Suntem cu doar câteva zile de praznicul Sfântului Nicolae, Bătrânul cel iubit şi provocator în bine, care locuieşte în miezul inimilor noastre de copii. Rânduită zilei de Duminică, Evanghelia lui Luca (capitolul 13, versetele 10-17) prefaţează oarecum întâlnirea cu Bunicul aşteptărilor noastre, Mitropolitul Mirelor Lichiei. Pentru că, în zi de sâmbătă, învăţând în sinagogă, Hristos vindecă o femeie gârbovă de optsprezece ani. Gârbovă de optsprezece ani şi care nu se putea îndrepta deloc (Luca 13.11). Şi, cu toate că o desgârboveşte, este supus certării publice de teribilii păzitori ai Legii. Dumnezeu este mustrat de oamenii, care se credeau ai Lui, că-şi îngăduie să vindece în zi de Sabat! Celui ce a făcut cerul şi pământul i se reproşează că lucrează la vindecarea omului, amărât şi gârbov. I se face program de lucru, este certat că depăşeşte orele de program…
De la penibilul imaginii acesteia se naşte şi răspunsul Mântuitorului: „Făţarnicilor! Oare, nu-şi desleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, care este fiica lui Avraam şi pe care, iată, Satana o legase de optsprezece ani, nu trebuia, oare, să fie dezlegată de legătura ei, chiar şi în zi de sâmbătă (sabath)?” (Luca 13.15-16). Pornind de la icoana lor de stăpâni, de proprietari, Hristos descoperă statura sa de Împărat Căruia-i pasă, redescoperindu-le fariseilor de atunci, şi de acum – dacă or mai avea ochi de citit şi urechi de auzit, că deasupra oricărei proprietăţi stă omul, fratele lui Dumnezeu. Că dacă de ale noastre ne place să vedem cu timp şi fără timp, Lui, ca un Dumnezeu căruia-i pasă, cu atât mai mult trebuie să-i vedem lucrarea. Şi oamenii simpli, necărturari şi nefarisei, jubilează, ne spune Scriptura (Luca 13.17), pentru că în adâncul inimii lor ştiau şi credeau că Dumnezeu nu este un conţopist ceresc, arogant şi ipocrit, funcţionar al legii între orele 8-12, de duminică – aceasta era lunea lor, până vineri seara, în prag de Sabat. Ei ştiau, şi acum li se vădea, că Dumnezeu este permanent cu ei, pretutindeni şi cu maximă disponibilitate. Ori Hristos Domnul tocmai pentru aceasta S-a întrupat, pentru a vădi maxima disponibilitate a lui Dumnezeu întru mântuirea noastră.
Nu aceştia, pe care-i auzim purtând de grijă lui Dumnezeu să respecte Legea, vor fi fost, oare, cei care aveau să strige lui Pilat, funcţionarul îngust al unui imperiu pământesc: „Răstigneşte-L!”, pentru ca mai apoi să poarte de grijă să nu-şi spurce sabatul, ţinând Mortul acesta teribil pe Cruce? Grijulii şi rigoriştii absurdului. Legea fusese dată pentru oameni, iar nu pentru Dumnezeu. Sabatul era pentru oameni, nu oamenii pentru Sabat. Adică şi Legea, şi Sabatul erau mijloace care să-i ajute pe oameni ca, împlinind poruncile şi odihnindu-se în Duhul Sfânt, să poată identifica corect pe Mesia, atunci când El va fi în mijlocul lor. Ori, atât de înţepeniţi în ritualuri şi false trăiri ajunseseră încât, atunci când Fiul Tatălui intră şi locuieşte în mijlocul lor, ei îi cer să se supună rigorismelor lor fariseice şi absurde. Rigorisme în care vindecarea unei femei gârbove de 18 ani, un soi de majorat al suferinţei, nu încăpea! În care Însuşi Dumnezeul cel Viu nu mai încăpea. Domnul Însuşi avea să spună: „N-am venit ca să stric Legea, ci s-o împlinesc…”, dovedind prin aceasta că împlinirea Legii înseamnă lărgirea ei în Har, pentru a cuprinde în ea şi vindecările din zilele pe care rigorile absurde le cred sacrosante.
Închipuiţi-vă un accident groaznic pe autostradă. Şi că, deşi sunaţi disperaţi la SMURD, de acolo vi se spune că nu poate veni nicio maşină, fiind duminică… Ori, tocmai aceasta este cheia: Salvatorii funcţionează şi Duminica, sabatul cel nou. Salvatorii lucrează şi în afara programului. Ba, îndrăznesc să spun că se numesc salvatori tocmai că nu funcţionează numai după program. Aici este şi taina Sfântului Nicolae şi a Sfinţilor, în general. Programul lor pe pământ a încetat, nu? Şi, totuşi, fiind oamenii lui Dumnezeu, lucrează în afara programului, lucrează după acelaşi program cu Dumnezeu, 24 de ore din 24, o veşnicie după veşnicie. Citind Evanghelia aceasta, te vindeci de dubiile la lucrarea sfinţilor. Dumnezeu nu ţine cont de reacţiile, de mofturile legaliste ale fariseilor. El e slobod de a fi Dumnezeu. Poate dar lucra prin cei desgârboviţi. De cele mai multe ori, împotriva cocoşaţilor de greutatea răspunderii lor legaliste…
Sfântul Nicolae nu mai e demult un sfânt în ochii consumiştilor. Ni l-au costumat în interesele lor comerciale, l-au transformat din Sfânt în personaj de desene animat. Aşa cum au făcut şi cu Dumnezeu şi cu noi. Înţelegând realitatea lui Dumnezeu, realismul grijii Lui, al purtării Sale de grijă, descoperi şi realitatea existenţei sfinţilor şi a lucrării lor în slujba lui Dumnezeu. Un puşti scria că „moaştele sunt oasele sfinţilor îngropate cu Cerul în ele”. Da. Dar asta o vede numai un ochi de copil… Pentru farisei, recomandăm a relectura textul Evangheliei povestite împreună.
Pr. Constantin Necula, Sibiu