Nemulţumirea atrage mânia lui Dumnezeu!

Dragii mei!
În cuvintele Sfântului Isac Sirul, mare om cu puternică statură duhovnicească, făptuitor şi pilduitor pentru cei care doresc dobândirea Duhului Sfânt, cu referire la nemulţumire zice: „Toate păcatele şi slăbiciunile noastre le îngăduie Dumnezeu, cum le îngăduie, numai cârtirea sau nemulţumirea o pedepseşte Dumnezeu”. Legat de acest cuvânt al Sfântului Isac Sirul, înţelegem că Bunul Dumnezeu nu pedepseşte cu ură, ci ca un părinte iubitor, îngăduie ispitirea noastră cu dragoste, aceasta fiind pentru îndreptarea şi mântuirea noastră. Aceasta este nemulţumirea: o pagubă mare sufletească, ce depărtează harul lui Dumnezeu din sufletul şi inima omului. Bineînţeles că venirea omului în această lume se împlineşte prin voia Domnului şi viaţa este darul Său, de aceea, omul trebuie să caute să crească în bucuria Duhului Sfânt, nicidecum în starea de nemulţumire şi cârtire. Marele Apostol Pavel, în Epistolile sale, face referire la starea de bucurie pe care trebuie să o avem, dar şi la faptul că pentru a fi împlinitori ai Evangheliei, trebuie să înfruntăm necazurile, scârbele şi chiar prigonirile în această viaţă, pentru dobândirea veşniciei.
Actualizată acestă plagă sufletească, această nemulţumire sau cârtire, astăzi este uşor de identificat la tot pasul în toată lumea. De la cei mici care copiază întocmai pe cei mari, şi până la oameni care după chipul înfăţişat ai zice că sunt înţelepţi şi chiar poate că sunt în faţa lumii, dar de îndată ce deschid gura şi încep a grăi se vădeşte nemulţumirea, această boală sufletească care atrage mânia Domnului. Cine cârteşte, de cele mai multe ori, nesocoteşte voia lui Dumnezeu. Ar trebui să ne oprim din această nemulţumire şi să ne asumăm crucea, până nu este prea târziu. Cine nu este mulţumit pentru lumina zilei, sau pentru odihna din timpul nopţii, pentru familia blagoslovită de Domnul, pentru ceea ce mănâncă sau bea, omoară dragostea din sine şi aduce întristare celor din jur. Duhul păcii nu se sălăşluieşte peste cel care cârteşte. Tot Sfântul Isac Sirul frumos spune: „Tot cel care mulţumeşte pentru puţin, înduplecă pe Dumnezeu şi va dobândi daruri mai mari”. Trebuie să acceptăm că fără mila Domnului nu putem răzbi în viaţă. În pericopa evanghelică din Duminica trecută, s-a vorbit de una din minunile Mântuitorului şi anume, învierea fiului văduvei din Nain. Ce L-a determinat pe Domnul Hristos să săvârşească această minune neobişnuită? Răspunsul este simplu: Mila. Doamne Dumnezeul nostru nu depărta mila ta de la noi. Puterea credinţei noastre ortodoxe creşte şi se desăvârşeşte cu fiecare din noi. Atunci când suntem împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu, când nădăjduim la mila Domnului şi nu spre fii oamenilor, cum zice psalmistul David: „Nu nădăjduiţi spre boieri spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire”. Frumuseţea ortodoxiei este puterea de a ne ridica şi reveni, ori de câte ori, avem căderi în viaţa aceasta pământească, ştiind prea bine că nimeni nu este scutit de necaz şi ispită care vin tot cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru cristalizarea credinţei. Când suntem trântiţi la pământ din cauza păcatelor şi necazurilor, trebuie să ştim că nu suntem singuri în această luptă. Cu noi sunt Maica Domnului, sfinţii, îngerii, ca mijlocitori şi deasupra lor tronează Sfânta Treime, care nu conteneşte a revărsa Harul Duhului Sfânt peste cei care sunt în boală, nevoi şi suferinţă. Un lucru cere Dumnezeu de la noi: să nu cârtim şi să avem puterea de a ierta pe cel care ne greşeşte, sau pe cel care îl supărăm noi. Dacă noi ne socotim fiii lui Dumnezeu, atunci să fim noi primii care dăruim celor din jur dragoste. Indiferenţa faţă de cel de lângă noi să ştiţi că ucide. Să ştiţi că vom fi răspunzători în faţa Tronului Dumnezeirii pentru modul în care ne petrecem viaţa. Iată ce spune Părintele Paisie athonitul în una din scrisoarile sale către fiul său duhovnicesc, ieromonahul Arsenie: „Omul care crede în viaţa de după moarte, înţelege, că va trebui să răspundă pentru tot ce a săvârşit el aici pe pământ. Fiecare din noi are talantul său, viaţa sa. A-l îngropa în pământ înseamnă a nu înmulţi ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Prin viaţa pământească, omul trebuie să se pregătească pentru cea veşnică, pentru că ne vom înfăţişa în faţa lui Dumnezeu cu ceea ce am reuşit să facem”. Să ajute Dumnezeu să ne vedem fiecare starea noastră ca să nu judecăm pe alţii şi să fim mulţumitori cu ceea ce ne rânduie Dumnezeu în viaţa aceasta. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi, necârtitori şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel