37.4 C
Campulung Muscel
17/07/2024

Vindecarea slugii duşmanului… (Matei 8.5-13)

Duminica unei vindecări. La Hristos ajunge, în Caperaum, un centurion – adică un comandant a o sută de ostaşi. A o sută de ostaşi vrăşmaşi, căci nu trebuie uitat că avem de-a face cu un ocupant. Deloc iubit, mai ales la Capernaum, loc cheie al exploatării romane în Ţara Sfântă. Acest duşman al lui Israel cheamă pe Dumnezeul lui Israel să-i vindece sluga. Probabil, ordonanţa sa. Şi Hristos nu refuză. Şi vădeşte prin aceasta că a fi omul lui Dumnezeu nu ţine de o etnie sau de o meserie ori plinire a unei vocaţii. A fi omul lui Dumnezeu înseamnă să intri în gândul Lui, în voia Lui, să cauţi să înţelegi ce-ar face El dinaintea unei provocări asemeni celei pe care o ai.
Reacţia comandantului emoţionează pe Împăratul Cerului. Un om dintr-o sută era chinuit de boală. Păstorul cel Bun ştie prin ce trece centurionul. El ştie că un păstor responsabil, atunci când i se pierde o oaie, lasă pe celelalte 99 şi caută pe cea pierdută. El ştie, mai bine ca oricine, cât de mult valorează fiecare om în parte şi omenirea pe de-a întregul. Şi poate că nu doar gestul acesta de camaraderie este fundamental emoţionării lui Dumnezeu cât discreţia în care o face. Ca orice ocupant, centurionul putea să poruncească celui ocupat. Hristos, în legalismul construcţiei Imperiului Roman, era un posibil insurgent (terorist, i-am spune astăzi), capabil să bulverseze sistemul construit pe teroare şi impozitare… Şi aşa a fost, dar nu din lipsa de vigilenţă a centurionului, ci din infinita purtare de grijă a lui Dumnezeu.
Soldatul slugă este vindecat. Ca răspuns unui test dumnezeiesc: „Adevărat vă spun că nici în Israel nu am găsit o credinţă atât de mare” (Matei 8.10) aduce a un oftat de uşurare izbăvit din adâncul unui Dumnezeu care nu se dezamăgeşte niciodată. Credinţa este astfel descoperită ca fiind răspunsul smerit, lucid şi direct la provocarea pe care Dumnezeu o produce în vederea vindecării tale sau aproapelui tău. Răspuns sensibil şi adevărat, încărcat de experienţa vieţii, dispus să ia în serios fie şi numai umbrirea de către Hristos a unei boli ori probleme, pentru ca să vindece, să îndrepte. Vizibil Domnul Iisus Hristos se face aproape aproapelui nostru, ca să-l pună în valoare să-l apropie de noi şi să ne vindece de indolenţa trăirii emoţionale a dramei aproapelui nostru.
Vindecarea slujitorului cheamă cu sine încrederea noastră, unii în alţii. Este clar că mijlocirea realizată de centurion dă roadă. Este limpede că centurionul desfiinţează falsa teologie a scoaterii sfinţilor şi preoţilor şi Liturghiei din viaţa duhovnicească a Bisericii. Un centurion care mijloceşte pentru subalternul său este vindecarea de iritanta însingurare guralivă a câte unui propovăduitor pseudocreştin, care ne desfiinţează cu uşurinţă tocmai mijlocirea în comuniune cu Hristos, de dragul mântuirii noastre. Cert este că nu putem unul fără altul, că mântuirea – chair dacă este personală, nu se realizează fără comuniune în harul Duhului Sfânt. Nu pot lipsi din dragostea noastră nici vrăşmaşii, nici slugile lor de încredere.
Lecţie bună să înţelegem că Ortodoxia, creştinismul ortodox, nu este religia lui TREBUIE! Că libertatea de a crede ţine de identitatea modului tău de viaţă cu modul de a fi al lui Dumnezeu. De aceea cei care nu cred se simt liberi. Modelul lor este o libertate fără responsabilitate, fără să ardă inima pentru nimic. Nepăsătoare la oaia numărul 99, pierdută prin văi lăturalnice. Nepăsătoare la slugi, cu ochii tot după conducători de circumstanţă. De aceea este o libertate a circumstanţei. Fundată pe iubiri circumstanţiale. De loc şi de mod.
Libertatea de a te lăsa iubit de Hristos ţine cu sine fundamentul libertăţii absolute: libertatea faţă de păcat. Vindecarea slugii sutaşului, mijlocită de acesta, ne dovedeşte că Dumnezeu ascultă rugăciunea născută din iubirea responsabilă pentru aproapele. Că fără a mijloci unul pentru altul vindecarea, suntem bolnavi toţi. Vremurile de acum indică boala neiubirii născută din false libertăţi. Nimeni, pus peste fratele său, nu are voie să uite că fratele său este mai mult decât un număr, mai mult decât o slugă. A fi pus conducător nu ţine de o toană democratică, ci de voia lui Dumnezeu. Cine se joacă, în spiritul lumii, cu duhul ungerii dat spre a mijloci, pierde binecuvântarea Împăratului Cerului.
Trăim într-o Românie a ordinelor răstite. Lătrate de-a dreptul, o Românie înfricoşată, în plin război civil – partinic, a impostorilor şi a slugoilor ce se cred centurioni. Grijă la întâlnirea cu Hristos! Acolo, la sfatul de taină al inimii, se vădesc adevăraţii conducători. A căror credinţă entuziasmează pe Dumnezeu!
Pr. Constantin Necula

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!