37.4 C
Campulung Muscel
17/07/2024

“Îmi pare rău că l-am schimbat eu pe Naghi!”

Cincisprezece ani din îndelungata activitate de 47 de ani a fostului primar al Câmpulungului, Gheorghe Oancea, s-au consumat la Uzină. Din anul 1950 şi până în 1965, a lucrat la fabrică, după care, scos din producţie, a devenit responsabil de tot ceea ce însemna industrie, la nivel local. Cooptat în echipa de conducere a judeţului, misiunea sa a fost extinsă la a superviza întreaga zonă a Muscelului, până la Malu cu Flori, inclusiv. Legăturile sale cu ARO s-au menţinut, chiar şi după ce a părăsit întreprinderea, întrucât, prin natura obligaţiilor de partid şi profesionale, trebuia să urmărească maniera de îndeplinire a planului de producţie, nu doar la Uzină, ci la toate unităţile economice care funcţionau în partea judeţului Argeş ce-i fusese încredinţată. Între 1968 şi 1979, a fost primar la Cetăţeni. Aici, s-a încercat un experiment, pe ţară şi pe judeţ, cum definea Gheorghe Oancea experienţa avută cât timp a condus comuna Cetăţeni, cumulând cele două funcţii, pe linie de partid şi de stat. „Primarul trebuia să fie şi pe linie de partid. M-a rugat judeţul, fiindcă eram din Câmpulung, să merg ca să facem experimentul acesta la Cetăţeni.

Era un secretar al judeţului din Cetăţeni, care, după ce am ieşit de la ARO, m-a pus să răspund de industrie în oraş. După aceea, m-a luat judeţul.”, a descris interlocutorul nostru, în linii mari, această parte a carierei sale. Când i s-a propus să meargă la Cetăţeni, Gheorghe Oancea a avut o ezitare, deoarece avea casă la Câmpulung, avea familie, de care nu voia să se rupă, plecând în altă parte. „De aceea suntem membri de partid, să mergem unde este nevoie de noi, să facem treabă.”, l-a convins secretarul judeţului. Într-un final, Gheorghe Oancea a acceptat şi a condus comuna Cetăţeni timp de 11 ani. „Am făcut experimentul în 1968, la împărţirea administrativ-teritorială, care s-a extins în toată ţara, începând de la comune, până la judeţ, ca primarul să fie şi prim-secretar.”, a relatat acesta. Din luna noiembrie a anului 1979, până în martie 1982, a deţinut funcţia de preşedinte al Sindicatelor pe oraş, după care a ajuns primar şi prim-secretar al Câmpulungului (1982-1987). Din 1987, a devenit primar al Aradului. După Revoluţie, din 1992 şi până în 1996, s-a aflat din nou la conducerea Câmpulungului, ca primar independent.

Acum 61 de ani, erau 476 de salariaţi la fabrică

Până în 1950, Şcoala Profesională se făcea în oraş, a început Gheorghe Oancea relatarea despre legătura sa cu ARO, împreună cu cei de la bazinul carbonifer şi de la restul unităţilor economice care existau la acea vreme în Câmpulung. Pe atunci, el lucra la un atelier particular, la un meseriaş cunoscut, pe nume Stanciu. În ’50, a terminat şcoala şi a început lucrul la întreprinderea câmpulungeană. „M-am calificat ca lăcătuş mecanic. Se învăţa meserie la Şcoala Profesională, unde făceam trei ani, timp în care am învăţat lăcătuşerie, strungărie, frezor, mecanic, tinichigerie. Învăţai de toate.”, a povestit acesta. În 1950, când a fost angajat la ARO, ca muncitor, fabrica producea vermorele pentru agricultură, lacăte, apoi s-a trecut la ringuri şi flaiere pentru industria uşoară. „Aveam o brigadă mare de 40 de oameni care lucrau şi la ringuri, şi la flaiere, şi la redresarea grinzilor. În 1953, conducerea întreprinderii a zis să facem motociclete. Am făcut vreo 30-35 şi am defilat cu ele la Bucureşti, de 1 Mai. Conducerea partidului – era Gheorghe Gheorghiu Dej – a spus: „Bune şi ăstea, dar să trecem să facem maşini pentru agricultură!” S-a luat un GAZ de la ruşi şi, după el, ne-am condus şi l-am conceput. Trebuia să iasă altfel, cum a fost cel fabricat în 1957.”, a continuat Gheorghe Oancea.

Când a ajuns la întreprindere, în urmă cu 61 de ani, erau 476 de salariaţi. „Era o singură hală. Hala veche, de la intrare. De la poartă intrai în clădirea asta. Îmi aduc aminte că era şef de secţie – că doar unul era – Danciu, un inginer venit de la Braşov. Maistru era unul, Ţuică, bun şi deştept. L-au luat în Marea Adunare Naţională. Lucra, dar mergea şi la şedinţe. Ca să nu-i mai zică Ţuică, i-au schimbat numele în Tuică.”, sunt alte amintiri ale lui Gheorghe Oancea despre începuturile sale la întreprindere.
După înfiinţarea Facultăţii Muncitoreşti, au plecat mulţi şi de la Câmpulung, ca să se şcolească în Capitală. „De exemplu, inginerul Pescaru, care a fost director tehnic. Frântu, Manole, Smadea au devenit ingineri, după ce au urmat Facultatea Muncitorească. Trebuia să plec şi eu cu ei, însă m-au luat şi m-au dus ofiţer în Direcţia Regională Constanţa.”, a continuat el. După accidentul suferit de tatăl său, maistru minier la Pescăreasa, surprins de o explozie de gaz metan, produsă în timpul unei verificări a subteranului, înainte de intrarea minerilor în galerie, Gheorghe Oancea a cerut să fie trecut în rezervă şi s-a întors acasă. „Tata şi colegul său au fost arşi în mină. Mai aveam încă şase fraţi şi surori mai mici. Mama rămăsese singură. Atunci, m-am întors la ARO.”

Pentru început, a lucrat în hala veche şi, după aceea, a trecut la hala unde se făcea şi motorul. „Eram şef de brigadă, aveam 40 de muncitori – strungari, frezori, rectificatori – şi lucram la piesele pentru maşină. Eu am fost primul din Uzină care a avut iniţiativa – căci făceam inovaţii, de aceea, m-au scos din producţie, că eu n-am vrut să ies. Mă obişnuisem cu oamenii, câştigam bani. Mi se spunea deseori: „Hai la partid!”, dar, la început, n-am vrut. Am vorbit cu băieţii din brigada mea – îmi aduc minte de unul, Tarbă, inginer, care a făcut şi el facultatea după aceea – şi am avut prima iniţiativă. La toţi muncitorii, care lucram pe strung, freză, la rectificare, lăcătuşerie, pentru toate piesele făcute de noi, să ne dea poanson şi ştampilă. Puneam fiecare pe piesa lui acest poanson. Ne-am zis: „De ce-avem noi nevoie de un controlor în spate, când noi suntem artişti în meserie?” Am avut o astfel de iniţiativă, care s-a aplicat, şi nu mai venea controlorul să vadă piesele tuturor salariaţilor.”, a povestit acesta.

Gheorghiu Dej a venit şi după ce s-au făcut motocicletele, şi după ce s-a realizat IMS-ul

Când a început fabricaţia de motociclete, Uzina nu era dotată cu prese, cu utilajele corespunzătoare, ci se lucra cu ciocanul pe butucul de lemn. În paralel cu motocicletele, a continuat producţia celorlalte utilaje de lucru. Timp de patru ani, începând cu 1953, s-a lucrat la proiectarea primului autoturism românesc, pentru că nu trebuia să fie identic GAZ-ului rusesc. „Probabil, aşa a fost convenţia cu ruşii. Proiectanţii s-au ocupat de concepţia maşinii… s-au început lucrările pe butuc de lemn, aşa făceam „aripile” şi caroseria, iar, după aceea, s-au adus presele, s-a mecanizat fabrica şi am început treaba ca lumea. În 1957, când a ieşit pe poartă primul automobil lucrat manual, muscelenii au exclamat de bucurie: „Au făcut aici un automobil!” Era mare lucru! L-a văzut şi conducerea partidului, care a cerut să ne ocupăm serios să producem pentru agricultură.”, a rememorat Gheorghe Oancea secvenţe de acum 54 de ani. 

Interlocutorul nostru îşi aminteşte de o vizită a lui Gheorghe Gheorghiu Dej la Câmpulung, după defilarea de la Bucureşti, de 1 Mai, cu motocicletele produse la fabrica musceleană. „A venit după ce s-au făcut motocicletele şi s-a pus problema să începem cu automobilele de teren. Voia să vadă condiţiile de la întreprindere şi, atunci, s-au aprobat şi investiţii mai serioase.” Din câte se pare, Gheorghe Gheorghiu Dej a mai venit o dată la Câmpulung şi după ce s-au produs primele IMS-uri, fiind interesat să vadă cum se lucrează în Uzină.         
Dezvoltarea fabricii a început odată cu sosirea lui Victor Naghi la ARO. De la o secţie, cu mai multe ateliere, conducerea partidului, încântată de succesul primului automobil, a cerut extinderea întreprinderii. „Primul cubilou de topit fontă din ARO, eu l-am construit, cu brigada mea, prin 1953. Turnătoria era la Colibaşi şi, atunci, am zis să începem să facem noi turnătoria aici.” Aşadar, era nevoie de clădiri şi aşa  „s-a făcut „1224”, s-au făcut Forja şi Turnătoria, după aceea, hala pentru motoare, hala pentru finisări, clădirea pentru prese. Erau clădiri serioase. Eu am fost şi prin Franţa, şi prin Olanda şi nicăieri nu găseai hale rezistente aşa cum le făceam noi din cărămidă, din beton.”
Victor Naghi a fost un mare director, care s-a zbătut pentru Uzină, spunea Gheorghe Oancea. „Mi-a plăcut de el şi ca fiinţă umană, şi ca bun organizator. Fusese în Bucureşti directorul Comerţului. Îi cunoştea pe Chivu Stoica şi pe Gheorghiu Dej. Naghi, cu relaţiile lui, a plecat în străinătate şi aşa am început să exportăm.”

