15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

S-au împlinit blestemele celor care, la mânie, spuneau: „Praful să se aleagă de uzină!”

Gheorghe Mitroiu
Experienţa lui Gheorghe Mitroiu la Uzina ARO include şi episoade neplăcute, petrecute, în mare parte, după Revoluţie, când încercările de realizare a unor parteneriate cu diferiţi investitori au fost respinse de conducerea societăţii. Odată, la TIB Bucureşti, a fost stabilit un contact şi chiar a fost depăşită faza discuţiilor preliminare cu nepotul şeicului din Arabia Saudită, care venise în România ca să cumpere vehicule. Cu omul de afaceri a fost discutată inclusiv varianta de a investi în uzină, aceasta fiind, de altfel, “buba”. Dar, la fel ca în momentul în care Ion Ţiriac i-a însoţit pe reprezentanţii Mercedes la ARO, nici de data aceasta, directorii n-au vrut să audă.
Înainte de a depăna şi alte amintiri din trecutul său profesional, Gheorghe Mitroiu ne-a împărtăşit o concluzie la care a ajuns, legat de expresia împământenită în limbajul muscelenilor: „s-a distrus uzina”. „Eu compar ceea ce s-a petrecut cu uzina cu o asasinare în masă, aşa cum au fost asasinaţi de ruşi ofiţerii polonezi la Katyń (n.r. masacrul din pădurea Katyń, o execuţie în masă a unor cetăţeni polonezi de către forţele Poliţiei Secrete Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Odată cu treaba aceasta, ni s-a tras un glonţ în ceafă fiecărui angajat al fabricii. După ce s-a întâmplat acest masacru în masă, după ce s-a vândut uzina, au fost organe abilitate care garantau acest lucru, dar care nu s-au sesizat. Eu am ajuns la altă concluzie şi este părerea mea. Prima dată, s-a petrecut în mental. Noi, toţi, cei care am fost acolo, suntem de vină cu gândurile noastre şi cu nepăsarea noastră. În ultimii ani, am întâlnit foarte mulţi oameni, care, la necaz, la mânie, spuneau: „Praful să se aleagă, naiba s-o ia, să se ducă!” Uzina era foarte dură, dar ca să-i „urezi” lucrurile acestea…”, ne spunea Gheorghe Mitroiu. 
Al doilea lucru care a distrus uzina, de care se fac responsabili foştii angajaţi, este indiferenţa fiecăruia dintre ei, ispitiţi, în acele vremuri, de gândul îmbogăţirii, începând cu şefii cei mari, care furau cu vagoanele, cu sacii, cu maşinile, până la muncitorul de jos, care se bucura la o lavetă sau te miri ce alt mărunţiş. „În plan material, s-au întâmplat lucruri mult mai concrete. În momentul în care a apărut Sindicatul Liber, a fost un lucru extraordinar. Dar a apărut un alt sindicat, Sindicatul Comercianţilor, ca o contralovitură la Sindicatul Liber ARO, sindicatul Compartimentului Comercial. Apoi, sindicatele s-au înmulţit precum ciupercile.”

Când a venit Ţiriac la ARO, unul dintre directori le-a făcut delegaţie la o sută de angajaţi

