8.4 C
Campulung Muscel
20/04/2024

Simplificarea vieţii şi apropierea de Dumnezeu

PROPOVĂDUIND EVANGHELIA IERTĂRII
Dragii mei!
Când viaţa noastră este aglomerată cu tot felul de lucruri lumeşti nefolositoare, nu facem altceva decât să aşternem în sufletul nostru multă nelinişte. Când neliniştea îţi bântuie sufletul, este semn că te-ai depărtat de Dumnezeu. Dacă neliniştea este temporară, atunci, avem şansă de la Domnul de a ne redresa viaţa noastră prin rugăciune făcută cu lacrimi. Să ne debarasăm de ceea ce ne complică viaţa, dacă vrem să dobândim veşnicia. Din păcate, de cele mai multe ori, nu ne gândim la cealată viaţă şi alergăm mereu cu timp şi fără timp pentru dobândirea bunurilor materiale. Spunea Părintele Paisie Aghioritul „că dacă omul nu-şi simplifică viaţa, se chinuieşte. Iar dacă şi-o simplifică, este eliberat de stres”. Trebuie să avem atenţia sporită atunci când vine vorba de mântuirea noastră. Să preţuim darul vieţii şi toate celelalte daruri primite de la Ziditorul nostru. Ce bine ar fi dacă noi, oamenii, am  înţelege că viaţa este darul lui Dumnezeu! Nimeni nu-şi poate bate joc de el însuşi, pentru că nimeni nu-şi aparţine lui, ci lui Dumnezeu. Patimile sunt cele care îl dezumanizează pe om şi sufletul devine rob al trupului pătimaş.

De fapt, noi blestemăm ceea ce Dumnezeu a binecuvântat, atunci când ne batem joc de viaţa noastră. Urâm viaţa, pentru că nu o înţelegem; o vedem, de cele mai multe ori, imperfectă şi sumbră, alteori, crudă şi nedreaptă; suntem, de cele mai multe ori, nemulţumiţi, chiar dacă Dumnezeu face minuni în fiecare zi; primim daruri pe care nu le merităm şi nici măcar nu mulţumim Domnului, ba mai mult, credem că le merităm şi suntem îndreptăţiţi să le primim. Şi ştiţi care e misterul? Într-o zi, ni se va cere socotelă pentru aceste daruri de mare preţ pe care le-am primit de la Dumnezeu. Omul este luat de valul grijilor lumeşti şi cuprins în vâltoarea deşărtăciunilor vieţii şi ajunge să nu mai cugete cele înalte. Cuvântul lui Dumnezeu este înăbuşit de distracţii şi preocupări lumeşti. Aici e marea problemă; sufletul, fiind din Dumnezeu, tânjeşte după Dumnezeu; trupul tânjeşte după cele ale lumii; însă nu ne  putem ocupa în acelaşi timp de Împărăţia lui Dumnezeu şi de împărăţia lumii. Să ne rugăm mai mult şi să fim solidari unii cu alţii; să facem să piară nepăsarea din lume, din neamul nostru românesc, din sufletul şi inima noastră. Să nu ne descurajăm atunci când peste noi vine ispita şi necazul. Nimeni, oricât ar trăi pe acest pământ, nu este scutit de ispită şi necaz şi ferice de omul care şi-a ancorat sufletul în Domnul, căci cu faţa senină va ieşi din nevoi şi din necazuri. Problema este că, pentru ispitele pe care ni le prilejuim singuri nouă şi semenilor noştri suntem întru totul responsabili. Aşa că trebuie să avem înţelepciune ca să vedem ce lucrăm, cum privim, ce auzim şi, în mod special, ce vorbim. Din cuvintele tale te poţi ridica sau te poţi osândi, de aceea, trebuie să fim înţelepţi. Însuşi Mântuitorul Hristos le spune Apostolilor Săi: „Iată, eu vă trimit pe voi ca oile în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”. (Matei 10.16.) Aşadar, atunci când vine încercarea, avem nevoie de multă înţelepciune, de multă răbadare şi, mai ales, de multă credinţă în Dumnezeu. Să ne încurajăm unii pe alţii şi să ne rugăm unii pentru alţii. Soarta omului poate fi schimbată prin rugăciune, iar Domnul nu intervine în viaţa noastră fără acordul nostru. Libertatea este a noastră şi de noi depinde ce facem cu ea. Dacă valul ispitei este foarte mare, atunci să ne facem mici şi să-l lăsăm să treacă peste noi şi să nu avem frică de nimic, decât de Dumnezeu. El rânduie pentru noi şi pe cele mici, şi pe cele mari, adică nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu.  „Nemulţumitorului i se ia darul”, spuneau bătrânii noştri; să ne gândim  fiecare la darurile primite de la Prea Bunul Dumnezeu de-a lungul vieţii şi să-I mulţumim în fiecare clipă a vieţii noastre.

Închei cuvântul meu de astăzi cu o istorioară care să fie şi subiect de meditaţie, scrisă de părintele Paisie Olaru, un mare duhovnic contemporan:  „Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin: Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat. Foarte simplu – a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel, îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi, în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta, mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ce pot face.” Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag. „Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”
Cu nădejdea reîntâlnirii, până data viitoare, rugăm pe Milostivul Dumnezeu, ca să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim,
Stareţul Mănăstirii “Negru Vodă”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!