Îmbrăcarea cu însuşirile Domnului Hristos
În Coloseni 3.12, apostolul dă îndemnul să ne îmbrăcăm cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare. Mai înainte, spusese: „V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi … şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou”. Coloseni 3 a fost numit de mulţi „garderoba lui Dumnezeu”, în care se află însuşirile Domnului Isus Hristos, văzute la cel credincios ca o haină care-l îmbracă. Hainele sunt gata, trebuie doar să le iei şi să le îmbraci.
Cuvintele acestea nu sunt însă pentru cine nu L-a primit pe Domnul Isus. Nu suntem aşa de reduşi la minte încât să cerem cuiva să ducă o astfel de viaţă fără Domnul Isus. Stejarul poartă în timpul iernii o mulţime de frunze uscate. Cine ar fi fără minte şi-ar pune în gând să le culeagă una câte una, ca să poată creşte altele noi. Cine însă este cu mintea întreagă ştie că, atunci când va veni primăvara şi vor începe să dea mugurii, frunzele uscate cad singure. Degeaba v-ar cere cineva să aveţi această îmbrăcăminte, dacă nu aveţi mai întâi o viaţă nouă în dumneavoastră.
Toată îmbrăcămintea aceasta este desăvârşită în Domnul Isus, dar trebuie să fie şi în oricare credincios, ieşind dinăuntru în afară, căci „din inimă ies izvoarele vieţii”. Trăind în adunare, noi ne cunoaştem. Dacă mi-ar fi în gând să rămân în păcatele mele, n-aş stărui să fac parte dintr-o adunare. „Dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Cu aceste cuvinte se închide gura oricui este pornit să se plângă de unul sau de altul. De câte ori să iert? De 70 de ori câte 7, ceea ce înseamnă că întotdeauna să fiu gata să iert. Cineva spunea: „O iert pe soacra mea, dar să n-o văd nici la moartea mea”. La moarte, cum o să mai vezi? Acestea sunt vorbe din lume, ele n-au ce căuta pe tărâmul evangheliei. Dar cum ne-a iertat Domnul Isus pe noi? El nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre, nu ni le mai pune în faţă: „Ştii tu de ce te-am iertat?”. Dacă ar face aşa, n-am avea mângâiere. Dumnezeu însă spune: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile voastre”. Dacă şi noi am iertat ceva, să nu le amintim mereu: „Ştii ce mi-ai făcut!”. Domnul Dumnezeu, când iartă, uită. Dacă nu le amintim, şi noi le vom uita; dacă însă le amintim mereu, ele îşi adâncesc rădăcinile în suflet. Când îţi vine amintirea acelei greşeli, alung-o de la tine, îndreaptă-te spre Dumnezeu: „Doamne, alungă de la mine astfel de gânduri! Am iertat şi iertat să fie şi înaintea Ta!”. „Dar, mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3.14). Parcă am avea aici un şir de pietre scumpe dintre cele mai frumoase. Dragostea pe toate le face deosebit de frumoase. Dacă ea lipseşte, atunci şi celelalte rămân izolate şi nu mai sunt aşa de valoroase. Un om poate să fie bun din fire, dar bunătatea aceasta poate să degenereze în slăbiciune. Altul poate să fie blând din fire, dar blândeţea aceasta poate să degenereze în păcat, în nepăsare. Dragostea este motorul vieţii creştine. Dacă motorul nu merge, maşina stă pe loc, oricât de bună ar fi ea în celelalte părţi ale ei. În inima care s-a deschis pentru Domnul Isus se toarnă dragoste de la Dumnezeu. Din fire, noi suntem egoişti. Dragostea se toarnă deci de sus, nu este lucrată de cel credincios. Odată turnată, ea va fi pusă în practică în cercuri tot mai largi. Roada adusă de o inimă nouă. Unele spice au câte o sută de boabe, sunt mari şi frumoase. Aceştia sunt oamenii care strălucesc ca stelele în împărăţia lui Dumnezeu, oameni ca Pavel şi alţii, predaţi în totul Domnului Isus. Atâta roadă şi binecuvântare a dat Dumnezeu prin Pavel, încât ea a rămas până în zilele noastre. Viaţa acestor oameni a fost o viaţă frumoasă, lucrarea lor a fost binecuvântată, şi mii de suflete au fost aduse la Domnul Isus prin ei. Veşnicia va descoperi lucruri mari şi minunate. Acolo, în veşnicie, se va vedea cum a lucrat fiecare şi cum l-a binecuvântat Dumnezeu. Cei care aduc numai treizeci sau şaizeci de boabe sunt mai mici. Ei sunt oameni care au viaţă din Dumnezeu, curată şi frumoasă. Lucrarea lor este şi ea frumoasă, deşi mai mică. Şi ei Îl preamăresc pe Dumnezeu. Ceata celor mai mici este cea mai numeroasă şi îi stă bine fiecărui credincios să se numere în numărul celor mai de pe urmă. Aşa cere smerenia, această podoabă rară. Prin ei, prin aceşti necunoscuţi şi nebăgaţi în seamă, Numele Domnului Toate spre slava lui Dumnezeu. „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10.31). Versetul acesta se întâlneşte des pe buzele credinciosului. Mâncăm şi bem pentru slava lui Dumnezeu când Îi mulţumim pentru acestea şi rămânem în marginile însemnate nouă de Dumnezeu în ce priveşte mâncarea şi băutura, munca şi odihna, vorbirea şi tăcerea, bucuria şi suferinţa, rugăciunea şi cântarea, alegerea unei ocupaţii şi căsătoria, în sfârşit viaţa toată şi moartea. Prin toate să fie slăvit Dumnezeu. Scopul vieţii Domnului Hristos a fost să-L slăvească pe Tatăl din cer. Acelaşi scop îl avem şi noi.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel