Încuiat, părăsit, dispărut, PNŢCD are nevoie de o placă comemorativă
Probabil că demersul „Daţi un leu cu folos, pentru sediu de partid puturos!” ar fi trebuit să sară peste filiala locală a PNŢCD, despre care nu s-a mai ştiut nimic din 2012, când a avut loc Şcoala de Vară „Ion Mihalache”, penultima ediţie la care s-a auzit vocea ţărăniştilor din municipiu. Ultimul eveniment despre care, altădată, se relata la nivel naţional, datorită notorietăţii politicienilor care onorau cu prezenţa lor manifestarea, s-a ţinut în 2014, fără nicio implicare ori sprijin din partea reprezentanţilor locali. O acţiune tradiţională, care reunea la Câmpulung notabilităţile PNŢCD şi puzderie de presă naţională, a căzut în derizoriu pe fondul prăbuşirii partidului şi al îndepărtării electoratului de o formaţiune istorică. Adăugăm reţetei eşecului perpetuării unui eveniment găzduit nu întâmplător de Muscel şi Câmpulung delăsarea politicienilor din judeţ şi municipiu de salvare măcar a numelui şi trecutului partidului. Poate că nici anul trecut nu s-ar fi organizat Şcoala de Vară – ce a mai rămas din ea – dacă nostalgicii n-ar fi simţit datoria de a-i cinsti amintirea marelui lider Corneliu Coposu, de la a cărui naştere s-au împlinit, în 2014, o sută de ani. Aşadar, după o pauză de doi ani, la proporţii incomparabil mai reduse decât acţiunea din anul electoral, Şcoala de Vară „Ion Mihalache”, de organizarea căreia s-au ocupat câţiva adepţi ai doctrinei ţărăniste de la Bucureşti, a adunat o mână de oameni, care au venit în Muscel ca în excursie. Fără un anunţ prealabil, fără conferinţă de presă, turiştii PNŢCD-işti sosiţi în Muscel ca să se plimbe, să vadă mănăstirile şi obiectivele naturale, precum Peştera Dâmbovicioara, n-au avut nicio legătură cu ceea ce a însemnat, ani la rând, Şcoala de Vară „Ion Mihalache” pentru politica românească şi chiar istoria recentă a României. Ce a rămas din PNŢCD Câmpulung, care, aşa cum am precizat, n-a avut nicio treabă cu evenimentul, pe care, altădată, îl pregătea? O tăblie cojită deasupra unui gang mai mereu încuiat, cu excepţia zilelor în care are program Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Câmpulung.
Sediul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat Câmpulung a funcţionat – nu cunoaştem dacă defunctul partid mai are la dispoziţie spaţiul cu pricina – într-o casă de pe bulevard, un fost imobil naţionalizat, aflat în rând cu Magazinul „Rândunica”. În curtea respectivă se ajunge străbătând un gang prevăzut cu nişte porţi metalice încuiate cu un lacăt sănătos. Şi să vrei să te interesezi de soarta PNŢCD, n-ai unde. Ajuns în dreptul gangului, te uiţi, vorba aceea, ca viţelul la poarta nouă. Grilajul, departe de a fi nou, opreşte înaintarea oricui interesat să ceară câteva relaţii despre formaţiunea politică în cauză. Singurul program afişat pe un panou legat de gardul metalic este al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Subfiliala Câmpulung, care are „relaţii cu publicul” miercurea şi vinerea, între orele 9.00-13.00.
Deasupra gangului, un umil vestigiu PNŢCD-ist aminteşte de existenţa la Câmpulung a unuia dintre cele mai reprezentative partide româneşti, renăscute după Revoluţie. Pe fondul albastru murdar, pe care praful s-a întărit, de când n-a mai fost şters, autocolantul din care au fost realizate denumirea organizaţiei, sigla şi tricolorul s-a scorojit din cauza vechimii. Nu va mai trece mult până se va dezlipi complet şi va dispărea cu totul, aşa cum a dispărut însăşi formaţiunea căreia îi servea pancarta. Un tricolor ar fi fost prea mult pentru partidul care a dat cele mai mari nume ale politicii româneşti, care – câmpulungenii şi muscelenii ar trebui să ştie – au avut legături cu zona noastră.
Ion Mihalache, fondatorul Partidului Ţărănesc, a fost şeful primei promoţii care a absolvit Şcoala Normală la Câmpulung, în 1901. Iar ilustrul om politic Corneliu Coposu, care a şi venit la Câmpulung după Revoluţie, când s-a constituit filiala locală a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin, fiind primit de un puhoi de lume, ca la miting, la „Dinicu Golescu”, credea cu străşnicie că: „Muscelenii au dreptul la judeţul lor”.
Cum mare lucru nu putem face pentru „rămăşiţele” PNŢCD-iste, dacă ele mai există, vom rezerva din donaţiile care continuă să vină la sediul redacţiei o felie şi ţărăniştilor. Nu pentru că e cineva care crede în renaşterea lor în primăvara lui 2016, când vor suna din nou în târg trâmbiţele de campanie, ci pentru că s-ar cuveni, în locul tăbliei sărăcăcioase cu denumirea ferfeniţită, o placă comemorativă. Dacă doriţi să sprijiniţi demersul iniţiat pentru politicieni – mulţi, aceiaşi de acum 20 de ani, când Câmpulungul arăta mai bine decât în prezent – vă aşteptăm cu donaţii în valoare de minimum un leu de persoană, ca să-i ajutăm să prezinte electoratului un sediu îngrijit măcar la exterior. Până acum, s-au strâns 48 de lei, pe care îi vom împărţi partidelor dornice să se reabiliteze.