Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Gabriel Moiceanu, cel mai titrat ciclist al Argeşului şi Muscelului, a împlinit 86 de ani

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 393

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_august_2509_36.jpgPe 12 august s-au împlinit 86 de ani de la naşterea celui mai valoros ciclist pe care l-a dat Muscelul, Gabriel Moiceanu. Debutează în 1952, în concursuri locale de ciclism din oraşul natal, Câmpulung Muscel, sub îndrumarea antrenorului voluntar Sergiu Chirilovici. În 1953, vine în Capitală şi este legitimat la Progresul Casa Scânteii»(antrenor C. Simionescu), participând la câteva curse de calificare. Ia startul în „Cursa Victoriei”, iar în septembrie participă pentru prima oară la Turul României, terminând la jumătatea clasamentului. În Turul României va participa de 10 ori până în 1967, câştigând ediţia a XI-a în 1958 şi având 13 victorii de etapă în total, la numai o victorie de recordmanul M. Niculescu. În 1954, câştigă şi primul său titlu de campion naţional de fond (200 km) şi este selecţionat în lotul republican, pentru a participa la Budapesta cu prilejul Jocurilor Mondiale Univesitare de vară, (antrenor M. Mihăilescu).  A cucerit nu mai puţin 20 de titluri la Campionatul Naţional, din care patru de fond. În 1955 este prezent din nou în echipa naţională, în Turul Egiptului. A fost nelipsit timp de 15 ani dintre „tricolori”, purtând tricoul de căpitan al acestora la multe succese internaţionale, printre care: locul I în trei etape în „Cursa Păcii” şi de opt ori pe podiumul de premiere; locul II în 1962 şi 1963 în Franţa, la Marele Premiu al ziarului l.Humanité; locul II în clasamentul general al Turului Marocului, ediţia a VI-a (1968), după ce purtase tricoul galben şi locul I cu echipa; locul II cu echipa, în ediţia a XVII-a din 1964 în „Cursa Păcii” (împreună cu C. Dumitrescu, I. Ardeleanu, I. Stoica, W. Ziegler şi L. Zanoni); a purtat „tricoul galben” cinci etape în Turul Iugoslaviei, în 1958; locul VI cu echipa (I. Cosma, A. Şelaru şi L. Zanoni) din 32 de formaţii, la proba de 100 km contratimp echipe la JO de la Roma, din 1960; a participat în 1956 la singura ediţie a Turului Europei; a câştigat două etape (4 şi 8) în Turul Egiptului, ediţia 1959. Toate aceste succese au fost obţinute ca membru al echipei de ciclism a Clubului Dinamo. Retragerea sa din activitatea competiţională a avut loc la 35 de ani, în 1969, după participarea la Turul Franţei pentru amatori (Tour de l’ Avenir), se arată pe pagina de Facebook a Muzeului Sportului. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK