Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Andreea Panţuroiu, medalie de bronz la Balcaniadă

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 547

 

România a cucerit 18 medalii la Campionatul Balcanic de Atletism, rezervat seniorilor, de la Pravets, Bulgaria. Printre sportivii medaliaţi se află şi musceleanca Andreea Panţuroiu, care a cucerit medalia de bronz în proba de triplusalt.

Localitatea bulgară Pravets a găzduit, la începutul acestei săptămâni, ediţia a 72-a a Campionatului Balcanic de Atletism pentru seniori. România a fost reprezentată la competiţia din Bulgaria de o delegaţie formată din 48 de atleţi, 27 la masculin şi 21 la feminin. După două zile de concurs, delegaţia României a totalizat 18 medalii: cinci de aur, opt de argint şi cinci de bronz. Printre medaliaţii de la Balcaniada bulgară s-a numărat şi sportiva Andreea Panţuroiu. Musceleancă la origini, Andreea Panţuroiu este cea mai bună triplusaltistă din România la momentul actual. Aceasta, împreună cu antrenoarea ei, Mihaela Nicoară, de asemenea musceleancă, au fost declarate la finalul anului trecut, cea mai bună sportivă a anului 2018, şi respectiv, cea mai bună antrenoare a anului trecut. Andreea Panţuroiu a revenit în circuitul internaţional după o pauză de aproape şase luni, cauzată de o accidentare, care a ţinut-o în afara competiţiilor majore. Cu aceste rezultate, ţara noastră s-a clasat pe locul patru în clasamentul general pe medalii, după Ucraina, Grecia şi Turcia. 

Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK