre cei prezenţi la această acţiune s-au regăsit Cornel Mihart, Sergiu Coman, Remus Safta, Ovidiu Ceclan, Ionuţ Bălan, Iulian Tameş, Sabin Ciurea, Iordan Eftimie, Viorel Moiceanu, Ionuţ Badea, Alexandru Popovici, Jean Gorgonaru, Nicuşor Ceapraz, antrenorul Ionel Augustin, Alexandru Popovici, Marius Pleş, Sorin Bucuroaia, Vasile Stan, Aurel Ancuţa, Liviu Hapaină, Bogdan Stoica, Iulian Preda, Marius Cumpănaşu, Marius Axinciuc, Cristi Constantin, Ionuţ Bădescu, Alin Durdun, Vali Ştefănică, Gică Butoiu, Claudiu Mutu, Dorin Isac, Emanuel Moldoveanu, Gabi Ioniţă, Robert Craioveanu, Petre Gheorghe. La eveniment, în calitate de invitaţi, au participat Gica Dobrin, soţia regretatului Gicu Dobrin şi fiul acestuia, Dănuţ. Fostul mare jucător şi antrenor s-a aflat pe banca lui ARO Câmpulung, alături de un alt regretat, Ion Oblemenco, la promovarea în Divizia B.
Muscelenii au arătat încă o dată că iubesc sportul rege şi au venit în număr mare la stadion pentru a-i vedea pe viu pe cei care au făcut istorie şi le-au adus atât de multe bucurii. Peste 2.000 de spectatori au fost în tribune, iar printre aceştia s-au numărat şi personalităţi locale, precum viceprimarul-primar, Liviu Ţâroiu, consilierul cu atribuţii de viceprimar Bogdan David, generalul Nicolae Popescu, fostul primar Gheorghe Oancea, consilierii locali Ionel State, Lucian Ionescu, Iustinian Stănescu, Marian Ciobanu, Ion Dumitraşcu, Cristi Creţu, Constantin Chiţulescu, consilierii judeţeni Mihai Vasilescu, Gheorghe Sârbu, deputatul Gheorghe Marin, secretarul PNL Argeş, Manuel Tică, preşedintele PNL Argeş, Dănuţ Bica, primarul de la Mioarele, Damian Poştoacă, primarul de la Stoeneşti, Paul Marin, directorul Colegiului „Dinicu Golescu”, Petre Parghel, directorul Grupului Şcolar Construcţii Auto Câmpulung, Stelian Anastasie, artistul Thury Ştefan, şeful Poliţiei Locale, Auraş Ghiţă, managerul Spitalului Municipal, Grigore Stănescu, directorul Serviciului de Asistenţă Socială, Cătălin Bădiţa, directorul Pieţe Servicii Comunitare Muscel, Ionel Vlădescu, directorul Bazinului de Înot, Minu Năstase, şeful de serviciu fiscal în cadrul Finanţelor Publice Argeş, Gheorghe Banzea, comandantul Bazei de Instruire CBRN, colonelul Ilie Bălan, comandantul Detaşamentului de Pompieri, Cristian Bărbulescu, comandantul Detaşamentului de Jandarmi, Viorel Duculescu, şeful Biroului Ordine Publică Câmpulung, comisarul Aliodor Duţă.
Fotbaliştii, emoţionaţi în faţa spectatorilor
Pentru tot ce au făcut pentru fotbalul din Câmpulung, fotbaliştii au primit câte o diplomă, un tricou şi o medalie. Fostele glorii s-au arătat emoţionate de eveniment şi au rămas fără cuvinte când spectatorii le strigau numele. „Sunt foarte emoţionat şi îmi este greu să îmi găsesc cuvintele după ce m-am întâlnit cu foştii mei elevi. Mă simt şi eu muscelean, pentru că am stat cinci ani aici. Am construit o frumoasă echipă şi am avut o puternică susţinere din partea muscelenilor. Rezultatele le-am obţinut împreună. Voi răspunde prezent şi de acum încolo la asemenea iniţiative, pentru că aici am petrecut o perioadă frumoasă din viaţă.”, a spus în cadrul galei Ionel Augustin, fost antrenor la ARO şi mare jucător la Dinamo. Prezent a fost şi actualul antrenor secund al echipei naţionale, Ionuţ Badea, care abia şi-a putut stăpâni emoţiile. “Aici am stat o bună perioadă a vieţii mele şi vreau să îi mulţumesc domnului Ţil Popescu. El mi-a întins o mână de ajutor la nevoie. Fotbalul ar trebui să devină un fenomen social, pentru că numai aşa putem creşte în valoare şi putem forma o echipă puternică.”, a spus antrenorul echipei naţionale.
Municipalitatea a ţinut un moment de reculegere pentru Gicu Dobrin, Ion Oblemenco, Nicolae Tănăsescu, portarul Laurenţiu Heroiu şi Gil Cotescu, personalităţi cu care echipa a promovat, dar care au părăsit această lume. La pauză a urmat o nouă festivitate de premiere, primind medalii şi diplome foşti fotbalişti musceleni, mai în vârstă, care au jucat la ARO înainte de barajul de la Ploieşti. Alt invitat de onoare a fost Ilie Bărbulescu, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua. Lovitura de începere a întâlnirii a fost dată de Gica Dobrin, ovaţionată de publicul muscelean. Lotul prezent la această acţiune a fost împărţit în două echipe, care au intrat pe teren hotărâte să facă spectacol. Scorul nu a contat pentru nimeni, pentru că cei prezenţi în tribune voiau să îi vadă încă o dată jucând pe fotbaliştii Generaţiei de Aur a echipei ARO Câmpulung. Şi brigada de arbitri s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, AJF Argeş delegând numai arbitri de Liga I. Centralii Cătălin Popa şi Iulian Călin, dar şi asistenţii George Neacşu şi Romică Bârdeş nu au mai fost la fel de exigenţi ca în meciurile oficiale. După fluierul de final, spectacolul s-a mutat la Restaurantul „Ciobănaşu”, unde fostele glorii au petrecut până spre dimineaţă.