Relatam în ediţia trecută că, după Revoluţie, a fost necesară desprinderea lui ARO de Auto Dacia, care intermedia relaţia producătorului autohton de maşini cu partenerii din străinătate. Gheorghe Mitroiu îşi aminteşte că, pe când era la Serviciul Export, le spunea şefilor că sunt persoane care vor să cumpere ARO. De pildă, un cetăţean era gata să dea 5.000 de dolari pentru un ARO 10. Conducerea, în schimb, a invocat relaţia cu Auto Dacia, care nu îi permitea să încaseze direct valută. Toţi tehnicienii noştri care merg în străinătate au nevoie de valută, insista acesta. Numai că şefii fabricii au nutrit o iubire mare pentru această firmă, întrucât cei mai mulţi, prin Auto Dacia, mergeau în afară, la iniţiativa lor. În schimb, „clăcaşii” şi „pălmaşii” nu ieşeau din ţară şi vedeau altfel lucrurile. Din acest motiv, angajaţii din generaţia tânără nu se mai înţelegeau cu cei în vârstă, care aveau altă orientare şi mult mai multe beneficii.
„După Revoluţie, noi vedeam locul lui ARO mult mai exploziv, îl vedeam în amplitudine, dar ei voiau o stagnare. Aici nu ne înţelegeam. Din cauza aceasta, când am fost la Serviciul Export, în momentul în care a venit Ion Ţiriac, unul dintre directori ne-a făcut delegaţie la toţi, ca să mergem unde ştim, dar să nu ne prindă vizita lui Ţiriac la uzină. Ţiriac a vrut să facă o treabă cu Mercedes. Ştiţi ce ne-au spus? „Sunteţi eşalonul doi.” Noi nu eram „eşalonul doi”. Eram nişte oameni necăjiţi şi entuziaşti, cum este tineretul, care vede altfel lucrurile. Ca nu cumva să ne vindem ţara sau fabrica, am fost trimişi peste tot. Ne-au făcut delegaţie la peste o sută de inşi.”, relata acesta.

La unul din târgurile din Bucureşti, muscelenii au prins „peştişorul de aur”

Tot mergând la târguri şi la expoziţii, imediat după Revoluţie, Gheorghe Mitroiu a fost transferat de la Filiala de Proiectare, la Export, la Serviciul Marketing, Publicitate, Reclamă, deoarece s-a ocupat de imaginea lui ARO. În acea perioadă, şeful său era Gheorghe Banzea, un tip care ştia câteva limbi străine la perfecţie şi care, înainte să vină la ARO, lucrase la câteva firme de export din Bucureşti. „Era făcut pentru aşa ceva, era un mare vizionar. Eu am ţinut aproape de el, pentru că mi-au plăcut ideile lui şi aveam şi eu aceleaşi idei. Am făcut front comun.”, ni l-a descris Gheorghe Mitroiu pe unul dintre oamenii-cheie ai uzinei. La unul din târgurile organizate după ’90, cei de la ARO au abordat, pentru un eventual contract sau o asociere, un om de afaceri din Arabia Saudită. „Interesant este cum l-am prins. Nepotul şeicului din Arabia Saudită a venit cu un acreditiv de un milion şi jumătate de dolari, ca să cumpere o maşină, un autobuz, un tren, etc., şi interesându-se la colegii noştri de la Autobuzul… noi aşa am fost educaţi de acest ARO: eram câine credincios. Nu părăseam standul, iar, dacă plecam, plecam pe rând. Ceilalţi plecau în grup, nu-i interesa.”, ne-a povestit Gheorghe Mitroiu un episod care i-a lăsat un gust amar la acea vreme.
Gheorghe Banzea a aflat că tipul era interesat de un contract, moment în care i-a sclipit o idee. Aceeaşi idee o avusese şi Gheorghe Mitroiu şi anume: străinul a fost băgat numaidecât în ARO şi plimbat pe trepte, aşa cum se obişnuia la târgurile la care era prezentă maşina fabricată la Câmpulung. „De obicei, aveam o satisfacţie când îi urcam pe scări şi îi coboram, că primul drum nu era la Auto Dacia, ci la toaletă. Altă modalitate de a le prezenta maşina era următoarea: în spatele Mausoleului Mateiaş, mergeam cu 10-20 de maşini şi cu delegaţii întregi. Nu-ţi mai trebuia nimic! Înnebuneai când vedeai cerul! Aveai impresia că se răstoarnă, dar noi ştiam ce aveam de făcut. Trebuia să fii foarte atent, pentru că foarte uşor se puteau întâmpla incidente, dacă nu erai versat.”, a continuat acesta.

