Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

S-a stabilit programul turului de campionat

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 91


Liga a patra are, din acest sezon competiţional, 20 de echipe
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş a stabilit programul turului de campionat în Liga a patra şi Liga a cincea. Din acest sezon competiţional, cel de-al patrulea eşalon fotbalistic va avea 20 de echipe şi va porni la drum pe 24 august, cu jocurile din cadrul primei runde.
Au mai rămas doar 2 săptămâni până când ediţia competiţională 2019-2020 a campionatului Ligii a patra va porni la drum. Începând din acest sezon, Liga a patra va număra 20 de echipe, astfel că, în acest sezon, iubitorii sportului cu balonul rotund vor avea fotbal din plin, adică vor fi numai puţin de 38 de etape, tur-retur. Din eşalonul inferior au promovat formaţiile CS Rucăr, ACS FC Dănuţ Coman şi Vulturii Priboieni, a revenit în campionatul Ligii a patra Basarabi Curtea de Argeş, iar Campionii FC Argeş şi Aripi Piteşti s-au înscris direct în cel de-al patrulea eşalon fotbalistic. De urmărit evoluţia formaţiei nou promovate CS Rucăr. Campioana Ligii a cincea, Seria Nord, din ediţia anterioară, va debuta în campionatul Ligii a patra, pe teren propriu, în compania celor de la Sporting Piteşti, iar Gloria Berevoeşti va evolua în deplasare, la Voinţa Budeasa, într-un veritabil derby al începutului de sezon. Victoria Buzoeşti va debuta cu un joc în deplasare, la Suseni, la fel ca formaţia din Recea care va evolua la Piteşti, în compania celor de DLR.
=C S Mioveni - A C S F C Dănuţ Coman
=C S DLR Piteşti - A C S Recea
=A C S Voinţa Budeasa - A C S Gloria Berevoeşti
=C S Real Bradu - A C S Poiana Lacului
=C S C Suseni - A C S Victoria Buzoieşti
=A C S Costeşti - A C S Vulturii Priboieni 2017
=C S Rucăr - C S Sporting Piteşti
=A C S Campionii F. C. Argeş - A C S Juventus 1992 Bascov
=A C S Basarabi Curtea de Argeş - A S F C Aripi Piteşti 2017
=A C S Muscelul Câmpulung  - A S Colibaşi

The most visited gambling websites in The UK