Menu
TRAFIC

S-a aprobat programul de Zilele Municipiului

  • Written by Ştiri din Argeș
  • Hits: 552

Marţi, consilierii din Curtea de Argeş au aprobat închirierea către Centrul de Cultură şi Arte, cu titlu gratuit, a platoului din faţa sălii de sport, pentru ca astfel, instituţia de cultură să poată încheia un contract pentru organizarea evenimentelor legate de Zilele Municipiului Curtea de Argeş. Deşi în cadrul şedinţei s-a discutat despre anumite condiţii ce vor fi impuse organizatorilor, mai ales în privinţa formaţiilor sau artiştilor, care vor susţine concertele în aer liber, la nici 48 de ore, pe Facebook a aparut un „eveniment” organizat în acest sens. Programul este unul încărcat, dar care îi nemulţumeşte pe alocuri pe argeşenii care se aşteptau la concerte mult mai „serioase”, cu nume mari ale muzicii. Iată cum sunt promovate Zilele Municipiului Curtea de Argeş pe paginile de socializare. „Zilele Municipiului Curtea de Argeş încep cu voie bună din data de 10 august 2016, la Stadionul Municipal. Timp de 6 zile, până în 15 august 2016, vă aşteptăm cu muzică bună, dance şi folclor tradiţional şi internaţional, terase îmbelşugate cu cărnuri aromate, vinuri şi bere rece, parc de distracţii pentru cei mici şi cei mari şi cel mai mare târg de produse tradiţionale. Vă promitem un weekend plin de distracţie! Zilele Municipiului vor fi animate în fiecare seară de artişti precum: Compact, Fuego, Nicu Paleru, Nicole Cherry, Lora, Constantin Enceanu, Dj Project, Ligia Buble, Gheorghe Zamfir şi Bere Gratis şi mulţi alţii.”

The most visited gambling websites in The UK