Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Şerban Ionuţ Ivaşcu, o altă promisiune pentru performanţă în kickboxing

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 153

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Noiembrie_2434_16.jpgŞerban Ionuţ Ivaşcu este doar un copil, un copil care a înţeles, însă, că sportul ajută în formarea fizică şi mentală a unui om. Are doar 12 ani, dar dă dovadă de o maturitate intelectuală cum rar găseşti la un adult. Nu e un bătăuş, dar a ales să practice kickboxing tocmai pentru a avea parte de o disciplină sportivă care să-l ţină departe de rele. Şi trebuie să mai spunem ceva, învaţă la una dintre instituţiile de învăţământ de renume din Câmpulung, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”.

De doi ani s-a dus Şerban Ionuţ Ivaşcu la clubul gestionat cu atâta pricepere de Irinel Bădulescu, militar de frunte al Armatei Române, reuşind să obţină cinci medalii. E o altă promisiune pentru performanţă în acest sport, iar ACS Ambiţia Irinel îl susţine. „Practic kickboxing de doi ani şi am ales să urmez acest sport din dorinţa de mişcare şi de a învăţa să mă apăr în anumite situaţii. Până acum am reuşit să obţin 5 medalii, dintre care 3 de aur, una de argint şi una de bronz. Fetele care practică acest sport sunt mai puţine ca băieţii, kickboxingul fiind un sport mai dur. Cred, însă, că fetele care practică kickboxing dau dovadă de foarte mult curaj şi i-aş încuraja pe toţi cei ce vor să practice acest sport, fete, băieţi, să vină la sală, pentru că e un sport care te dezvoltă, atât fizic, cât şi psihic, te ajută să devii mai sigur pe tine. Nu pot spune că este ceva ce nu îmi place în ceea ce priveşte desfăşurarea antrenamentelor, reuşim cu toţii să ne pregătim, conduşi de maestrul nostru, şi să avem rezultate impresionante. Kickboxingul nu este un sport aşa de dur cum pare, dacă eşti atent şi receptiv la antrenamente. Accidentări se întâmplă peste tot, trebuie să îţi doreşti să continui şi să îţi găseşti singur motivaţia. Atmosfera din sala este foarte plăcută, colectivul este minunat, am legat prietenii şi în afara ringului, suntem serioşi, dar lăsăm loc şi de glume, care ne aduc zâmbetul pe buze şi asta e datorită maestrului, care diversifică antrenamentele, astfel încât să nu ne plictisim.”, ne-a dezvăluit Şerban câteva dintre tainele acestui sport.

Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK