Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Atletismul, sport de renume la Câmpulung

b_400_250_16777215_10_images_2299_atletism.jpgSă nu treacă săptămâna, fără ca sportivii musceleni să nu participe la competiţii răsunătoare în lumea sportului românesc. În perioada 5-8 iulie, la Gyor, în Ungaria, s-au desfăşurat Campionatele Europene de cadeţi - juniori U18, competiţie aflată la cea de-a doua ediţie. Din delegaţia României au făcut parte şi doi sportivi musceleni. Chiar dacă rezultatele lor nu au fost notabile, simpla participare la astfel de competiţie îi aduce în rândul celor mai buni atleţi. Alţi trei atleţi vor participa în acest weekend la Campionatele Naţionale de Atletism - probe combinate, competiţie ce se desfăşoară la Bucureşti. 

Rezultatele atletismului muscelean sunt tot mai bune de la lună la lună, astfel încât atleţii de la Liceul cu Program Sportiv şi de la Clubul Sportiv Muscel au dus tot mai sus numele municipiului Câmpulung. O reuşită recentă a fost aceea a sportivilor de la Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung. Muscelenii Eduard Păduraru şi Adrian Dumitru, antrenaţi de profesorii Lucreţiu Teodorescu şi Doina Rusu, au făcut parte din delegaţia României, formată din 27 de sportivi, la Campionatele Europene de cadeţi, desfăşurate în perioada 5-8 iulie, la Gyor, Ungaria, eveniment programat ca şi criteriu de selecţie pentru Jocurile Olimpice de Tineret, din această toamnă, de la Buenos Aires. 

De la Clubul Sportiv Muscel, alţi trei atleţi ies în faţă în acest weekend. Elevii lui Lucreţiu Teodorescu vor participa la Campionatul Naţional de Atletism - probe combinate, ce se va desfăşura la Bucureşti. 

sursa foto:sportinmuscel

Evenimentul Muscelean