09/11/2024

Film artistic-documentar, realizat în Munţii Muscelului, lansat la Emil Hagi

Duminică, 10 mai 2015, a avut loc, la Centrul Cultural Apa Sărată, lansarea filmului Caravana Armânească (Cârvanea Armâneascâ), cu sprijinul Asociaţiei Multiculturale „Nicu Hagi” şi al Asociaţiei Culturale Armâneşti din Bucureşti. Filmul a fost realizat la Câmpulung, prin Munţii Muscelului, şi conţine câteva secvenţe şi din Bucureşti. Filmările pentru realizarea acestei producţii artistic-documentare au durat aproximativ un an. Actorii din această peliculă nu sunt  profesionişti, ci amatori, vârstele lor fiind cuprinse între 3 şi 80 de ani, dar regizorul a fost mulţumit de cum au decurs lucrurile. Acţiunea filmului prezintă oamenilor tradiţiile, obiceiurile şi meseriile pe care aromânii le aveau cu mulţi ani în urmă, una dintre îndeletnicirile de bază ale acestora fiind transportul de marfă cu calul şi cu căruţa, ceea ce numesc ei „Caravana Armânească”.
    „Cu toate că noi, aromânii, nu avem o ţară a noastră, tradiţiile ni le-am păstrat şi vrem să le ducem mai departe. Vrem ca urmaşii noştri să ne ducă tradiţiile mai departe şi să se mândrească cu ele. De aici a pornit ideea acestui film. Eu am venit din Macedonia cu o mare dorinţă de a realiza acest film şi am ales acest oraş încă din momentul în care am ajuns aici pentru prima dată, deoarece m-au fascinat munţii şi am fost foarte uimit de peisajele minunate pe care le-am găsit aici. Câmpulungul are munţi, dealuri, oameni primitori şi, din prima clipă când am ajuns, mi-am dat seama că este locul ideal pentru realizarea acestui film.”, ne-a declarat regizorul Pero Tsatsa.
    Prin scenele realizate, regizorul a dorit să arate diferenţele şi asemănările vremurilor trecute şi ale celor prezente. Ideea filmului a fost aceea de a le aduce la cunoştinţă tinerilor români şi aromâni valorile, tradiţia şi cultura neamului lor. „Filmul pentru mine a fost ca un vis. Ceea ce vrem să arătăm prin acest film sunt tradiţiile şi vrem să îi învăţăm şi să le arătăm cum erau aromânii pe vremuri. Vrem ca urmaşii noştri să ne ducă tradiţiile mai departe şi să se mândrească cu ele. Din film fac parte prietenii, rudele, copiii care, mai târziu, vor arăta ceea ce am vrut noi să scoatem în evidenţă cu acest film. Vrem să arătăm viaţa omului care transporta marfă cu calul şi cu căruţa. Aceasta era tradiţia noastră. Aceasta era principala noastră ocupaţie. Să ne ducem cu căruţele, să facem schimb de marfă, să facem negustorie, inclusiv în ţări străine”. Filmul urmează să fie promovat, deocamdată, la Bucureşti, Constanţa şi Sibiu, dar regizorul Pero Tsatsa doreşte ca producţia să depăşească graniţele ţării. „Aveam mari emoţii pentru lansarea acestui film, dar, la sfârşit, când am văzut reacţia oamenilor, am fost extrem de mulţumit, deoarece am observat că le-a plăcut şi că munca noastră este apreciată”, ne-a spus regizorul. Pentru realizarea acestui proiect au depus efort aproximativ 70 de persoane, iar, pe viitor, actorii, împreună cu regizorul, doresc să mai realizeze astfel de proiecte, care să ajute la dezvăluirea tradiţiilor aromâne, pentru a le face cunoscute în întreaga lume. Emil Hagi a fost unul dintre actori şi ne-a dezvăluit faptul că este foarte bucuros că a putut face parte dintr-un asemenea proiect şi că el o să sprijine, de fiecare dată când are ocazia, astfel de iniţiative. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!