0.2 C
Campulung Muscel
04/02/2023

Nu-l mai obosi pe Învăţătorul… (Luca 8. 49)

PROPOVĂDUIND EVANGHELIA IERTĂRII
Pentru un tată totul pare pierdut. Fiica sa, înţelegem că este singura, trece pragul morţii. Şi, of, pe drum, Învăţătorul, chemat în ajutor, se mai împiedică de o femeie cu scurgere de sânge, cunoscută de el, Iair, mai marele sinagogii, pentru că timp de douăzeci de ani, aplicând Legea lui Moise, nu o putuse primi în slujba din locaşul sfinţeniei lui Adonai. Uite, şi ucenicii par un pic dezorientaţi atunci când El întreabă cine este cel care L-a atins. (Luca 8.45). Înconjurat de mulţime, Hristos se strecoară greu către casa celui căruia îi soseşte, cruntă, confirmarea de care-i era extrem de frică: Fiica ta a murit.

Până aici putea să intervină Omul, Învăţătorul. Probabil că cei din jur citeau în ochii mai marelui sinagogii, liderul lor spiritual, învăţătorul comunităţii lor, semnele unei nădejdi cum nu mai văzuseră până atunci. De aceea îl îndeamnă să nu mai obosească pe Învăţătorul Hristos. Până aici mersese percepţia lor asupra lui Hristos. Un Învăţător de marcă, un făcător de minuni. Dar intuiţia lui Iair mergea mult mai departe. Fără spusă, prin atitudine de încredere, el vede dincolo de Învăţător: Învietorul. Iisus Însuşi răspunde chemării durerii lui Iair aşa cum numai El ştie să o facă. Nu venea ca la un necunoscut. De câte ori, oare, nu-L chemase Iair în rugăciune şi nu-L vestise când citise din Prooroci pe El, Salvatorul, dinaintea comunităţii. De câte ori, în dulceaţa slujirii şi a rugăciunii particulare nu-şi prezentase Iair durerea dinantea Domnului. Şi El Vine. Astfel de veniri prefigurează a Doua Sa Venire. La chemarea smeritului său slujitor de Sinagogă, vine. Maran Atha! Domnul vine!

Intră în casă însoţit numai de cei în care a descoperit un dram de încredere. Ştie că numai celor credincioşi li se descoperă cu adevărat identitatea Sa. Hristos, de dragul copilei celei adormite în moarte face, de fapt, două minuni. Învie fata şi se descoperă ca Unul, Unicul, ce biruie moartea. De care minune să ne bucurăm mai întâi? Că se biruie moartea sau că ni se descoperă Cine o biruie? Pentru că astfel ni se descoperă că Hristos Domnul nu a venit să ne fie doar Învăţător ci, mai ales, Mântuitor, Învietor. Sau, dacă vreţi, ni se arată cât de adevărată este definirea ce şi-o dă Domnul când spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”.  Dovedind prin aceasta că este mai mult decât intuiseră prietenii mai marelui sinagogii. Că e mai mult decât simplu alcătuitor de fraze şi cunoscător de Lege. Chemat după norma Legii în mijlocul poporului, de către un tată ce suferă suferinţa fiicei sale, Hristos, cu voia Tatălui Său, vine în mijlocul poporului, fiul său ales, pentru a vindeca nu boala, ci pentru a vindeca de moarte. Unor clipe de agonie dureroasă, Hristos le răspunde mereu şi mereu cu forţa veşniciei gesturilor Sale mântuitore.

Duhul fetiţei se întoarce şi ea se ridică (Luca 8. 55). Învăţătorul iubeşte să fie obosit în alergarea Sa întru mântuirea noastră. Cred că aici este una din cheile Evangheliei din Duminica aceasta, a 24-a după Rusalii, numită şi Duminica Învierii fiicei lui Iair (Luca 8.40- 56). Când ne ating greutăţile sau ne este grea aşteptarea, să nu ţinem cont de glasurile „înţelepte”, dar lipsite de forţa credinţei, de rostirile îndoielnice ale celor din jur. De câte ori, oare, n-am lăsat la jumătate multe din cele ce ne propuseserăm să le facem pentru mântuirea noastră la susurul, sâsâitul celor din jur: nu-L obosi pe Învăţător. De câte ori n-am tergiversat o împăcare cu un duşman ori un gest de milostenie, de câte ori nu ne-am rupt dintr-o rugăciune ori participare la slujbă doar pentru că n-am fost susţinuţi să obosim pe Învăţătorul. Căci Acela oboseşte doar în minţile celor obosiţi să-l eticheteze pe Dumnezeu ori puterile Sale, să-l strecoare pe Dumnezeu prin sita deasă a gândirii ori raţiunii anchilozate în ifose duhovniceşti. Altfel, El e Viu, pentru că este Viaţa. Şi nu se teme să se obosească pentru des-obosirea noastră. Pentru scoaterea noastră din epuizarea morţii, duşmana prospeţimii şi a vieţii.

Din aceasta decurge lecţia Evangheliei de astăzi. Hristos vine mereu în întâmpinarea noastră cu francheţea unui camarad doritor de mântuirea noastră. Pe fiecare dintre noi ne vrea credincioşi şi fermi în cererea noastră către El, neabătuţi din ieşirea în întâmpinarea Lui. Niciodată nu refuză pe nimeni. El, Cel ce va purta oboseala Crucii, oboseala Patimii şi epuizanta agonie, nu oboseşte ca, îndată mort, să coboare, Viaţă, întru cele mai de jos ale iadului pentru a zdrobi moartea. Aceea care în Duminica ce a trecut punea, cu păcatul, o prăpastie de netrecut între Sânul lui Avraam şi locuinţa morţii. Prin El, Iisus Hristos, prin învierea fiicei lui Iair, dar, mai ales, prin Învierea Sa, prăpastia s-a umplut. CU IUBIRE. CU IERTARE. CU IUBIRE ŞI IERTARE… Cu moartea pe moarte călcând.

Pr. Constantin Necula, Sibiu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!