Conducerea ARO i-a dat cu piciorul nepotului şeicului din Arabia Saudită

Asta s-a şi întâmplat cu arabul venit la „cumpărături” în România, căruia delegaţia de la ARO i-a prezentat produsele expuse la târg, spre încântarea clientului. După ce au mers împreună la Auto Dacia, pasul următor a fost un dialog mai puţin oficial, la „Flora”, un hotel select situat în vecinătatea pavilionului expoziţional de la TIB Bucureşti. A fost mai mult ideea lui Gheorghe Banzea, care avea o altă manieră de lucru, axată pe discuţia ca de la om la om. Arabii nu prea serveau alcool, numai că acesta deprinsese obiceiurile europene.
Astfel, în timpul acelei convorbiri, într-un cadru relaxat, muscelenii i-au lansat o propunere: să investească într-un parteneriat serios, parafându-se un contract, care putea avea ca obiect orice iniţiativă în interesul ambelor părţi. Ori să fie mutată una din fabrici la ei, ori să investească arabii direct în uzină. „Acolo era „cărămida slabă”, ARO era devalizat, nu avea bani, a rămas în urmă, pentru că nu a fost retehnologizat. Iar noi prinsesem „peştişorul de aur”. Am vorbit cu el, ne-am împrietenit, omul a văzut deschiderea noastră, a apreciat-o, dar a fost foarte sincer. Când a fost să trecem la fapte, a spus: „Ştiţi ce nu-mi place la voi? Că nu există sistem de climatizare. Şi nu-mi place motorul.” Astfel s-a exprimat arabul la discuţiile preliminare. 
Atunci, muscelenii l-au informat: „Noi am făcut omologare cu aproape tot ce este posibil. Împreună cu Atelierul Prototip, se realizau probe, în urma cărora se aduceau îmbunătăţiri, nu era o problemă. Am bătut palma, am convins omul, care, într-un final, a fost încântat.”. Este adevărat că au existat mai multe runde de tratative împreună cu Auto Dacia. Micul grup de specialişti de la Compartimentul Marketing, Publicitate, Reclamă era entuziasmat de reuşita convingerii omului de afaceri să vină la Câmpulung, fiind siguri pe ei că va ieşi o treabă bună. „Atât am fost de şocaţi, când am fost la conducere, care ne-a spus: „Plecaţi, „eşalonul doi”, vă vindeţi ţara! Spălaţi-vă pe cap cu ei!” Totuşi, investitorul din Arabia Saudită a fost primit, cazat şi tratat cum se cuvine, dar ideea colaborării a murit din faşă.

„ARO nu mai are nevoie de reclamă”

Ulterior, au apărut şi alte probleme. Toţi erau chitiţi să vândă ARO în ţară şi pe unde se putea vinde, fără niciun discernământ. „O mare lovitură, tot în perioada aceea, ne-a dat primul-ministru Stolojan. Nouă, care am adus atâta valută, nu ne dădeau valută ca să ne retehnologizăm şi, mai mult decât atât, în primii ani după Revoluţie, au naţionalizat valuta din toată ţara. Iar noi am „murit”.” În afară de episodul urât cu investitorul de care conducerea uzinei nici n-a vrut să audă, Gheorghe Mitroiu ne-a povestit cum s-a produs ruptura sa de ARO, alt moment neplăcut, pe care, din păcate, nu şi-l poate şterge din amintire. „Nu ştiu dacă sunt singurul de la Export, dar, cu certitudine, sunt printre puţinii, care n-au vrut să cumpere ARO, de scârbă. La un moment dat, am fost întrebat foarte politicos: dacă n-ai bani, te ajutăm noi.”, mărturisea Gheorghe Mitroiu, care a refuzat „generoasa” ofertă. Mai târziu, i s-a spus că „s-ar putea ca ARO să nu mai aibă nevoie de reclamă”. Iar asta s-a întâmplat după atâţia ani în care foarte greu s-au realizat numeroase materiale publicitare.
„Făcusem un proiect, în care la intrare în aeroport, la intrare pe autostradă şi în multe alte puncte importante, era câte o reclamă cu ARO. Un proiect în care era de investit puţin, dar se câştiga mult.”, povestea Gheorghe Mitroiu, căruia i s-a replicat scurt că ARO nu mai are nevoie de reclamă. Înaintea plecării sale din fabrică, le-a spus superiorilor: „Nu vreţi să investiţi în reclamă, dar orice fabrică are nevoie măcar de întreţinere.” Până şi Mercedes, cu care ARO nu se poate compara în nicio privinţă, recunoaşte în faţa clienţilor săi: „Mercedes nu are nevoie de reclamă, dar trebuie să ştiţi că există.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!