Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Copiii de la ACS Inter Câmpulung au reluat antrenamentele

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 301

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2498_27.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2498_28.jpgÎncepând cu data de 1 iulie, după o pauză îndelungată cauzată de epidemia de COVID-19, au reluat antrenamentele şi copiii din fotbalul câmpulungean. Aceştia sunt legitimaţi la ACS Inter Câmpulung şi se pregătesc pe Stadionul Municipal, unii dintre ei fiind la prima experienţă fotbalistică pe gazon, într-un cadru organizat.

Antrenamentele sunt coordonate de profesorii Ovidiu Tică şi Cristina Dorcioman Teodorescu, fost arbitru internaţional, purtătoare a ecusonului FIFA. Pentru că cei care aspiră la o carieră de fotbalist au o vârstă fragedă, cei doi antrenori punct mai mult accent pe tehnicile de bază. „Am reluat antrenamentele de iniţiere pentru copii, cu grupele 2012-2013 şi 2014-2015, după o pauză destul de lungă, de când a început pandemia şi până astăzi (n.r. 1 iulie). Sperăm să avem continuitate, să nu mai avem astfel de întreruperi de acum înainte. La grupa cea mai mică avem copii între cinci şi şase anişori, iar antrenamentele se ţin de la ora 19.00, de două ori pe săptămână. La cealaltă grupă, de 7-8 ani, la fel, avem antrenamente de două ori pe săptămână, de la ora 18.00. Sunt antrenamente de iniţiere, îşi formează deprinderile de lovire a mingii, cu piciorul şi capul.”, a precizat Cristina Dorcioman Teodorescu, care speră ca Universitatea Craiova să câştige campionatul în primul eşalon fotbalistic al ţării, pentru că „cei de la CFR au mai fost campioni, iar cei din Craiova au un stadion deosebit, îmi place foarte mult. De ce nu şi ei”. Retrasă din arbitraj, Cristina Dorcioman este antrenor la ACS Inter Câmpulung, bucurându-se de momentele în care lucrează cu cei mai mici dintre copii. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK