Dacia CN, făcută de un tinichigiu, care şi-a modificat maşina lui
Ion Dorcioman a fost ferit de incidente majore la volan, cât timp şi-a desfăşurat munca de pilot de încercări. În schimb, defecte în funcţionarea automobilului testat apăreau în permanenţă pe parcurs, dar şoferii le sesizau în caietul de bord, pe care îl avea în dotare fiecare maşină. În acest caiet de bord erau consemnate toate observaţiile şoferilor, pornind de la 0 kilometri, până la încheierea programului de încercări. „Noi am făcut acolo (n.r. la Putna, zona aleasă pentru probele cu Renault 12 – Dacia 1300) încercări de ansamblu. Sunt mai multe tipuri de încercări. Sunt încercări la purtător, adică încredinţezi maşina unui om care ştie să conducă şi el o exploatează ca orice proprietar de autoturism. El o foloseşte un anumit număr de kilometri şi, dacă are de sesizat ceva, sesizează. Apoi sunt probele de anduranţă, nişte probe dure, pe durata cărora noi căutam să găsim cât mai multe inconveniente, ca să scoatem maşina cât mai ieftină de la ei. De exemplu, când a fost adusă, maşina nu avea scuturi, nici la rezervor, nici la baia de ulei. Am urmărit un drum pe care fusese băgat grederul, am dat tare şi am spart şi baia, şi rezervorul. Au dat telefon la Paris şi, în două zile, aveam scuturile. Francezii le aveau pregătite, dar nu voiau să le mai pună şi pe acestea, pentru a avea costuri de fabricaţie cât mai mici.”, a povestit Ion Dorcioman cum au fost dotate cu scuturi primele Dacii 1300 aduse în România.
La fel ca ARO, şi Dacia a avut comenzi speciale, care au fost realizate în cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectări pentru Autoturisme Piteşti. Motoarele erau, bineînţeles, aduse din afară şi, în plus, maşina pentru care cumpărătorii ridicau pretenţii era supusă unei serii de îmbunătăţiri. Automobilele Dacia executate pentru Nicolae Ceauşescu reprezentau, practic, definiţia expresiei „maşină specială”, fiind realizate impecabil, având în vedere cine era destinatarul. „Când am realizat Dacia CN – CN1 – eu i-am prezentat-o lui Ceauşescu, la Bucureşti. Maşina asta a fost făcută de un tinichigiu. El şi-a modificat maşina lui şi a văzut-o directorul. Ne-am dus cu ea la Bucureşti şi Ceauşescu a zis: „Nu-mi place, mai tăiaţi de aici! Atât.” Nu i-a plăcut spatele. A arătat cu mâinile cât să fie tăiat din maşină. În două săptămâni, a trebuit să tăiem tot spatele şi să modificăm după ordinul lui Ceauşescu. Când ne-am dus cu maşina refăcută, a măsurat-o cu şipca! „Da, a zis el. Nu este loc suficient în spate.” I s-a părut lui că sunt pernele înghesuite, că este cam mică distanţa între perna din faţă şi spătarul din spate. Ne-a cerut să modificăm şi scaunul. L-am modificat, ce era să facem?! L-am modificat până l-am adus în parametrii impuşi de el. Când a văzut-o din nou, ne-a spus: „Băgaţi-o în fabricaţia de serie.”, a relatat acesta istorioara începuturilor Dacia CN, transformată la dorinţa conducătorului iubit, până când acesta a fost mulţumit.
Primul model de Volkswagen Golf a fost inspirat de primul prototip creat la Dacia
Alt produs inedit: primul prototip realizat la Dacia l-a reprezentat o maşină cu motor transversal, care a apărut pe piaţă, mai târziu, produsă de nemţi sub numele Volkswagen Golf. Motivul pentru care un automobil creat la Colibaşi a fost fabricat de compania germană, motiv dezvăluit de Ion Dorcioman, l-a constituit următoarea întâmplare: „Volkswagen Golf a fost făcut de noi. Un inginer de la Dacia a fugit în Germania… şi l-au scos nemţii. Golf 1.”, ne mai spunea Ion Dorcioman. Motorul transversal a fost folosit la Renault 11 – Dacia Nova. „Noi am făcut şase, şapte, chiar opt prototipuri. Când a venit la noi, odată, Dăscălescu (n.r. Constantin Dăscălescu, primul ministru al României)… într-un fel, ne-a jignit. A zis: „Ce faceţi aici? Vă desfiinţăm! N-aţi făcut nimic!” Înainte de a-l primi la uzină pe înaltul oficial, directorul, care ştia că Ion Dorcioman are suficient tupeu încât să vorbească pe şleau în faţa liderului comunist, l-a avertizat: „Nea Ioane, să nu faci vreo prostie!” „Să vedem ce vrea să ne spună.”, „a lăsat-o în coadă de peşte” musceleanul. „Când l-am auzit, mi-au sărit capacele. Mai ales când am văzut că n-are nimeni curajul răspunderii, m-am ridicat, m-am înscris la cuvânt şi am început: „Nu ştiu cine este dânsul.”, am zis, deşi îl cunoşteam. „Dar aruncă cu noroi în munca unui colectiv de oameni. O să vă dovedesc cu maşinile pe care le-am făcut.” „Şi de ce nu le-aţi produs?”, a întrebat Dăscălescu. „Nu le-am produs, pentru că nu mai plecau domnii directori la Paris, o dată sau de două ori pe săptămână.” „E prima dată când are curaj cineva să vorbească deschis.” „Cu o şurubelniţă, cu un patent şi două chei în buzunar, eu îmi câştig pâinea prin parcare. N-am nevoie de altceva. Stăpânesc foarte bine meseria. Dar avem şase-şapte prototipuri făcute pe genunchi, foarte greu. Le-am omologat, dar nu le-am putut băga în fabricaţia de serie, pentru că n-au vrut directorii.”, şi-a dat drumul la gură Ion Dorcioman.
Unul dintre prototipurile la care se referea acesta era inspirat de Simca. Altul de Renault 11, care, într-un final, a şi fost realizat. „De curiozitate, să veniţi, după ce se încheie şedinţa, să vedeţi că avem un gropar, care este tapiţerul nostru. El face o prelată şi le îngroapă.”, şi-a continuat musceleanul discursul în faţa lui Constantin Dăscălescu. „O maşină în faza de prototip costa enorm. Orice piesă pentru ea era unicat. Câte probe şi câte modificări se făceau, în funcţie de rezultatul pe care îl dădea gândirea respectivă! Era o legătură proiectant – executant – încercător, care trebuiau să colaboreze, pentru că nu se putea altfel. Eu mă duceam la proiectant şi-i sesizam ceva în neregulă. Cei care erau interesaţi verificau. Alţii respingeau categoric reclamaţia şi spuneau că n-are cum să nu meargă, sub pretextul că au copiat o anumită maşină. Şi dacă la ei merge, la noi de ce să nu meargă?! Nişte treburi absurde! El stătea cu cafeaua pe masă, mai trăgea două linii şi căsca de somn, că n-avea activitate.”, relata Ion Dorcioman despre piedicile de care se lovea la serviciu.
Revenind la episodul cu Dăscălescu, în momentul în care a văzut prototipurile, acesta a exclamat: „Ce maşini frumoase!” „Sunt făcute cu mare greutate de patru tinichigii pe care îi avem. Bat milioane de lovituri de ciocan, ca să scoatem maşina în acest fel.” A fost scandal mare atunci. Au fost concediaţi mulţi ingineri.”, afirma acesta. Urmarea: autoturismul care avea să ia denumirea Dacia Nova a intrat în teste şi, după câţiva ani, şi în fabricaţie.
Patru ani, cât au durat încercările cu Dacia Nova, a lucrat numai schimbul III
Dacia Nova a copiat Renault 11. „Prima dată, am vrut să facem Renault 5. Ceauşescu ţinea neapărat la o maşină de mic litraj.”, a început Ion Dorcioman relatarea episodului „Dacia Nova”, care pentru el, ca pilot de încercări cu prototipul automobilului care a făcut istorie, a durat patru ani de teste. Înainte de asta, s-au întreprins probe cu Citroën (Ami8), care avea motor de tip boxer, cu doi cilindri, la 600 cmc. „Dar n-avea performanţe şi consuma mai mult decât Dacia. Am mers în tandem. Am făcut probe împreună cu cei de la Citroën. Căutau să ne păcălească, dar, într-un final, i-am păcălit noi. Mergeam eu cu Dacia, celălalt cu Citroën-ul. Apoi am schimbat, el cu Dacia, eu cu Citroën-ul. Am prins un drum de ţară, pe la Căldăraru, l-am lăsat să se ducă înainte şi am început să iau grămezile de piatră. Am trecut peste grămezi până când s-a rupt pavilionul. S-a mirat şi el: „N-am văzut o asemenea spărtură! Nu ni s-a întâmplat nici în Africa!” O suspensie foarte bună! Dar consumul a ieşit mai mare decât cel al Daciei. Până la urmă, l-au făcut pe cel de patru cilindri. Din primele s-au executat câteva, dar… n-au dat randament. Era în două uşi… multe lucruri care erau incomode. „Dă-te tu jos, ca să mă urc eu.” Plus spaţiul mic, căci maşina era mai mică, dar consumul era acelaşi. Ceea ce urmăream noi n-am realizat. Şi am făcut Dacia Nova.”, a continuat relatarea sa.
Timp de patru ani, cât a durat omologarea automobilului Dacia Nova, acesta a lucrat numai schimbul III, fiindcă îl rula mai mult noaptea, iar, dacă ieşea cu el ziua pe drumurile patriei, evident că era mascat. Consătenii săi de la Coteşti îşi aduc aminte şi acum ce uimire şi plăcere, totodată, le-a produs vederea noului model Dacia, fiindcă Ion Dorcioman îl mai aducea şi pe acasă. „Obişnuiţi cu celelalte maşini pe care le-au abandonat, oamenii noştri din Institut n-au dat importanţa cuvenită şi ne-am trezit, la un moment dat, când a fost introdusă în fabricaţia de serie şi s-au realizat primele 50 de maşini, că se rupea una, alta.”, povestea Ion Dorcioman despre greutăţile întâmpinate cu Dacia Nova. Se rupeau eşapamentul, pasajele de spate, tăblăria „făcută pe genunchi” fiind problema principală. „Vă daţi seama că se pilea mult la prototip. Dar la maşinile de serie se făcea pe matriţe, nu trebuia să se mai întâmple acest lucru.”, a adăugat el.
Inginerul care era şeful programului, împreună cu Ion Dorcioman, pilotul de încercări pentru Dacia Nova, i-a avertizat pe colegi să acorde atenţie, pentru că nu se putea continua în aceeaşi manieră. Răspunsul primit de cei doi care s-au chinuit cu omologarea îi năucea: „E şi asta moartă ca şi celelalte.” Însă „maşina moartă” Dacia Nova a revoluţionat, la timpul ei, conceptul de Dacia.
Probleme grave, după ce Dacia Nova a fost introdusă în fabricaţia de serie
În prima cursă efectuată de Ion Dorcioman, împreună cu un coleg, cu Dacia Nova, a pierdut o roată de pe partea stângă. Când să iasă din Mioveni şi să meargă pe traseu, spre Râul Doamnei – traseul de 70-80 de kilometri ţinea până în adâncul Văii Rele, pe drum de macadam – într-un viraj, spre ieşire la Bemo, roata a sărit. Ion Dorcioman a simţit imediat incidentul, nu şi colegul, care a exclamat: „Uite o roată înaintea noastră!” „E roata noastră, de pe partea stângă a maşinii!” Ce s-a întâmplat? Ziua, cei din fabrică o măsurau, iar, noaptea, veneam şi făceam inspecţia generală, să văd dacă există defecţiuni pe undeva. Şi tot ce aveam de obiectat scriam în caiet. Ei au măsurat şi au strâns roata greşit. Au luat alte prezoane care erau sficuite. Ei au strâns-o, dar, cum a dat în primul şoc, au şi azvârlit-o afară. Nu mai aveau filet ca lumea. În sfârşit, am spus rezerva şi mi-am continuat drumul.” Fără coleg, care a abandonat călătoria de probă când nici nu începuse bine.
După patru ani de teste, Dacia Nova a intrat în fabricaţia de serie. Atunci, au început belelele. Cine au fost luaţi la întrebări? Şeful de program, inginerul Dejanu, şi pilotul, care au fost chemaţi la directorul Constantin Stroe. „Măi Dorciomane, ce-aţi făcut cu maşina asta?!” “Am făcut probe, domnul director.” „Ce probe aţi făcut, mă, când maşina e varză?!”
În acel moment, pilotul i-a arătat directorului caietul de bord: „Din prima zi, am semnalat toate aceste defecte de funcţionare ale maşinii.” Patru-cinci ingineri au fost puşi să demisioneze pentru faptul că au ignorat inconvenientele sesizate. „I s-au adus îmbunătăţiri, mai încoace i s-a pus grupul motopropulsor franţuzesc, care era diferit de al nostru. Maşina ar fi fost foarte bună, dacă se mergea cu ea mai departe. Dar maşinile se schimbă. În ziua de astăzi, un tip de maşină îmbătrâneşte foarte repede.”, a încheiat musceleanul din Coteşti.