„Ce să facem ca să aducem lumea în sala de spectacol?”, ne întreba, acum câteva zile, Liviu Iana, îngrijorat că lumea şi-a pierdut obiceiul de a veni la concerte, fie de muzică populară, fie de muzică uşoară ori divertisment, într-un spaţiu închis, cum este Clubul ARO. De altfel, de dinainte de ’89, a rămas singura sală de spectacole din Câmpulung şi, ca să se enerveze încă o dată cei alergici la ARO, o să spun că, dacă nu era Naghi, n-o aveam nici pe asta. Ce-i drept, în aceste timpuri, în care dezinteresul faţă de tot ce se întâmplă în jurul nostru, exceptând ce face vecina/vecinul şi cu ne umplem burţile, probabil că nici nu era nevoie de un spaţiu în interiorul căruia publicul să se binedispună cu muzică bună şi artişti cu notorietate naţională. Am constatat, încă o dată, că nici cu intrarea liberă, nici cu interpreţi care apar la posturile naţionale de televiziune, foarte cunoscuţi, îndrăgiţi, adulaţi, pe câmpulungean nu-l scoţi din casă.
Joi şi vineri, în Săptămâna Luminată (pus bine după Paşte), s-a ţinut Festivalul „Sus la munte, la Muscel”, organizat şi de data asta impecabil. Lumea avea ce vedea. Copii şi tineri cu voci îngereşti, îmbrăcaţi în costume nemaipomenit de frumoase, care au cântat live, cu şi fără orchestră, nişte melodii tulburătoare de lăcrimau bolovanii târgului. Apoi au făcut spectacol vedete ale folclorului românesc, care nu vin degeaba la concerte, emisiuni, nunţi şi alte petreceri. Aţi fi putut să-i vedeţi şi să-i ascultaţi fără să plătiţi un leu, dar comoditatea a învins o plimbare în aer liber, într-o zi de vară, din Grui ori Vişoi, până în centru. Este mai la îndemână telecomanda, cu care muţi pe postul TV local, care a transmis în direct spectacolul. Oferindu-i telespectatorului şansa de a urmări evenimentul de acasă, prăvălit pe canapea, cu farfuria cu ultimele coaste de miel alături, nu-şi are rost întrebarea directorului festivalului, care, în prima seară, s-a ţinut cu sala goală. Cine este de vină că omul nu mai este atras de un lucru pe care, înainte de Revoluţie, îl practica cu periodicitatea unui ritual?
1.Spectacolele se ţin cu o frecvenţă care a făcut ca publicul de altădată să uite până şi drumul la Clubul ARO. În anii comunismului, nu era nimic anormal să-i vezi pe scena de la Câmpulung pe Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Cotabiţă, Laurenţiu Cazan, Marina Scupra, Ileana şipoteanu… ce vedeai la tv, în transmisiunile Festivalului de la Mamaia, sau la „Album duminical”, sau în spectacolele de varietăţi de Revelion, vedeai în concert şi la Câmpulung. Iar sala de spectacol dădea pe afară de public, care venea de bună voie, nu adus cu forţa, ca la şedinţele de partid.
2.O să spuneţi că, atunci, lumea n-avea la ce să se uite la televizor şi, de aceea, venea buluc la spectacole. Acum la ce vă uitaţi?! La cele 50 de accidente terifiante, sinucideri şi crime zilnice? Lătrăturile politice zi şi noapte? Distracţiile bogătanilor? Al doilea motiv al abandonării unui spectacol bun, urmărit alături de concitadini, îl reprezintă „lăturile” televizate, care i-au făcut pe oameni să piardă complet noţiunea calităţii.
3.Câmpulungenii au fost „dresaţi” în ultimii 11 ani cu parangheliile din Piaţa Primăriei. Una este să fii martorul show-ului susţinut de o blondă şi o brunetă în chiloţi, de la masa gata să se frângă sub greutatea berilor, micilor şi hamsiilor, unde poţi să urli, să înjuri, să scuipi, să-ţi ondulezi colacii de grăsime, să faci tot ce-ţi trece prin cap, şi alta este să urmăreşti un recital în sală, civilizat, unde spartul în figuri este limitat.
4.Banii. Cu banii de bilet bagi burta în draci. Acum vreo doi ani, câmpulungenii noştri nu s-au îndurat să plătească 50-60 de lei, ca să-i vadă pe Stela şi Arşinel, Vasile Muraru şi Nae Lăzărescu, Adrian Enache, Adriana Trandafir, Cristina Stamate, reuniţi în acelaşi spectacol (printre ultimele ale lui Nae Lăzărescu). Show-ul a fost anulat, iar puţinilor plătitori de bilete li s-au returnat banii. La festivalul de acum două zile, intrarea era liberă, dar organizatorii tot n-au reuşit, în prima seară, să aducă suficient public încât să stea cu fruntea sus în faţa invitaţilor. A doua seară, lucrurile s-au îmbunătăţit, însă n-am avut o sală arhiplină, pe măsura efortului celor implicaţi în eveniment.
Păcat că aţi ratat ocazia de a vă clăti ochii şi urechile de mizeria care sufocă străzile “comunei”: paraşute dezbrăcate, ţigani burtoşi cu cefe late care conduc maşini de lux, copii şi tineri încurajaţi de părinţi că nu fac nicio brânză cu şcoala.
Articolul precedent
Articolul următor