Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Lotul noii echipe de fotbal se va reuni luni, pe „Muncipal”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 457

 

Municipiul Câmpulung va avea o nouă echipă de fotbal, începând cu sezonul 2019/2020. ACS Academia de Fotbal „Muscelul” va activa în Liga a IV-a sub comanda fostului internaţional Gheorghe Mihali, care a făcut parte din Generaţia de Aur a fotbalului românesc.

Reunirea lotului noii echipe de fotbal, care a obţinut deja „identitate sportivă”, a fost programată pentru  data de 8 iulie, la ora 16.30, pe stadionul Municipal. Tot atunci este programat şi un trial, astfel că jucătorii din întreg judeţul, care doresc să facă parte din proiectul Academiei, sunt aşteptaţi să dea probe de joc. Sub supravegherea noului antrenor muscelean, Gheorghe Mihali, vor fi aleşi jucătorii pentru completarea lotului care va evolua în sezonul 2019-2020 în Liga a IV-a (Divizia D Argeş). Înainte de reunirea lotului, diriguitorii echipei vor susţine o conferinţă de presă în sala mare a Primăriei. Cu mai multe amănunte vom reveni în ediţia de marţi.  A.B.

The most visited gambling websites in The UK