Responsabil de tot ceea ce însemna industrie locală

În 1965, Gheorghe Oancea a fost scos din producţie. „Eram fruntaş cu echipa, cu brigada, aveam medalii, ordine. Atunci, aşa se proceda. Celui recrutat să iasă din producţie i se verifica comportamentul în familie, tot. La început, am zis că este greu, că m-am obişnuit la Uzină, că nu fac politică, deşi eram în conducere. Vreo şase luni, m-au tot „chinuit” de la Comitetul Judeţean şi Orăşenesc, tot veneau să discute cu mine şi, până la urmă, am acceptat. Am fost pus să răspund de industrie. După aceea, am fost luat la judeţ şi pus să răspund de zona Muscelului, până la Malu cu Flori, inclusiv.” A urmat, la rugămintea secretarului Vătăşescu, de fel din Cetăţeni, experimentul cu două funcţii.       
Relaţiile sale cu ARO au continuat şi după plecarea din întreprindere, atât cât a fost responsabil de tot ceea ce a însemnat industrie locală, cât şi după ce a preluat conducerea Câmpulungului, pentru că primul secretar, primarul, răspundea de plan în tot ceea ce era pe teritoriul localităţii. În acea perioadă, în care a continuat şi colaborarea cu directorul Uzinei ARO, Victor Naghi era şi deputat în Marea Adunare Naţională, era şi membru al Biroului Comitetului Orăşenesc de partid. „În şedinţele Biroului Comitetului Orăşenesc de partid ne consultam. Şi în şedinţele cu deputaţii… venea şi el. Ne duceam şi noi la el, la ARO. Făceam analiza planului la toţi indicatorii, nu numai la el, la toate întreprinderile.”

Victor Naghi: “Hai să facem o treabă serioasă, o Casă de Cultură a Sindicatelor!”

Gheorghe Oancea îşi aminteşte că Victor Naghi a venit cu propunerea de a se construi Clubul ARO. „Sindicatul lui ARO era undeva în zona fostei Poşte Centrale. Dinsus de Poştă era o clădire veche, care s-a demolat, şi în acel club mergeam seara, mai jucam un şah, o carte… Mai venea şi Victor Naghi seara, câteodată, să se mai destindă, mai juca rummy. Pentru că eram şi în conducere şi cât am fost la ARO, eram în conducerea de partid, ne împrietenisem, datorită muncii. „Ce stăm cu asta?! Hai să facem o treabă serioasă, o Casă de Cultură a Sindicatelor! Dăm noi bani şi facem!” Uzina ARO a dat bani. Era obligatoriu să treacă prin UGSR, dar nu-mi mai aduc aminte dacă a dat şi UGSR-ul ceva. O fi dat ceva bani pentru mobilier, dar, oricum, dacă nu venea ARO cu propunerea, n-o făcea nimeni! Şi s-a făcut această clădire mare, cu muncă multă.”, spunea Gheorghe Oancea.
Fostul primar al Câmpulungului îşi aminteşte momentul schimbării lui Victor Naghi din funcţia de director, după 25 de ani de activitate la ARO: „Îmi pare rău că l-am schimbat eu pe Naghi. Eram prim-secretar aici. A venit sarcină de la partid, de la Comitetul Central, ca să-l schimbăm. Era Ion Sârbu prim-secretar la judeţ. A venit la mine să-mi spună că trebuie să-l schimbăm pe Naghi. Este un om de valoare, i-am spus, încă merge să-l mai ţinem, n-a îmbătrânit, ca să nu mai ştie ce face. „Ce să facem, am primit sarcină de la tovarăşul Ceauşescu.”, mi-a zis. Atunci, a venit Giuvelcă. M-am dus, că eram prim-secretar, la schimbare. Am luat şi eu cuvântul, i-am mulţumit, că a muncit şi s-a străduit pentru ARO, l-am felicitat pe Giuvelcă, pe care l-am instalat acolo. Mi-a părut rău de el şi că am fost acolo când nu trebuia. N-ar fi ajuns întreprinderea aceasta atât de mare fără Naghi! Să ajungi de la 470 de salariaţi, în 1950, la 12.000 de salariaţi, în 1989!”, a conchis Gheorghe Oancea.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!