Sub coordonarea unui inginer specialist în industria aeronautică a fost proiectat primul automobil românesc
Anii de început ai IMS Câmpulung au fost marcaţi de personalitatea inginerului şef Gheorghe Zota, sub conducerea căruia a fost proiectat primul şi singurul autoturism conceput şi fabricat vreodată în România. Un om de bază pentru directorul Victor Naghi, înaintea căruia a fost transferat la Câmpulung, Gheorghe Zota are un CV profesional impresionant: Întreprinderea Aeronautică Braşov, unde, împreună cu alţi cinci colegi – toţi ingineri, proveniţi din zonele basarabene Chişinău, Bălţi şi Cernăuţi – a elaborat, în anul 1937, un avion de vânătoare de concepţie românească; Uzinele „6 Martie” Tohan, Întreprinderea Mecanică Muscel, Uzina de Piese Auto Colibaşi, deţinând peste tot funcţia de inginer şef, iar la final, se pare, consilier al Renault Franţa. Provenit din vechea echipă a Uzinelor Malaxa, Gheorghe Zota avea relaţii până la nivel ministerial. Acuzat de sabotarea fabricaţiei de război la Tohan şi aproape de a fi condamnat la moarte, Gheorghe Zota a fost scos din puşcărie de Chivu Stoica şi tot ministrul Industriei şi Construcţiilor de Maşini a fost cel care l-a trimis la Întreprinderea Metalurgică de Stat Câmpulung. Câteva episoade ale poveştii lui Gheorghe Zota ne-au fost relatate de musceleanul Ion Mitoiu, care a lucrat aproape de acesta la trei fabrici din ţară.
Naghi a fost forţat să facă “curăţenie”, dând afară fiii de “chiaburi” care refuzau să se înscrie în colectiv
Printr-un ordin al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, angajaţii fabricilor şi uzinelor, care proveneau din familii înstărite ori care aveau rude cu pământ, pe care refuzau să-l predea colectivului, erau daţi afară. Nu înainte, însă, de a fi scoşi în faţa colegilor din respectiva întreprindere, pentru a fi făcuţi de ocară. Asta i s-a întâmplat şi lui Ion Mitoiu, economist la Organizarea Muncii la IMS Câmpulung, concediat pe 12 aprilie 1957, după doar trei ani de la angajare. Şi n-a fost prima dată când a fost scos din activitate, din cauză că se trăgea dintr-o familie foarte bogată, cu afinităţi politice ţărăniste. „Am avut de suferit, fiindcă am fost dat de câteva ori afară din serviciu.”, spunea Ion Mitoiu, un om cu şcoală şi cu relaţii, datorită faptului că a crescut şi a fost lansat de persoane cu influenţă la nivel de minister.
Clasele primare, Ion Mitoiu le-a făcut în comuna natală, Micloşani-Muscel, astăzi, Malu cu Flori-Dâmboviţa, apoi gimnaziul comercial, la Câmpulung, şi Liceul Comercial „Mihai I”, la Bucureşti. În afară de faptul că părintele său era un negustor renumit în zonă, având 14 servitori în curte, „vagoane” de ţuică, pământ, sute de oi şi vite, de „coada” fiului concediat în momentul colectivizării atârnau şi alte „tinichele”. Ca de exemplu: „Tatăl meu a fost omul lui Ion Mihalache (n.r. preşedintele Partidului Naţional Ţărănist). Mihalache s-a ocupat de mine, el i-a dat tatălui meu ideea să mă dea la şcoală. Când eram copil, Mihalache venea des în casă la noi.. În ’30 nu se prea ducea oricine la şcoală… în ’47, deja terminasem liceul.”, a relatat acesta. Tatăl lui Ion Mitoiu, primarul comunei Micloşani, în vremea ţărăniştilor, a refuzat să-i mai ajute pe legionarii lui Arsenescu, refugiaţi în munţi, deci, iată, o altă legătură nefastă pentru viitorul fiului, prin prezenţa colonelului în casa părintească a interlocutorului nostru.
Aşadar, cu astfel de antecedente familiale, completate cu refuzul familiei de a renunţa de bună voie la pământ, Ion Mitoiu s-a văzut în postura de a rămâne fără loc de muncă. „În ’57, m-au dat afară…. cu colectivizarea. La fel, pe Ionel Calangiu, fostul şef al Aprovizionării, pe Chelcea, tot de la Aprovizionare, pe Mioara Costescu, pe Voiculescu. Au mai băgat vreo doi-trei pe lângă noi… pe unul care pusese o pisică în batiul strungului şi i-a dat drumul… au găsit şi nişte derbedei, ca să nu zică, vezi Doamne, că ne-au dat afară numai pe noi. Era Popovici secretar de partid şi m-am dus la el. A vrut să mă primească înapoi, dar dacă tata n-a vrut să se înscrie în colectiv, dus am fost!”, şi-a amintit Ion Mitoiu un moment neplăcut al vieţii sale. Într-un final, pământurile familiei au fost confiscate, la un an de la concedierea lui Ion Mitoiu de la IMS Câmpulung, şi nici n-au mai fost recuperate în totalitate.
A fost secretarul lui Gheorghe Zota la “6 Martie” Tohan
Ca o coincidenţă a vieţii, Ion Mitoiu a avut ocazia să lucreze sub conducerea inginerului şef Gheorghe Zota la trei întreprinderi: „6 Martie” Tohan, Întreprinderea Metalurgică de Stat – IMS Câmpulung şi, pentru scurt timp, la Uzina de Piese Auto Colibaşi. Pe Gheorghe Zota l-a cunoscut în octombrie 1948, pe când era inginer şef la Uzinele „6 Martie” Tohan. Funcţia lui Gheorghe Zota echivala cu cea de director tehnic, dar denumirea postului, la acea vreme, era „inginer şef”.
„Era o fabrică în conservare din timpul războiului, o secţie a Uzinei Malaxa, care lucra vase emailate, paturi, în ultimul timp, batoze. Pe 28 februarie 1949, ne-am dus cu o căruţă de dosare la CIMP. Se făceau primul plan, planurile care trebuia să ajungă la minister şi, după aceea, se mergea cu cincinalul. Ne-am dus cu documentaţia acolo. Eu, cu doamna contabil şef şi cu şeful Serviciului Planificare. Trebuia să ne primească Gheorghe Gheorghiu Dej, care era şeful Centralei. Gheorghe Gheorghiu Dej a fost primul peste Industria uşoară, în momentul în care s-a făcut naţionalizarea, când i-au „strămutat” pe „chiaburi”, pe boieri, la „domiciliu obligatoriu”. Atunci, se chema Centrala Industriei Metalurgiei Prelucrătoare – CIMP. Era pe Magheru CIMP-ul ăsta. În noaptea aceea, s-a întâmplat de i-a arestat pe foştii moşieri. Şeful Serviciului Planificare era fiu de moşier, de la Constanţa, şi a fugit acasă, aşa că, dimineaţa, când trebuia să prezinte actele lui Gheorghiu Dej… Aşteptam să predau actele, când aud: „6 Martie” Tohan!” „6 Martie” Tohan, sufletul!, că nu aveam curaj să mă duc să prezint planurile, deşi lucrasem şi eu puţin… dusesem hârtiile de la un birou la altul, să le facă inginerii, fiind doar de două-trei luni angajat.”, sunt alte amintiri ale musceleanului.
Ion Mitoiu era un fel de secretar al lui Gheorghe Zota. N-avea decât 20 de ani şi abia absolvise Liceul Comercial la Bucureşti. „Când am intrat la Dej, aproape că nu mai puteam vorbi. M-a întrebat: „Ce este la „6 Martie” Tohan?” „O fabrică frumoasă!”, am răspuns. Fabrica era întinsă pe 600 de pogoane de pământ, de la o poartă, la alta, mergeai cu bicicleta 2-3 kilometri, fiindcă erau secţii separate. După război, fusese conservată cum trebuie. Utilajele erau unse… pază, ca să nu intre nimeni în secţii, curăţenie… „Ce părere ai, mă? Se mai poate porni fabrica aceea vreodată?”, am fost uimit că mă întreabă Gheorghiu Dej lucrul acesta. „Tovarăşul Dej, să ştiţi că este foarte bine conservată.”, a relatat Ion Mitoiu câteva amănunte din vremea în care a fost angajatul Uzinei de la Tohan.
