Inginerul Mihai Gâlcă
Victor Naghi avea un stil aparte de a-şi “negocia” cu ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini şi chiar cu preşedintele Nicolae Ceauşescu fondurile pentru Uzină, fără de care nu putea să deruleze investiţii. Directorul Întreprinderii ARO Câmpulung mergea într-acolo încât îi transmitea avertismente lui Nicolae Ceauşescu, prin intermediul lui Ioan Avram, care venea la Uzină de câteva ori pe an, că pleacă de la Câmpulung, dacă nu-i dă bani pentru dotările de care avea nevoie fabrica. „Naghi îl lua de gât pe Avram şi-i spunea: „Mă, Ioane, spune-i lui Ceauşescu că, dacă nu-mi trimite bani pentru maşini de strunjit tamburi şi prese, ca să nu-mi mai duc maşinile deloc la Colibaşi, eu plec la Bucureşti!” N-a durat decât o lună şi jumătate – două şi au venit matriţele.”, a relatat inginerul Mihai Gâlcă. Vom continua în această ediţie cu alte amintiri ale fostului angajat de la ARO, despre cum a ajuns preşedinte de sindicat la „24”, despre cum l-a ajutat Naghi să-şi organizeze banchetul de absolvire a facultăţii şi alte momente din activitatea sa la Uzină.
Naghi l-a pus preşedinte de sindicat la Secţia “24”
În perioada în care era şef de secţie la „24”, inginerul Mihai Gâlcă s-a trezit la el cu secretarul lui Naghi, Găiduţ, care l-a anunţat că trebuie să meargă la director. S-a conformat cerinţei şi, ajuns în biroul lui Victor Naghi, acesta i-a „ordonat”: „Stai jos, mă! Uite, ce-am hotărât. Azi aveţi alegeri de sindicat pentru preşedinte de secţie, la „24”. Şi m-am hotărât să fii tu preşedinte.”, i-a dat vestea cea mare directorul întreprinderii. La care Mihai Gâlcă s-a arătat nedumerit, întrucât la sindicat erau puşi unii mai în vârstă. „Tu n-auzi? O să fii ca Ceauşescu, şi preşedinte de sindicat, şi şef de secţie!” Începuse cu refrenul lui: „Să nu mişte musca” şi altele. „Tovarăşul director, mai gândiţi-vă. Asta este treabă pentru unul trecut de 45 de ani, cum este Bizon. De ce nu-l lăsaţi pe Bizon?”, i-am spus. „I-a crescut burta la sindicat! N-ai văzut că n-a făcut nimic?!”, a sărit Naghi. Eu am zis că glumeşte. M-am dus la şedinţa de sindicat. Acolo… cum era înainte… tabel cu propunerile pentru membrii prezidiului, în mijlocul căruia stătea Naghi.”, ne-a povestit inginerul muscelean cum s-a „pricopsit” cu funcţia de şef la sindicat, pe secţie.
În timpul şedinţei, directorul fabricii a luat cuvântul şi l-a făcut „varză” pe Bizon, fostul preşedinte. „N-ai făcut nimic! Ţi-a crescut burta!”, i-a reproşat Victor Naghi, care avea pretenţia ca preşedintele de sindicat să aibă grijă ca lumea să nu mişte, vorbea aceea, în front, să fie disciplinată, să fie drastic cu cei care furau şi care erau afişaţi la panou. După cuvântarea lui Naghi, a trecut la treabă comisia de propuneri pentru membrii Comitetului de Sindicat (11 la număr), care, pe la mijlocul listei, a rostit şi numele lui Mihai Gâlcă. La un moment dat, s-a făcut o pauză şi cei 11 s-au retras, împreună cu Victor Naghi. Directorul nu le-a dat voie să discute între ei vizavi de alegerea ca preşedinte a unuia dintre aceştia. „Noi aveam de gând să alegem unul mai bătrân. „Mă, acum e prima şedinţă. Are cineva ceva de obiectat dacă tovarăşul Gâlcă este preşedinte de sindicat?”, a întrebat Victor Naghi. Cine îndrăznea să-i spună că are ceva de obiectat? Îmi venea să mor că nu obiectează nimeni! Ne-a spus să ne retragem şi, la următoarea întâlnire, ne-a cerut să stabilim restul funcţiilor.”, a adăugat acesta.
Cei 11, cu Naghi în frunte, au revenit la întrunire, iar directorul a „decretat”: „Comisia a hotărât ca tovarăşul Gâlcă să fie preşedinte de sindicat. Care sunteţi de acord?” Nimeni din sală n-a avut curajul să-l contrazică sau să se opună la hotărârea directorului Naghi. „Ai, mă, ceva de spus?”, l-a luat apoi pe Mihai Gâlcă. „Am, tovarăşul director.”, „Zi-i, mă!”, aşa făcea. „Tovarăşul director, am o dorinţă. Să-mi faceţi o poză acum, ca nu cumva să-mi spuneţi, după doi ani şi jumătate, că mi-a crescut burta!” Iar răspunsul lui a fost: „Am să te fac de 18 kile!” Orice se întâmpla… partid şi sindicat! Eu mă duceam şi ca şef de secţie, şi ca preşedinte de sindicat.”
