Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Şi în 2019, LPS e pe podium!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 644

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_februarie_2358_Clipboard06.jpgSala de atletism din cadrul CSN București "Lia Manoliu", care, de curând, poartă numele lui Ioan Soter, a găzduit un regal al atletismului românesc. Aici au avut loc Campionatul Naţional de seniori, aflat la ediţia 49, şi Campionatul Naţional de tineret, aflat la ediţia cu numărul 36. Cei mai valoroşi atleţi tricolori ai momentului s-au întrecut şi şi-au dovedit abilităţile şi pregătirea la probele sportive care au făcut cu adevărat spectacol. Musceleanca Andreea Panţuroiu, sportiva pregătită la LPS Câmpulung şi legitimată în prezent la CSM Bucureşti, a câştigat un nou titlu naţional. Aceasta a participat la proba de triplusalt, probă care îi curge prin vene zi şi noapte şi a reuşit să obţină medalia de aur şi titlul de campion naţional, datorită unei sărituri de 14 metri şi 23 centimetri. Andreea a vorbit pentru Federaţie despre concurs şi despre pregătire, dar şi despre dorinţele sale pentru anul 2019. 

"Având în vedere a fost primul concurs pentru mine din acest an, a fost oarecum cu emoţii, dar mă bucur că a ieşit bine şi că am putut să îmi pun la punct elanul în vederea concursului de vineri, de la Madrid. Mă aşteptam să sar mai mult, evident. Am muncit pentru o săritură mult mai bună decât cea de azi, dar este abia începutul sezonului şi, totuşi, performanţa de 14,23 îmi arată că sunt acolo unde trebuie. Cu mai multă încredere, sunt convinsă că voi sări şi mai mult. Perioada de pregătire de dinaintea Campionatului Naţional a fost cea mai bună perioadă de până acum. Nu am mai avut nicio problemă de sănătate, care să mă împiedice să mă pregătesc aşa cum îmi doresc, şi, de aceea, am spus că mă aşteptam să sar mai mult. Dar sunt convinsă că va fi mai bine. Pentru 2019 îmi propun câştigarea unei medalii la Campionatul European şi la Campionatul Mondial.”, a declarat musceleanca. 

Georgiana Ciurea şi Ionuţ Iordache de la LPS, premiaţi

La Campionatele care s-au desfăşurat la Bucureşti, Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung a trimis o delegaţie formată din trei sportivi, pentru a participa la probele sportive cu obiectivul principal: cucerirea de medalii. În prima zi de concurs, Georgiana Ciurea, antrenată de profesorul Dana Leucă, a participat la pentatlon şi a reuşit să obţină 3246 puncte, acestea reprezentând direct locul doi şi medalia de argint, atleta din Câmpulung aflându-se la doar două puncte distanţă faţă de ocupanta locului I.

În cea de-a doua zi a competiţiilor, echipa de la Câmpulung avea să mai cucerească o medalie, de data aceasta, prin sportivul Ionuţ Iordache, antrenat de profesorul Gheorghe Ivan. Ionuţ a participat la proba de heptatlon şi a obţinut 4099 puncte, clasându-se astfel pe locul III, cucerind medalia de bronz. 

Alături de cei doi sportivi care s-au întors acasă medaliaţi s-a mai aflat şi Eduard Pădureanu, care a participat la proba în lungime, însă, din cauza unei accidentări nefericite, musceleanul a întrerupt participarea la concurs. 

Sportivii de la LPS se pregătesc din greu, asta deoarece peste două săptămâni, tot la Bucureşti, vor avea loc Campionatele Naţionale de atletism pentru Juniori 1, iar elevii de la liceul din Câmpulung vor fi mai mulţi în această competiţie, antrenorii vizând la mai multe medalii şi la titluri de campioni. 

The most visited gambling websites in The UK