El ne-a arătat o diplomă de absolvire a „Şcolii de Tehnică a Securităţii şi Higiena Muncii”, promoţia 6 martie 1951, eliberată de Ministerul Metalurgiei şi Industriei Chimice, despre care ne-a spus că i-a creat probleme. „6 Martie” Tohan era fabrică de muniţie deja… eu terminasem şcoala al doilea pe ţară, fiindcă, atunci, era o singură Şcoală de Inspectori de Protecţia Muncii. Trebuia să mă pună şef de Serviciu de Protecţia Muncii.”, post pe care Ion Mitoiu l-a ratat în favoarea unui fost coleg de şcoală mult mai slab pregătit, el fiind trimis în armată.
“Am luat câţiva pumni de la Securitate, fiindcă am spus că Zota este nevinovat”
Ion Mitoiu îşi aminteşte despre inginerul Gheorghe Zota că ajunsese la Tohan datorită relaţiilor cu oameni importanţi în stat. „Nu oricine se angaja la Malaxa, pentru că el era din vechea Malaxa. Însă, comportamentul lui înclina spre cel al unui academician, al unui om greu, cu prestanţă. Foarte tăcut, nu stătea la pălăvrăgeală.”, şi l-a amintit Ion Mitoiu pe cel devenit, câţiva ani mai târziu, inginer şef la IMS Câmpulung.
Iniţial, lui Gheorghe Zota i se dăduse în grijă utilajul petrolier, care începuse să se producă la Tohan. „Însă, i-au luat utilajul petrolier, care a fost dus la Târgovişte – tot eu am dus şi documentaţia de utilaj petrolier la Târgovişte, vreo săptămână am cărat – şi i-au dat să pornească bombele. A început… treptat-treptat… desfă hala aceasta, fă hala cealaltă… şi aşa a început fabricaţia de bombe. Când a început să scârţâie un pic treaba la fabrica de bombe – nu că nu se făceau bombele bune la Tohan – îl arestează la Tohan pe Zota.”, a relatat acesta. Pe atunci, Ion Mitoiu, povestitorul acestei întâmplări, era militar, dar incidentul cu arestarea lui Gheorghe Zota îl cunoaşte bine, întrucât s-a vuit multă vreme despre el nu numai la Tohan, dar şi la Întreprinderea Metalurgică de Stat – IMS Câmpulung, unde a ajuns după ce a ieşit din puşcărie.
„Motivul arestării lui Zota a fost că ar fi sabotat producţia de război. La o probă, grenada, în loc să percuteze, nu avea efectul urmărit. Fusesem secretar la şedinţa în care el a dat dispoziţie ce să se întâmple ca să se amelioreze această situaţie. Pentru asta am luat câţiva pumni de la Securitate, pentru că m-am apucat să spun că nu este vinovat Zota şi că: „Zota a spus să se ia probe în eprubete din fiecare, ca să se controleze dacă este bun materialul şi abia după aceea să-l pună în lucru.” Dar asta am spus-o când el era în puşcărie. Am spus-o maiorului meu în armată, iar ăla mi-a adus securistul şi… dă-i, şi „taci, dracului, din gură, nu mai spune la nimeni nimic!”… Şi aşa au rămas lucrurile. L-au băgat în puşcărie, cu teama că-l condamnă la moarte. Până la urmă, l-a scos de acolo Chivu Stoica şi l-a trimis la ARO (n.r. pe atunci, IMS Câmpulung).”, a continuat istorisirea lui Ion Mitoiu.
În această perioadă a detenţiei inginerului şef, în condiţii pentru care, după cum am aflat de la alt fost angajat la Uzinei, Procuratura Republicii Socialiste România şi-a cerut scuze pentru arestarea pe nedrept a acestuia, Gheorghe Zota şi Ion Mitoiu s-au pierdut unul de celălalt. S-au regăsit, însă, la IMS Câmpulung, în anul 1954, când Mitoiu a fost transferat de la Bucureşti.