Fiecare maistru avea o grupă sindicală. Pe durata şedinţelor, se mai întâmpla să se ridice câte unul, care să reclame că n-a primit banii pentru un anumit lucru, că nu i se dădeau repere bune, că nu i-au fost trecuţi toţi banii şi că a fost păcălit de şeful de brigadă, etc.
Naghi a trimis 11 maşini, una cu girofar de Miliţie, după profesorii de la Braşov
Victor Naghi era vestit pentru pregătirile pe care le făcea pentru ocaziile în care primea oaspeţi la Uzină. Vom prezenta, în continuare, un episod, în care musafirii au fost aduşi la Câmpulung de inginerul Mihai Gâlcă, la un eveniment în a cărui organizare s-a implicat însuşi directorul Întreprinderii ARO. Asta pentru ca respectiva vizită să iasă impecabil şi toţi participanţii, străini de Câmpulung, să vorbească frumos despre Uzină şi oamenii ei. În ’78, Mihai Gâlcă a finalizat cursurile Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini Braşov, moment urmat de banchetul ţinut la Voina, la care a luat parte şi decanul Secară.
„Când am terminat facultatea, mă cheamă Naghi. „Cunoşti Braşovul?”, m-a întrebat.”, şi-a început relatarea interlocutorul nostru. Îl cunoştea, pentru că avea două surori, una la Codlea, cealaltă la Braşov. „Eu îţi dau 11 maşini şi una cu girofar de Miliţie. Dai ocol Braşovului, pe strada lungă, te duci spre “23 August”, vii încoace spre Tractorul şi, abia după aceea, mergi la facultate. Şi fiţi atenţi cum vă comportaţi!” Ne-a dat şi bani, ca să-i opresc la Rucăr, să le dau un coniac sau o prăjitură la profesoare şi soţii. „Îmi dai telefon, când ajungi la Rucăr, ca să am timp să pregătesc.”, mi-a cerut Naghi. „Sunt şase-şapte rectori universitari, miniştri sunt o crosnie!”, făcea. „Ăştia sunt creierul ţării!” Naghi îi respecta. Dacă aveam 11 maşini, am luat toţi profesorii… opresc la Dealul Sasului, opresc şi la Rucăr, de unde îi dau telefon directorului: „În maximum un sfert de oră ajung.” „Mai stai cinci minute în plus, că n-am aranjat toate.” Ne-a primit ca pe Ceauşescu, cu porţile deschise, cu lumea îmbrăcată în costume, bărbaţii, cu cămăşi albe, fetele, cu fuste închise la culoare şi bluze albe, toţi înşiraţi până la el, la sala de expoziţie, unde se regăseau modele din întreaga istorie ARO: de la vermorele, până la motociclete şi IMS. Acolo, i-a primit Naghi, i-a dus în Aula facultăţii şi, după aceea, am mers cu toţii la Voina. Împreună cu secretarul de partid, a venit şi el, a stat un sfert de oră, ne-a felicitat şi a plecat. Am rămas doar noi, cu profesorii. Le-a spus şoferilor de pe cele 11 maşini: „Toată lumea i se subordonează lui Gâlcă! Cine nu face ce zice el, mâine, nu mai are ce căuta! 48 de ore sunteţi la dispoziţia lui”, că atât a durat: adu-i de la Braşov, am stat la Voina, noaptea, dimineaţa, să le dăm mâncare, apoi du-i înapoi.”, ne-a povestit inginerul Mihai Gâlcă despre ajutorul primit de la director pentru organizarea ireproşabilă a evenimentului, la care au luat parte notabilităţi din mediul universitar.
După ce l-a făcut cum i-a venit la gură, Naghi l-a prezentat pe inginer ministrului ca pe egalul său
Altă întâmplare cu Naghi, care, după ce l-a „beştelit” pe inginerul Gâlcă cum i-a venit la gură, din motive de indisciplină a unor subordonaţi, i l-a prezentat ministrului Construcţiilor de Maşini ca pe un angajat de bază al fabricii. „Când m-au pus şef de secţie, n-aveam toate matriţele, le aduceam de pe la Colibaşi.”, îşi aminteşte inginerul despre perioada în care s-a întâmplat ceea ce avea să ne povestească în continuare. „Găiduţ, secretarul lui Naghi, îmi zice: „Ai halat? Eşti bărbierit, că vine ministrul Avram (ministrul Construcţiilor de Maşini, Ioan Avram)!” „De ce?”, întreb. „Vei da raportul, fiindcă vine în secţie la tine.”, răspunde el. Până atunci, mă chemaseră sus, unde erau de la partid, sindicat, şef de secţie, pentru cei care mai „săreau gardul”.”, a continuat acesta.
