Dragii mei!
Pentru că peste puţin timp începe un nou an şcolar, gândul se îndreaptă către toţi tinerii care calcă pragurile şcolilor, având să înveţe lucruri care-i vor defini ca oameni de treabă pe viitor, dar şi către dascălii lor care au o misiune foarte grea, datorită contextului de viaţă tumultoasă şi aglomerată în care ne desfăşurăm cu toţii activităţile noastre. Timpul a devenit duşmanul nostru şi parcă niciodată nu beneficiem de un pic de tihnă trupească în special sufletească. Sigur că sunt lucruri frumoase care se întâmplă în jurul nostru, chiar dacă sunt puţine; sigur că sunt oameni care încă au conştiinţa demnităţii şi sunt apărători ai valorilor, dar şi aceştia sunt din ce în ce mai puţini. Toată lumea îşi pune speranţa în tineri de azi, care vor înţelege menirea lor şi vor fi trup şi suflet pentru viitorul de mâine. Cu emoţie îmi amintesc de copilăria pe care Bunul Dumnezeu mi-a zădărnicit-o în şiragul anilor vieţii. Cu siguranţă, fiecare dintre noi are o poveste a lui personală, brăzdată de clipe pline de bucurie sau de nefericire. Trebuie să mulţumim Domnului pentru frumoşii ani ai vieţii, căci viaţa este darul lui Dumnezeu. Să nu ne închipuim că suntem aduşi la existenţă şi apoi suntem părăsiţi, lasându-ne Domnul toată grija pe umerii noştri. Da, fiecare trebuie să-şi înţeleagă menirea şi să-şi pună în practică talanţii dăruiţi de Dumnezeu la fiecare în parte. Acum e la modă să faci ce face toată lumea; vrea nu vrea, copilul este silit să îmbrăţişeze o anumită carieră în viaţă din mândria părinţilor care sigur că-şi doresc ca odraslele lor „să ajungă oameni mari”. Cred că se impune mult sfat şi multă rugăciune ca Domnul să descopere la fiecare voia Sa; căci aşa se cuvine, ca orice activitate pe care o începem să o începem cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Sunt trist să aflu că sunt şcoli unde nici nu se pomeneşte ca la început de an şcolar să fie chemat preotul să facă o rugăciune de binecuvântare, de invocare a Duhului Sfânt, care să se aşeze în inimă şi în minte, pentru ca şcolarii să poată primi învăţătura cea bună… Dar, să revin la ideea de mai sus, aceea de a mulţumi celor care au investit în fiecare dintre noi pe parcursul vieţii noastre. Spuneam că prima dată să-i mulţumim Domnului, apoi gândul se îndreaptă către părinţii care depun mare efort de a-şi vedea copii bucuroşi şi fericiţi; de aceea una dintre poruncile biblice este aceea „de a cinsti pe tata şi pe mama ca să ne fie bine, şi să trăim ani mulţi şi fericiţi pe pământ”; vai de tinerii care nu dau ascultare de părinţi, lucrul acesta fiind ca un bumerang pentru mai târziu, căci pronia dumnezeiască va rândui lucrul acesta spre înţelepţirea tuturor. Apoi, mulţumirea tânărului care a ajuns om de treabă, trebuie să se îndrepte către dascălii care l-au instruit în şcolile pe care le-a parcurs în viaţă. Cu emoţie mă gândesc la educatoarea care m-a învăţat primele poezii şi cântece; de învăţătoarea care m-a învăţat să scriu şi să citesc; de diriginţii de gimnaziu şi liceu, care au fost aproape ca şi părinţii noştri în anii de şcoală, învăţându-ne să fim oameni demni în viaţă. În mediu universitar deja profesorii sunt ca şi prietenii mai mari care te iniţiază şi ajută, te şlefuiesc pentru a deveni la rându-ţi dascăl pentru generaţia următoare. Însă, alături de învăţământ, un alt factor de mare influenţă asupra tânărului este o instituţie care îşi are sorgintele în Dumnezeu, este vorba de Sfânta Biserică. În Biserică eşti botezat, cununat, împărtăşit cu Preacuratele Taine şi vrei nu vrei, când părăseşti arena vieţii pământeşti, pleci tot cu binecuvântarea Bisericii. Preoţii, în special duhovnicii, sunt acei oameni cu mare responsabilitate prin care Dumnezeu lucrează din plin la formarea omului duhovnicesc. Dacă tânărul are frica de Dumnezeu sădită în inima lui este semn de înţelepciune şi cu siguranţă are respect faţă de părinţi, faţă de dascăli şi faţă de tot omul. Ce emoţie te cuprinde atunci când mergi la spovedit şi sub epitrahilul preotului îţi recunoşti greşelile înaintea Domnului… examen serios. De aceea, pentru a înţelege tainele vieţii se impune prezenţa obligatorie Duminica la Sfânta Liturghie şi în Sfintele Sărbători. Dacă bunicii şi părinţii noştri sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, acest lucru va fi preluat şi de copii. Ar fi multe de spus legat de acest aspect al formării tinerilor de azi, pentru a putea nădăjdui că vor fi speranţa de mâine, dar mă oprec aici nu înainte de a ruga pe Dumnezeu să binecuvinteze şcolile din Muscel şi nu numai, dimpreună cu toţi elevii şi dascălii lor la început de an şcolar şi de a aminti de faptul că pentru a ajunge oameni de treabă în societate, învăţătura de carte trebuie luată în serios. Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Tinerii de azi, speranţa de mâine!