După IMS, s-a regăsit cu Zota la Uzina Colibaşi
„Trecuseră cinci-şase ani, de când nu ne mai văzusem. Iar de la IMS, m-am mai întâlnit cu el la Colibaşi. Uzina nouă s-a construit foarte repede. Timp de un an, a funcţionat uzina veche, cu uzina nouă lângă ea, unde era director Constantin Munteanu, fostul inginer şef de la IMS, şi Gheorghe Zota, inginer şef. Asta după ce a fost mutat la Colibaşi, odată cu înfiinţarea fabricii noi. După un an, s-a unificat uzina veche cu uzina nouă.”, a adăugat acesta. După ce a fost nevoit să părăsească Uzina câmpulungeană, Ion Mitoiu a fost angajat, pe 8 iulie 1957, la Uzina „Vasile Tudose” Colibaşi, Regiunea Piteşti. Tot ca la Câmpulung, a lucrat la Organizarea Muncii, dar nu pentru mult timp, doar până pe 1 august 1958. „Într-o zi, mă cheamă şeful Cadrelor şi-mi zice: „S-o-ntinzi, că, la 02.00, vă urcă pe-o „scenă” în Hala 2 şi vă huiduieşte, că sunteţi „duşmani ai poporului!” Odată cu Ana Pauker, trebuia să găsească toată „scursura” din ţară. Şi găseau prin fabrici, prin colective! Eu am fugit, dar pe vreo şapte inşi, din 2.000, câţi erau atunci la Colibaşi – fiindcă, în 1958, crescuse fabrica, producea ca lumea, cutii de viteze, pompe de benzină etc. – i-au urcat pe „scenă”.”, a continuat Ion Mitoiu. Întâlnirea cu Gheorghe Zota de la Colibaşi s-a produs zece ani mai târziu, când Ion Mitoiu a revenit la Uzina de Piese Auto, unde fostul inginer şef al întreprinderii câmpulungene ocupa aceeaşi funcţie.
Deşi a lucrat puţin timp la IMS, Ion Mitoiu a prins patru directori: Gheorghe Grosaru, Ven Ştefan, Mara Saviton şi Victor Naghi. „Gheorghe Grosaru, absolvent de liceu industrial, n-avea facultate. Era un bărbat sportiv, destul de bine legat. Fusese secretar de partid la Câmpulung, apoi a fost numit director al Uzinei. Se ştia despre el că este omul lui Chivu Stoica. Sub auspiciile lui a început construcţia Uzinei, s-a făcut Hala Forjă, unde l-a numit şef pe inginerul Vasilescu. În perioada ’54-’55, odată, au venit vreo 10-15 ingineri: Herţa, Vandori, Ologu, Pescaru, Pop Romeo, de la Cluj, care a plecat înapoi, Rosental, care a plecat şi el pe la Oradea, Şerboiu… Au fost făcuţi şefi de servicii şi totul mergea de la sine.”, povestea acesta. „Prima treabă pe care a făcut-o Naghi când a venit la Uzină a fost „linia grajdului”. A tras cu var prin hale şi a spus: „Pe aici se merge pe jos, pe aici se merge pe „sus”!”, a fost o metaforă folosită de Ion Mitoiu pentru a descrie delimitarea făcută de Victor Naghi, în încercarea de a impune o disciplină. „Maşina era deja proiectată în momentul când Naghi a ajuns la Uzină şi asta datorită lui Gheorghe Zota. După ce a pus lucrurile la punct la Uzina din Câmpulung, pe Gheorghe Zota l-a luat Colibaşiul şi, după ce a rezolvat şi Colibaşiul, a lucrat pe funcţia de consilier al Renault-ului din Franţa.”, sunt amintirile lui Ion Mitoiu despre una dintre cele mai impunătoare figuri ale Uzinei. Insufla atâta respect, încât, în faţa lui, inclusiv “vulcanicul” Victor Naghi îşi tempera ieşirile.