Naghi, care avea o gură slobodă şi nu ţinea cont nici de faptul că erau femei în preajmă, l-a făcut pe Mihai Gâlcă în toate felurile. Numai cu ocări din cele grele a împroşcat la adresa inginerului, pe care l-a făcut de nimic, că au plecat salariaţii acasă, în mod nepermis, că nu este în stare să-i instruiască şi să-i ţină în frâu şi altele. Degeaba a încercat inginerul Gâlcă să-i explice că a stat la muncă până la nouă seara şi că are o familie la care să ajungă, că nu l-a înduplecat pe „dictatorul” Naghi. „M-a zgornit de la C.O.M. şi mi-a zis: „Du-te la treabă!” La o oră, după ce m-a făcut „prost” şi în toate halurile, a venit la mine, în Montaj, cu ministrul Avram. Înainte, am întrebat cui dau raportul, lui Avram sau lui Naghi, căci Naghi era membru plin al CC-ului. Atunci, mi-a răspuns: „Nu, lui Avram, căci este musafir.” În faţa lui Ioan Avram, Victor Naghi a început să-şi laude subalternul, pe inginerul Mihai Gâlcă, înşirându-i toate şcolile şi funcţiile deţinute în acel moment, chiar mai mult decât atât. Vorba lui Mihai Gâlcă: „Mai avea puţin să mă facă şi ministru! După ce i-a povestit despre mine, l-a luat Sică Bivol – secretarul de partid pe Uzină, succedat de Stoica – şi, atunci, eu m-am dat în spatele lui Avram şi i-am spus lui Naghi, fiindcă eu aveam curaj cu el: „Tovarăşul director, până acum o oră, eram un „prost” şi nu mai ştiu cum, iar, adineauri, mai aveaţi puţin şi mă făceaţi ministru.” La care Naghi a ripostat: “În faţa mea eşti un „rahat”! În faţa ăstuia eşti „ministru”!”
Ministrul Avram venea de patru-cinci ori pe an la Câmpulung
Că oraşul nostru a fost în atenţia autorităţilor centrale ale vremii, datorită Uzinei ARO şi produsului său cerut la export, o demonstrează investiţiile continue făcute în industria locală, care au asigurat locuri de muncă pentru musceleni şi nu numai. După ce s-au finalizat lucrările la Combinatul de Lianţi, în 1974, au urmat Matriţele, Melana şi Centrala de Termoficare – CT 2 din Grui, ca să dăm câteva exemple.
Ministrul Ioan Avram obişnuia să vină cam de patru-cinci ori pe an, ca să vadă cum merg treburile la ARO, o întreprindere aflată într-o dezvoltare continuă, care exporta anual 5.000 de maşini numai la chinezi. În schimb, pregătirile pentru vizitele preşedintelui Nicolae Ceauşescu la Uzină, şapte la număr cât a condus ţara, durau câte două-trei zile, timp în care Securitatea „purica” fabrica până în pânzele albe. Se verifica cu detectoarele pe la „Degussa” – Tratamentul Termic Secundar (TTS), ca să nu existe vreo disfuncţionalitate care să ducă la o explozie, este un amănunt pe care şi l-a amintit inginerul.
La finalul discuţiei cu Mihai Gâlcă, acesta ne-a spus că a colaborat bine şi cu Victor Naghi, şi cu Ioan Giuvelcă. „La Giuvelcă mergeam cu raportul, cu banii: cât este la export, cât este la intern, câte maşini… Mai trebuia bani la export, ca să ne facem planul faţă de cei de la Centrală şi faţă de cei de sus. Eu, întotdeauna, mai opream ceva stoc prin magazii, ca să nu le raportez tot, fiindcă ştiam că mă trimite: „Mai gândeşte-te, vezi ce mai vinzi…” şi mai scoteam 300.000-400.000, 500.000… „Ai văzut că se poate?!”, spunea Giuvelcă. Ministrul Munteanu, adjunctul lui Avram, era prieten cu Giuvelcă, au fost colegi de facultate. Giuvelcă era un om pregătit şi-mi pare rău că n-a vrut să vorbească despre Uzină, fiindcă mare s-a făcut aici.”, a încheiat interlocutorul nostru.
În prezent, Mihai Gâlcă este consilier local la Valea Mare Pravăţ, funcţie pe care o deţine în administraţia publică locală din 1996, cu o promovare timp de patru ani, între 2000-2004, când a fost viceprimarul localităţii.
